Fat people are out of scale! (sau, de fapt ratb)

Expresia de mai sus nu este doar o răutate gratuită la adresa oameniilor graşi.
Este mai mult de atât.
Este o glumă archi foarte simpatică, ce şi-a croit drum prin capul meu. Şi care mi-a devenit foarte dragă.

________________
Muza mea a fost Ratb.
Autobuz, troleibuz, tramvai.
Aglomeraţie. Trafic infernal.
Şi mereu prind toate şansele să întârzi la întâlniri - bineînteles, mai puţin atunci când ajung mai devreme decât ceilalţi participanţi, care au întârziat la rândul lor..
Momentan frigul m-a făcut să privesc cu scepticism bicicleta, care trăieşte în praf şi ruină.
Mai mult decât frigul, hoţii de biciclete m-au făcut, de mult, să privesc cu scepticism chiar mai îndrăcit bicicleta ca mod de locomoţie - zi de zi.

Dar şi Ratbul are şarmul lui.
Nu găseşti oriunde în acelaşi mijloc de transport un cerşetor orb neînsoţit, un grup de alţi trei, fără talente speciale, decât recitarea de rugăciuni (şi un strat gros de nesimţire, dar mai mult în afara tramvaiului), o vânzătoare de produse de 1leu foarte politicoasă şi un violonist.
Aş spune că a fost chiar un spectacol...

Oborul cui?

Unul din magazinele mele preferate nu este Obor.
Da, Obor.
Magazin cu vechime, şi ...renume. Cu siguranţă oricine a pus piciorul o dată măcar în el.
Într-o zi, destul de recent, din abundență de timp şi lipsă de ceva mai bun de făcut, m-am gândit să intru "o tură".
În momentul respectiv eram pe o latură (intrarea "principală" fiind pe partea cu McDonald), deci am urcat direct la etaj... unde mare mi-a fost surprinderea: era aproape gol.
Se pare că efectul crizei s-a simțit masiv, pentru că multe magazine dispăruseră.
Au închis chiar si magazinul de obiecte "simbolistice" chinezești şi gablonzuri, ... la care oricum nu cred că se oprea nimeni - deci e grav.
Dar ce-i drept, aşa le şi trebuie...
Pentru cine e magazinul ăla (mă refer la Obor, în general)?
Produse slabe, aduse de godknowswhere, cu preţuri complet imense... Adică nejustificate. Şi chiar dacă ar avea produse ok - şi mă refer exclusiv la haine, preţurile spun nu.
Astfel, mă întreb... pentru cine?

B 88 MYC

Da.
Este al doilea lucru "personal" care nu îmi aparţine şi îl fac "public".
Mai mult de atât, este numărul de înmatriculare al unor oameni pe care mi-aş dori să îi întâlnesc. ...Dar de la depărtare.

În primul rând mi-au atras atenţia pentru că nu erau hotărâţi pe ce bandă să stea, şi din câte se vedeau ar fi vrut banda autobuzului. Iar apoi, după ce s-au retras (brusc) ... fie căutau semnal la telefon cât mai aproape de asfalt, fie vroiau să filmeze roata maşinii ca să se convingă că se roteşte...

Doctori

Poate nu am mărturisit acest detaliu despre mine până acum, dar eu urăsc doctorii, exact aşa cum alţii urăsc clovnii.
Astfel, singurele incursiuni făcute pe teritoriu-spital au loc atunci când trebuie să ajut pe cineva să ajungă acolo, când vizitez un prizo-pacient. Sau în cazuri extreme, când merg la un control mult-rugat-de-oameni-prea-îngrijorați.
În restul, funcţionează foarte bine principiul "nu caut, nu ştiu, nu am".

Pe de altă parte, era plăcut să merg oftalmolog.
Şi deşi ceea ce urmează să spun este mai degrabă un compliment, scuzele mele de pe acum - just in case.
Era plăcut, tocmai pentru că nu mi se părea că este tocmai... doctor, aşa că era safe.
Era şi nu mai este.
Nu mai este pentru că ultima vizită (anuală) s-a transformat într-o consultație proctologică.

Nu e cel mai plăcut să vezi un om uitându-se în ochii cuiva cu un ac în mână şi să auzi "nu vă mişcaţi, nu vă micaţi. (pauză seacă). Haideţi, sunteţi bărbat, ce Dumnezeu.

Viaţa din filme... RECURSIV

Urăsc când filmele manipulează unele informaţii, doar pentru a îşi fabrica povestea...
Sau când doar îşi fabrică anumite clişee...

5.
a. Vestimentaţia.
Eu îmi amintesc doar filme cu oameni perfecţi. Toate lumea îmbrăcată în haine foarte frumoase, toţi "fixaţi" şi aranjaţi. Mai puţin dacă reprezintă stereotipuri.
Dar serios?
Nici un american nu mai stă pe acasă cu un tricou murdar de ketchup pe umăr, sau nişte pantaloni care ar fi fost la spălat, dacă nu i-ai purta?
Sau ce s-a întâmplat cu pjs (nn. the gay term for pajamas/pyjama)? Toţi americanii se schimbă imediat după ce s-au trezit?

b. Zgarbură (adică încălţăminte).
În America nu există praf? Noroi? Microbi? Măcar un rahat? Nimic?!
Că pe mine mă depăşeşte cum oamenii aia, nu doar că stau atât de lejer încălţaţi în casă, dar - wait for it - SE URCĂ - wait for it - pe canapele şi în PAT încălţaţi!!!
Nu vreau să fiu culmea ipocriziei acum, nu pot spune că mă descalţ mereu dacă uit ceva atunci când plec (şi trebuie să mă întorc), sau că mă descalţ mereu imediat cum intru pe usă, sau că nu mă plimb pe rotile prin casă.
Dar 99% din timp nu folosesc decât încăltăminte "pentru interior", mai mult papuci decât şosete. Tocmai din cauza acelui 1%. Plus că am o mică plăcere stupidă, şi anume îmi place să îmi ţin picioarele cât mai "la aer".
Şi nu doar că port papuci, dar uneori fac duş pardoselii cu domestos... Şi nu mereu mi se pare suficient.
Şi după ce spăl papucii şi pardoseala cu vreo trei sticle de domestos, tot nu mă simt bine să mă urc cu aceştia în pat.
Call me crazy. Poate sunt doar eu în căciula asta.

Dar serios, chiar e verosimil aşa ceva?!

______________________________
BONUS:

Cam de la 00:15 - 1:50 (ha!ha!)


Istoric:
7 feb 2010
4 feb 2010

Cu exactitate...

Uneori faci alegeri. Că trebuie.
De cele mai multe ori, Cineva are grijă să te plouă în faţă.

Urăsc să iau taxi.
Pentru că urăsc taximentriştii. Triştii taximetriştii.
Aleg astfel alte metode de transport: în comun, personale - automate sau... manuale - convenționale sau nu, mersul pe jos sau aşteptarea.
Dar au existat situaţii în care niciuna din acestea menţionate mai sus nu au putut fi folosite, deci a trebuit să recurg la drac să mă treacă puntea.

De exemplu:
Urma să iau penultimul drum, dar l-am pierdut din cauza unei alegeri. M-a depăşit pentru că am ales să merg o statie cu altceva.
Iar ultimul drum a dispărut în timp şi spaţiu.
Adică l-am văzut, l-am aşteptat, a dispărut, am mai aşteptat, m-am făcut frate cu dracu, eram la mijloc de punte, a apărut de nicăieri în faţa mea şi acolo a rămas (nn. ultimul drum).
Superb.

Viaţa din filme... RECURSIV

Urăsc când filmele manipulează unele informaţii, doar pentru a îşi fabrica povestea...

4. Scenele de sex.
De fapt, mai exact este vorba de scenele legate de scenele de sex, fie că este vorba de presex sau de postsex.
Prima dintre acestea, care nu mă deranjează atât de tare, dar nu este de ignorat, şi anume alunecarea din cadru a cuplului.. în genunchi, lângă pat, sărutându-se...
Who does that?
Serios.
Există o fiinţă umană care poate spune cu mâna pe inimă că s-a găsit în exact această situaţie?
Una?
Cine dracu' face sex tandru jos, lângă pat, faţă în faţă? Pentru că asta e următorul pas în toate aceste scene.
Înţeleg sex nebun şi bolnav pe mobilă, pe jos, pe oriunde... dar sex tandru lângă pat?

Cât despre postsex, aceste scene scot dracii din mine.
Mereu vezi în filme "de familie", un cuplu drăguţ după ce face dragoste - că doar am zis "de familie", complet echipat.
Înţeleg un sutien, înlăturarea lui nu este complet esenţială pentru actul sexual.
Dar boxeri şi bikini?
Pentru numele lui Dumnezeu, cât de anal trebuie să fi ca în exact următoare clipă să pui ceva pe tine şi să stai în pat, îmbrăţişat şi cu priviri tandre?
Nu prea cred..
Şi înţeleg că fie filmul nu necesită full-frontal-nudity, fie contractul actorilor.. dar ar putea să se străduiască ceva mai mult.



Istoric:
4 feb 2010

Viaţa din filme... RECURSIV

Urăsc când filmele manipulează unele informaţii, doar pentru a îşi fabrica povestea...

1. Cel mai discutat subiect este bineînţeles exploziile maşinilor, dar acesta nu mă deranjează atât de tare.
2. Ceea ce mă deranjează profund este trezirea bruscă din somn - toată lumea se ridică.
De ce?
Mie mi s-a întâmplat doar de 2-3 ori să mă trezesc brusc, şi de fiecare dată mă cufundam în pat. Pentru că reacţia normală pentru frică sau surprindere (sau combinat, "groază") este de a te retrage. De aceea când te frigi sau te curentezi îţi retragi mâna, de aceea frâna este pusă mai sus decât acceleraţia, de aceea fugi când vezi un urs.
Se numeşte autoconservare.
Deci mă îndoiesc că instinctul unei fiinţe umane este de a se ridica din pat (decât dacă o ia la fugă, la asta nu m-am mai gândit...sau dacă doarme pe burtă), ci de a se retrage...
Bineînţeles, este mai puţin dramatic un om care deschide repede ochii.
Cough, fuckers, cough!
Dar trecând peste acest MyNemesis, sunt multe alte mici lucruri pe care le observ şi care îmi dilată venele.

3. Într-un oarecare film, o oarecare tanti, după o oarecare criză de panică, îşi mângâie tandru creierul proaspăt descoperit având orgasm, dar în acelaşi timp scoţându-şi-l din cavitatea care îl proteja - în limita bunului simţ, până la urmă era un craniu spart.
Aceste două elemente sunt explicate de evenimente ce apar pe parcursul filmului, evident. Şi nu, nu este complet ciudat, în context, de ce are capul crăpat, nici că îşi auto..stimulează creierul.
Dar cum aş putea să nu simt măcar o picătură de insultă, atâta vreme cât creierul nu simte nimic?
Totuşi mă gândesc că este un film făcut de americani (de fapt doar sper pentu că nu m-am documentat. Deloc.), pentru americani.
În final am două variante. Într-o mână am "toată lumea ştie despre creier că este centrul de percepţie a durerii", în cealaltă am "materia nervoasă propriu-zisă nu prezintă receptori pentru durere", şi undeva sub picior am "it's a good movie if you can read subtitles"....
Aş vrea să pot spune doar atât: I rest my case ... Ar fi deplin.
Dar nu mereu mă pot stăpâni.
Astfel, această "scăpare" nu poate să nu mă enerveze, fie că a fost făcută din neştiinţă, incompetenţă şi ignoranţă, fie că s-a bazat pe aceste ingrediente magice. Şi da, mă refer la publicu larg.. care fie este complet idiot, fie este dorit aşa.

1. Spiritul de crăciun

Acum ceva ani am văzut un film, complet inutil, în sensul că nu îmi amintesc nimic din el, mai puţin o secvenţă, în care toată lumea se certa, iar cineva îi întrerupe, pe motiv că nimeni nu ar trebui să se certe în ziua de Crăciun, pentru că îl supără pe Dumnezeu... Moment în care altcineva din public (din cei care se certau), cu totală sinceritate, a intervenit spunând "dar ce treabă are Dumnezeu cu Crăciunul?"
So true!

Şi totuşi Crăciunul este un eveniment important în an - în cadrul familiei, dar mai ales pentru economie.
Brazi, cadouri, excursii, so on...
Toată lumea devine prietenoasă, se iubeşte şi iartă, şi tot setul de căcat...

Ce urăsc cel mai mult la această perioadă, si nu, nu este vorba de iluminare.. este vorba de colinde.
Ce se vrea? O modă de cerşit, care ar trebui să împresioneze mai mult?
Un mod de a aduce poporul în iubire, iertare şi dărnicie?
They make me sick...

Frig şi sinceritate.

Ah.. aer rece, proaspăt.
Este sezonul sincerităţii. este momentul când se renunţă la aparenţe şi totul este direct, pe faţă.
Este sezonul zăpezii, al frecuşului. este momentul când nimeni nu se mai ascunde, când nu există secrete.
___________________
Lor le face plăcere să ne frece. Rău şi mult. Neîntrerupt. Oricum. Oriunde. Fără nici un motiv aparent.
Poate este un lucru bun, după principiul ce nu te omoară, te întăreşte.
Dar bineînţeles, trebuie să ai nervii puternici.
Şi voinţă de fier.
(uneori şi un organ bun, să poţi să îl foloseşti... da, aceea este expresia pe care evit să o folosesc.)
___________________

Astfel, vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu - pentru că mă păzeşte de rele, părinţilor - care m-au susţinut să ajung până aici, prietenilor - care au fost şi ei aproape mereu (*), fanilor - fără de care nu aş fi ajuns niciodată unde sunt, şi Lor, pentru că au mereu grija de curul meu (..da, exact la asta mă refer)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
(*)
zâmbet trezit de o glumă.
glumă trezită de expresia "aproape mereu".
glumă asemănătoare cu cea adusă la adresa cunoscutei devizei "mereu aproape.
"mereu aproape", niciodată acolo.
"aproape mereu", niciodată permanent.
not as funny, but hei..

Urmează limbaj maliţios. Viewers discretion is advised.

Cum în mod normal nu adopt astfel de "cuvinte vulgare" (adică nu le folosesc în viaţa de zi cu zi), atrag atenţia, acoperiţi-vă ochii.
Sau cu alte cuvinte, pardon my french.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
O să încep uşor (şi tandru).
Eu cred că renaşterea sexul a fost în anii '60. Şi ce vremuri. Never to remember.
Lumea devenea mult mai conştientă de natura lucrurilor, femeile şi-au dorit şi au obţinut mai multă autonomie, s-a născut libertatea şi libera exprimare, flower power, so on an so foward. Frumos.

Din nefericire, în ziua de astăzi, prea mult se învârte totul în jurul sexului.
Cu toţii ştim că sexul vinde. Nu ştim de ce, dar se pare că publicul ţintă nu se satură prea lesne.

Dar poate când spun "publicul ţintă" nu se va ridica unanim vocea poporului. Sper, având în vedere că am dat cu ochii peste aşa ceva, dinspre micime (pentru verificare, dictionarul).

Eu spun, spune NU sexului.
___________________________________
Apart from that, în timp, oamenii au păstrat ideea, dar au renunţat la sex, dar nu cum spuneam eu.
Acum tot timpul te pândesc...
La magazin,la farmacie, la orice punct de vânzare sau de interacţiune socială îţi flutură produsul (seviciul, sau ce-mai-contează) puţin în faţă, îţi dă altceva sau prea mult, sau chiar şi ce nu ai cerut, oricum ar face orice să te fută în cur.
În ratb nu există spaţiu personal, oamenii nu se simt deloc nevoia să nu se urce pe tine, ca să nu mai vorbesc de păstratul aparenţelor, deşi cu siguranţă toţi ar fi complet contrariaţi dacă cineva ar fute efectiv alt călător în cur.


Iar în alt cadru, pentru oamenii care adoră "să li se amestece salata" (mot-á-mot pentru "tossing the salad") - aici.
___________________________________
Scris de FutÎnCur

God damn...

Urăsc beţivii... sincer... pur... puternic...
Şi nu mă caracterizează ipocrizia. Măcar nu acum.
Îi urăsc din simplul motiv că cei ce pot fi numiţi cu adevărat beţivi niciodată nu se păstrează pentru ei. Sunt foarte altruişti, şi mereu simt nevoia să se exteriorizeze.

În mod normal, Georgel şi Georgeta, când merg undeva - împreună sau în grupuri, atunci când dau de alcool şi au contact direct cu el, ajung la diverse cote de beţie, în funcţie de preferinţe.
În schimb beţivii sunt o specie complet diferită. Au mereu aceleaşi cote.

Astă zi a trebuit să asist la un îngrozitor spectacol - nici măcar grotesc.
În zona unde a avut loc acest spectacol sublim locuieşte un cuplu. Literalmente "în zonă", pentru că nu au casa lor.
Şi în inocenţa mea, aş vrea să ghicesc că acest lucru a pornit de la o poveste cu băutură.
Timp de cel puţin jumătate de oră, stimabila doamnă Curva a urlat la nişte muncitori de la Drumuri şi poduri - motivul nu îl cunosc, dar sincer, mă îndoiesc că m-ar mişcă în vreun fel.
Diversele înjurături erau evident pe teme sexuale.
În mod normal mă caracterizează pacifismul, dar m-am vizualizat (intens) ca lunetist.
A fost aievea.

____________________________________________
Urăsc că poliţia ştie că nu prea are ce să le facă, mai mult decât să îi plimbe practic cu maşina. Şi preferă să nu.

Din oarecare motiv roşu

La un moment dat în viaţă trebuie să te găseşti cărând diferite obiecte. Remarci acesta când acel lucru este mai mare decât tine (dar nu necesar mai greu).
Dar aşa suntem noi, conservatori. Încă din momentul zero, am construit (roţi şi corturi, de diferite anverguri), am omorât chestii ŞI, bineînţeles, am adus altele (nu neapărat vii - la oricare moment în existenţa lor) pe lângă roţi şi în corturi.
______________________________________

Sunt unele lucruri pe care nu o să le pot înţelege niciodată.
Iar şoferii sunt printre cele mai interesante specimene existente. Precum şi vorba, există oameni buni, oameni răi şi şoferi.
Totuşi nu vreau să detaliez atât de mult, încât să vorbesc despre taximetrişti.
O să mă uimesc, însă, cu cei care trec pe culoarea roşie a semaforului, chiar dacă nu există loc unde să treacă, şi ajung cei care blochează intersecţia, cu cei care intră pe străzi cu sens unic şi mai aşteaptă să te dai la o parte, să le faci loc, dar - şi mai important pentru fluxul poveştii - cu cei care fac stânga, dar nu vor să acorde prioritate pietonilor, chiar dacă aceştia îmbracă un panou roşu.
Iar roşu (în intersecţie, poate nu şi în viaţă) înseamnă opreşte, boule.

Eco viaţa

[fragmentul eco pe care îl voi aborda este despre gunoaie, dar la fel de bine se poate adapta şi modela pe întreaga gamă de idei]

Eco. O nouă modă.
Şi totuşi scepticismul mă îneacă.
De ce?
Pentru că Omul este foarte conservator de fel, lucru pe care l-am tot discutat.
De exemplu, pentru lămuriri, cum am mai zis, este conservator în începerea unei relaţii, consideră o bâtă un cadou mult mai de succes decât un buchet de flori, şi totodată, privind relaţionar-mai-extins, nu va respecta pe nimeni din jur (deci oarecum în completarea la nimeni vine şi nimic).

Astfel, eu nu văd toate reclamele "eco" având succes. Nu în faţa unor creaturi deja formate. Este dificil să modelezi un copil, cât despre un adult, este deja aproape fantezie.
Nu neg că mă bucur că există oameni care s-au gândit în cele din urmă "la natură".
În linii mari, personal nu mă interesează să o salvăm, nu prea este un lucru palpabil, fiind o forţă prea mare pentru a putea fi controlată, dar prefer să fie curată, deci mediul în care m-aş putea afla la un moment dat să fie plăcut şi curat.
Egoist?
Poate, dar are efect. Plus, că asta este doar coaja.
Cât despre reclame în spectrul personal, nu mă mişcă cu nimic. Eu nu am aruncat niciodată un gunoi pe stradă în mod constient. Cel mult să îmi cadă şi să nu îl văd. Şi nu exagerez deloc.
Aşadar, cum nu mă consider publicul vizat, că doar îmi zice că e timpul să încep să respect natura, nu mă motivează în nici un fel.

Dar, când cred Ei că Georgeta se va schimba? Şi cum? Privind reclamele? Georgeta, care îi dă lui Georgel un gunoi (ambalaj) să îl arunce pe geamul autobuzului, deşi mai are 3 minute până ajunge acasă. Ca să nu mai vorbesc de Georgel, care este mai mult decât complice.

Rezolvarea pe care o văd eu: mişcare media, care deja există, timid, dar suficient, ore de educaţie ecologică şi civică (dar nu ce prostii făceam eu când eram la şcoală), eventual şi nişte ore de educare a părinţilor, ca să nu zicem că nu am încercat, iar cireaşa de pe tort, AMENZI!
Fără pedeapsă, Omul conservator nu se va motiva să facă nimic.
Greşesc?
I highly doubt it.

Lucruri de bucurie, sau Animalia, Chordata, Vertebrata, Mammalia, Artiodactyla, Ruminantia, Bovidae, Bovinae, Bos, Bos taurus

Încă din copilărie am avut o repulsie faţă de vite, acest lucru fiind urmarea unui eveniment aparent nefericit (atunci lucrurile păreau a fi ceea ce nu erau).
Totuşi nu m-am gândit că acest sentiment va supravieţui si mult în inima urmaba, cel puţin la acea vârstă, a inocenţei.
Bovinele, aceste rumegătoare cu tendinţe blânde, au avut cea mai rapidă evoluţie din toate fiinţele ce au prins viaţa.
Au pornit uşor, de la organisme unicelulare, spre pluricelular, cu păr scurt, bot lung şi buze umede, coarne goale şi ochi mari.
Apoi, au lepădat coarnele, dar au păstrat golul. La cele două degete şi-au mai pus câteva, şi-au modificat postura, îşi aranjează mai mult părul, care capătă şi alte proporţii, and so on.
Dar evoluţia este o treabă mult prea complicată. Finalitatea este mult mai uşor de observat.

_______________________________________

Urăsc oamenii care nu au interes faţă de ceva, sau oamenii care nu se respectă.
Căci oamenii care nu se respectă pe ei, nu vor ştii niciodată să respecte pe altcineva.
Iar în lumea lor conservatoare, multe lucruri sunt normale.

Mâncatul de biscuiţi într-o încăpere cu maxim 90 de locuri, din primul rând, e ok.
Vorbitul tare despre amintirile din copilărie într-o altă încăpere, ceva mai mare de astă dată, e ok.
Să te strâmbi şi să pleci zgomotos în timp ce Cineva îşi prezintă părerile, oricît de neobişnuite ar fi pentru tine, ca apoi să râzi şi mai zgomotos, de afară, încât să se ştie ce faci, e ok.
[and i could go on, and on...]

De fapt, ştii ce?
Nu, nu e ok, deloc.
Trebuie, ca în fiecare zi să mă armez cu mai puţină răbdare şi toleranţă, căci asta va salva lumea.

Oamenilor le pasă.

Ce faci?
Ador întrebarea asta. Este cea mai sinceră posibil.
De ce?
Pentru că oamenii SINCER vor să audă un răspuns banal şi complet impersonal.
Bine, mulţumesc.
Iar eu, uneori, for yuks. You know, just to mix it up, îmi place să dau un răspuns personal.
Rău de tot.
E chiar dicstractiv.
De multe ori reacţia este poate mai sinceră decât întrebarea, o uimire facială care spune clar: "Ce s-a întâmplat? Ce faci? Răspunsul corect era Bine, mulţumesc. Eşti nebun?!"
De prea multe ori.

Şi poate nu ştii, dar când unui om chiar îi pasă, realizează, şi nu te va întreba ce mai faci, te va întreba Ce ai păţit, sau dacă Eşti bine?
Sau orice alte întrebări.
Personale. Şi mai mult de una, cu siguranţă.

Şi poate...
Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama mai mult că folosesc prea mult şi greşit cuvântul OM.
Dar multe lucruri sunt reinterpretate. Îşi pierd valoarea iniţială. Mai ales ei.
Mereu mă gândesc la vechiul proverb. "Ai carte, ai parte!"
În care nu este vorba de o scriere cu un anumit subiect, tipărită şi legată sau broşată în volum. Noo.. e varianta înv[echită] şi pop[ulară], un act scris, un document; o dovadă.

Iar OMul poate va rămâne în istorie decât o Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic, prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte de a efectua mişcari fine şi creierul deosebit de dezvoltat.
Most of the times. Măcar ca idee.

A Hard Day's Finally, sau Hatred. Pure fucking hatred.

Urăsc să pierd lucruri. Lucrurile care sunt foarte grele şi încărcate.
O poză cu o mamă cu un băieţel care plânge, un cadou, o împletitură, orice. Chiar nu contează.
Lucrurile sunt amintiri, amintirile sunt de neînlocuit, ce este de neînlocuit mă atrage.
Urăsc zilele în care nimic nu merge bine. Nu mă deranjează să îmi pierd lucruri uşoare. Regret când pierd ceva drag, memoria deformează.
Urăsc oamenii care mă fură. Aş vrea să moară.
Urăsc când stric lucruri, mai ales din neatenţie. Şi mai ales într-o zi în care nimic nu merge fluent.
Urăsc când trebuie să ies din casă, când ştiu că nu o să pot controla lumea de rahat, şi stiu ce este inevitabil.
Urăsc obligaţiile, când sunt puse în momente nepotrivite.
Urăsc păsările mici şi negre pe care nu poţi să le prinzi.

Urăsc să îmi amintesc că urăsc. Sau cât.
Aş vreau să fiu Hulk.

Sentimente transmisibile.

Cu siguranţă fiecare Om are cel puţin un alt Om pe care nu îl suportă, din oricare motive.
Cu siguranţă oricare Om este de nesuportat pentru mai mulţi alţi Oameni, din aceleaşi motive.

Dar ce se întâmplă când unul dintre Ei, de preferat cel din prima categorie (cel care prezintă semnele, nu motivele) îşi împărtăşeşte oful Altuia? Opinia mea studiată este că întregul spectru de sentimente apare automat în Receptor, care este un purtător, fără să ştie.
Iar atunci când Receptorul întâlneşte persoana cu pricina, şansele sunt (de reuşită) ca ura sau dispreţul să apară la suprafaţa, dar mult mai puternice decât dacă El (adică receptorul) nu ştia absolut nimic despre Cel de nesuportat. Într-un ciudat fel, trecutul de nesuportat al Celui de nesuportat este transmis Receptorului, iar acesta adaugă trăirea neplăcută alături de Vinovat, celor multe dintr-un trecut care nu i-a aparţinut.
Astfel, Vinovatul nu va avea nici o şansă de reuşită, şi recompensat cu joviala "pedeapsă cu moartea".

Aşteptarea este cea mai grea.

Astăzi este 1 septembrie. Şi nu este primul an aşa.
Este neplăcut să depinzi de alţii, ca destinul tău să depindă de nişte străini. Dar de multe ori aşa se întâmplă.
Acum, că m-am întors din trecut, stările sunt putin diferite, mai vesele şi însorite, căci ştiu ce va urma...
________________________________

Sunt multe probleme pe care nu poţi să le rezolvi, oameni cărora nu le pasă, dar nu prea poţi să lupţi singur.
Şi totuşi pleci entuziast la drum (care cu siguranţă nu va fi scurt), iar pe drum omori toti balaurii, şi le păstrezi solzii de aur.


À bientôt, Dodo.

Ceaikovski

Oamenii au tendinţa să facă idioţenii.
Oare de ce?
Iar despre copii mereu poţi spune că nu ştie mai bine.

Adoram în fragedă pruncie, dar şi mult după, când traseul unei excursii de teren conţinea şi un oraş oarecare, iar copiii ce erau în jurul meu, indiferent de oraşul de provenienţa, se urcau pe geamuri şi salutau oamenii; de parcă autobusul fusese căminul lor pentru ultimii 10 ani şi vedeau fenomenale forme de viaţă. (adoram gândul că aş putea să le provoc suferinţe fizice... în mintea mea, bineînţeles).
______________________________

Ador când un copil învaţă un cuvânt nou, nouţ, mai ales în prezenţa ta.
Este sigur şi fără de îndoială că el este singurul care deţine puterea de cunoaştere (..pentru acel cuvânt). Fără îndoială, din nou, că următorul pas este încercarea de a-l folosi in cele mai diverse propoziţii, iar uneori decât repetarea uneia dintre ele.
______________________________

- Ceaikovski. Îl ştii pe Ceaikovski? El, Ceaikovski. Îţi place Ceaikovski?
- Da, văd. E un idiot!

______________________________
Slăvită fie muzica.