Concurs. Din seria "Ce mai citim?"

Cartea care m-a impresionat si placut cel mai mult este 1984, scrisa de George Orwell in 1948.
Este o realitate distorsionata, o societate complet imperfecta, o distopie, o societate in care oamenii sunt usor manipulati, puterea sta in imaginea unei singure persoane, care, spre deosebire de obisnuitii dictatori, este fictionala..fiindca nu fusese vazut niciodata, si luase nastere odata cu Partidul, si probabil va muri odata cu el.. El era stalpul de rezistenta al Partidului, cel care controla tot, oamenii, prezentul, trecutul..

In societatea contemporana, daca pot spune asa, cartea se spune ca a avut un impact deosebit..
Acum am decat doar doua exemple..
A fost folosita aceasta idee pentru "celebra" emisiunea cu acelasi nume. Totusi nu este un raport egal intre oamenii care au auzit de ea si cei care stiu de unde vine,.. Big Brother .. fratele cel mare ..
O a doua utilizare, poate indirecta, sau facuta fara cunostinta de cauza, este legea mai nou adoptata, cea mult controversata..
.. "supravegherea" stricta din ziua de azi iti improspateaza memoria..
Plus ca a fost inventat un nou adjectiv, "orwellian" ... folosit pentru a descrie o stare specifica, starea rezultata in urma actiunilor Partidului, traita de personaje... personal l-am observat intr-un film relativ obscur, "Igby goes down"

Pentru cei care nu savureaza o carte a fost, binenteles, si ecranizata.. dar nu a fost capturat mai nimic din puterea cartii...
Este oarecum placut si sigur amar de citit, per total cartea este intradevar intensa, desi "mindblowing" ar fi un termen mult mai sugestiv ..

Un weekend placut, iar pt final un citat:

"Razboiul este pace
Libertatea este sclavie
Ignoranta este putere"


- it was older -

Concurs. Din seria "ce te deranjeaza in comportamentul semenilor tai"

Sunt multe lucruri care ma deranjeaza in jurul meu, rezultate din comporamentul semenilor.

Incepand cu primul pas pe care il faci iesind din bloc, daca locuiesti la apartament, dai binenteles de excrementele "puilor" detinatorilor de animale de companie, care nu se mai deranjeaza ca altii sa si adune "resturile dupa plimbare", cum e normal, dupa doi pasi mai incolo gasesti nelipsita masina (sau chiar masini, dupa caz) parcata pe trotuar, uneori daca a trecut mai mult de 2 zile, poti revedea nervii trecatorilor: stergatoare ridicate, gunoaie puse pe masina (gunoiul la gunoi trage), chiar si stergatoare indoite..

Daca esti detinator de masina, intotdeauna ai sansa sa fi blocat de cineva care nu se chinuie sa gaseasca un loc liber, oricat de putine spatii exista. Apoi ma enerveaza oamenii care nu sunt interesati sa faca prea multe pentru un oarecare progres, ci fac doar ceva de fatada, si as incepe cu primarii, mai ales primarul sectorului doi, bucuresti. Daca ai avut vreodata treaba in zona, si a trebuit sa mergi pe jos pe Colentina, sigur i-ai urat vorbe de bine primarului, daca ai avut norocul unei ploi sau ninsori cu o zi inainte, pentru ca e imposibil sa mergi fara sa ai noroi "pana la genunchi", multumita unei lucrari facute in scarba.

Daca esti pieton sau sofer - oriunde in Bucuresti- , trebuie sa suporti nerabdarea unora care vor sa plece exact in secunda in care apare culoarea verde la semafor, desi sigur, daca ar fi primii la rand, nu ar face acest lucru. Nu pot uita nici oamenii care nu respecta spatiu public, cei care arunca diverse obiecte din masini, cei care nu se deranjeaza sa arunce gunoaiele la cos, ca doar pentru asta sunt instalate, cei care expectoreaza - ca sa cuprindem tot, isi sufla nasul, nefolosind o amarata de batista sau servetel, sau care - cel mai trist dintre toate - urineaza pe strada. Alt lucru care ma deranjeaza enorm este incultura si proasta crestere a oamenilor care se cred “mari oameni”, care spun ca isi permit orice, care vor sa castige cat mai mult facand nimic, care se imbraca la costum, merg in locuri stilate, care se cred spuma societatii, dar nu au minima educatie incat, atunci cand timpul lor scurt le permite sa manance la un fast-food (timp de pregatire, preturi suficient de mici, numai bun), sa isi curete singuri masa.

Mi se pare o imagine dezgustatoare sa pleci de la masa fara sa iti duci tava cu resturi. Si am si un exemplu nemaipomenit. Odata, intr-un cunoscut fast-food dintr-un oras din “provincie”, dintre toti oamenii care au mancat acolo timp de o ora, cat am stat eu acolo singurii care si-au strans masa au fost o familie de tigani. Repet, singurii, pentru ca am fost atenta, cum sunt de obicei.. Chiar observam priviri surprinse directionate asupra lor. Se pare ca ei au avut suficienta educatie sa isi stranga masa, desi prejudecatile spun altfel.

As putea scrie o carte despre acest subiect. Alt lucru pe lista sunt oamenii care fac galagie in timpul unui film, care comenteaza mai mult si mai tare decat ar trebui, oricum. Sau oamenii care se imping daca esti nevoit sa stai undeva la o coada, desi ar fi mult mai usor daca ar sta la coada decat la gramada. Pietonii care traverseaza fara a se uita, negandidu-se ca o masina este suficient de greu de oprit, mai ales de la viteze mari, preferand sa alea varianta “e dreptul meu sa traversez pe aici, sa opreasca”.

Fumatorii care au copii si nu au de gand sa nu fumeze in preajma copiilor, indiferent de varsta celor mici.

Acestea sunt doar cateva exemple care mi-au venit in minte automat, dar sunt infinit de multe exemple, si nu, nu exagerez, din pacate.. Comportamentul defectuos exista mereu, atata vreme cat oamenii care il au nu isi vor da seama ca gresesc, si nu vor incerca sa il corecteze. Acest lucru ma deranjeaza cel mai mult la semenii care se manifesta in spatial public.

[mi cer scuze ca nu am corectat greselile, mi-e lene]

- it was older -

Concurs. Din seria "Comunism"

Să începem.
Comunism?
Comunism este un cuvânt. Evident, derivă din “comun”, sau poate, mai exact, “la comun”.
Dar cum orice cuvânt este mai mult decât atât, comunismul este un drum politic si social, o stare, poate. În care ţelul era stabilitatea socială şi economică, prin obţinerea unui bun comun, astfel încât, în cuvinte uşoare, toată lumea să fie fericită.
Un ţel care poate fi considerat uşor utopic, dar care poate da rezultate, atunci când este abordat corect.
Şi spun asta când mă gândesc la sisteme mai mici, un oarecare comunism aplicat anumitor părţi (nu întregului stat).
Ca sistemul medical canadian, unde îngrijirea medicală este asigurată - printr-o înţelegere cu centrele medicale, stabilindu-se costurile, - pacientul nefiind obligat să plătească decât o mică taxă. Sau sistemul medical britanic, pe care eu îl văd cam la fel, deşi este susţinut diferit de cel canadian: o taxă mică pe care trebuie să o plăteşti, dar serviciile îţi sunt asigurate, gratuit, cu mici condiţii (de tipul "lucrători, pensionari, studenţi, oameni").
O altă ţară care are instincte naţionale - şi a inventat un model de „bunăstare” – este Suedia. În plină democraţie, s-a încercat egalizarea şi creşterea economică prin ceea ce ei numesc „union wage policy” (adică: politica salariale unioniste). Poate par doar alte cuvinte pompoase, dar, aparent şi în esenţă, ei au reuşit să ţină jos şomajul şi inflaţia, dar şi alte lucruri pe care eu nu ştiu acum să le explic. Un alt lucru "suedez" important este că ei pun foarte mult accent pe educaţia copiilor, care este gratuită aproape până la dumnezeu, - cum spune şi Cabral Ibacka în postul publicitar, „doar şcoala te face mare”, astfel, având studii, copiii Suediei, pot ajunge departe, arătându-şi mulţumirea mai târziu, contribuind la menţinerea şi dezvoltarea ţării, lucrând. Toate acestea vin cu un preţ, taxe (probabil mari) care sunt plătite în funcţie de profitul fiecăruia, dar egalitatea este făcută la un nivel unde toată lumea este mulţumită, şi mai ales, îşi poate împlini toate dorinţele şi necesităţile.
Acestea sunt câteva exemple de comunism funcţional, dar cu siguranţă există şi altele.

În partea opusă se află, evident, eşecul.
Vina fiind purtată de o îndepărtare de la scopul iniţial. Această îndepărtare aducând nemulţumiri profunde în rândul cetăţenilor, care, unindu-şi forţele, au "dat tot peste cap". Aşa văd eu.
În România, privind părerile împărţite, pe care toată lumea le cunoaşte, cred că a fost şi bine şi rău. Simplu, nu?
Astfel, urmează părerea formată în urma poveştilor auzite de-a lungul timpului, eu netrăind suficient în acea perioadă.
Aşadar, consider că în faza iniţială, toată lumea era mulţumită, fiindcă natura românească era răsfăţată: tinerii - şi nu numai - primeau mult mai uşor locuri de muncă, locuinţe, nu trebuia să te chinuieşti prea mult ca să supravieţuieşti, erai oarecum tras de curent; nu aveai voie să te plimbi liber după o oră (fără un motiv, şi trebuia să arăţi actele posibililor poliţişti întâlniţi), dar, hei, erai sigur că nu mori în drum spre casă.
Pe urmă, au intervenit măreţele planuri de edificare a României pe plan mondial, şi bineînţeles, mă gândesc la Casa Poporului, care, cu siguranţă, este cel mai elocvent exemplu, dar nu şi singurul.
Iar planurile măreţe au necesitat sacrificii măreţe, sacrificii care nu au fost înţelese de populaţie - cei sacrificaţi.
Neajunsurile, asezonate cu natura egoistă, au dus la un final trist şi abrupt, şi la un început la fel de trist, puterea statului ajungând în mâinile aceloraşi oameni, care, nemaifiind controlaţi, acum puteau să îşi îndeplinească propriile planuri de edificare. (Dar, totuşi tema nu era "pseudocomunism".)
Concluzia?
Comunismul, ca orice manifestare a puterii, de altfel, îşi are succesul (sau insuccesul) în mâinile persoanei în care este "pus", şi depinde complet de scopurile acesteia (singular colectiv).