Groupie de grup

de data asta, nu sunt singură.
Eu și cele două fete cu care îmi petrec timpul (nothing very fancy, one of which is my sister, the other one her/my friend) suntem mega fane Silviu. Internetul s-a dovedit o invenție minunată, astfel cu toții putem fii la curent cu manifestările lui.
Recunosc, eu am ceva mai puțină vechime în grup, but I'm coming along great.
Prietena mea chiar ne povestea un moment groupie de „uite, el e  Silviu!” de acum câteva luni, la metrou Pipera. Complet adorabil.
Iar astăzi, oho. Astăzi am fost la o întălnire, căci trebuia să asist la organizarea unui performing. Nimic deosebit, până când a venit Silviu. Nu l-am văzut până când ne-a salutat și am făcut cunoștință. Mi se întâmplă uneori să mă comport ca o școlăriță, dar acum I totaly played it cool, deși în sinea mea eram fix ca fetele de la concertele cu Beatles.

Enjoy the fan clip!

Ozaness. Sau de unde a pornit.

Mai bine de un an in urma a murit persoana cu care am avut cea mai ciudata relatie; unilaterala.
 #sepotspunemaimultdespredateleacestuievenimentchiarmaimultdeca
   tpotintelegedesileobserv
Surprinzator, imi si aduc aminte cum cunoscut-o. Cautam demult, la inceputurile personalitatii mele, informatii despre dreaduri; am gasit-o pe un forum, am adaugat-o pe yahoo!messenger. Avea si un alterego. Ozaness. Scria momente, pe care le impartasea online. M-am indragostit instant. M-a inspirat. M-a ajutat sa vreau sa imi modelez si eu cuvintele.
M-am indragostit de ambiguitate.
De atat-de-personalul ascuns in vag si neclar.
Am vorbit cu ea de cateva ori, mi-a raspuns cu rabdare la intrebarile mele de copil insetat...chiar daca acum realizez ca era si ea tot un copil. Putin, putin mai mare decat mine; doar crescuse mai repede.
Apoi m-am retras, urmarindu-i numai povestile.
In timp am incetat si asta.

Dupa destula vreme am redescoperit-o, tot printr-un research.
From friend of a friend; cautam un artist tatuator, iar cea pe care o gasisem era cea care ii facuse atat unei prietene de-ale mele, cat si ei, caci erau bune prietene.
Hm, again, small world.
Si astfel am descoperit si "fata din spatele cuvintelor", era cu mult peste ce m-as fi asteptat.
Ca apoi sa gasesc cum ca am fi pierdut-o pentru totdeauna.
Acum simt mult egoism.
Este complet si unilateral, prietena mea.

Fat people are out of scale! (sau, de fapt ratb)

Expresia de mai sus nu este doar o răutate gratuită la adresa oameniilor graşi.
Este mai mult de atât.
Este o glumă archi foarte simpatică, ce şi-a croit drum prin capul meu. Şi care mi-a devenit foarte dragă.

________________
Muza mea a fost Ratb.
Autobuz, troleibuz, tramvai.
Aglomeraţie. Trafic infernal.
Şi mereu prind toate şansele să întârzi la întâlniri - bineînteles, mai puţin atunci când ajung mai devreme decât ceilalţi participanţi, care au întârziat la rândul lor..
Momentan frigul m-a făcut să privesc cu scepticism bicicleta, care trăieşte în praf şi ruină.
Mai mult decât frigul, hoţii de biciclete m-au făcut, de mult, să privesc cu scepticism chiar mai îndrăcit bicicleta ca mod de locomoţie - zi de zi.

Dar şi Ratbul are şarmul lui.
Nu găseşti oriunde în acelaşi mijloc de transport un cerşetor orb neînsoţit, un grup de alţi trei, fără talente speciale, decât recitarea de rugăciuni (şi un strat gros de nesimţire, dar mai mult în afara tramvaiului), o vânzătoare de produse de 1leu foarte politicoasă şi un violonist.
Aş spune că a fost chiar un spectacol...

Flăcău fiind, ...

Am fost odată îndrăgostit...
Eram aşa tânăr, nu ştiam absolut nimic, nu aveam aşteptări, eram emoţionat, stresat chiar uneori.
Încercam să demonstrez câteceva, vroiam să fac multe.
Ţineam teorii, trăiam o poveste, simţeam lucruri nemaivăzute, iar pulsul era ritmat.

Mi-a trecut de atunci, am învăţat câteva de-a lungul timpului... şi chiar dacă uneori uit să le folosesc, nu le-am şi uitat.
Totuşi m-am îndepărtat şi răcit.
Nu îmi pare rău, dar mă simt ca un moşneag din vârful muntelui uneori. E paradoxal amuzant, dacă ai ochi să vezi.
Înainte, chiar mă enerva când vedeam cupluri tinere sărutându-se pe stradă, acum sunt ceva mai permisiv, şi uneori chiar mă bucur pentru ei.
Nu e rău, pentru un batrânel ca mine.
Sănătate, înţelegere şi iubire să aveţi, copii mei.
Ascultaţi la moşul.

Chick Flick!

Îmi plac mult cadourile.
Îmi place să primesc, cât şi să ofer - chiar dacă din lipsa de inspiraţie, aceste gesturi sunt destul de rare.
Probabil din cauză că pe mine mă enervează maxim cadourile neinspirate. Sau cu o inutilitate redundantă. Sau chiar obositoare.

De fapt mint, ador cadourile!
Am primit odată şosete. Le port ca pe cea mai frumoasă perla din lume..
Ador şi obiecte stupide şi fără utilitate din ceramica, chiar dacă pe unele le-am scăpat/spart, ador şi jucăriile, de orice fel, chiar dacă nu mă joc..
Şi la fel de mult ador când fac pe cineva vesel.
Cadourile sunt foarte importante în viaţa oamenilor, ne arată că ne pasă, că ne gândim, că suntem minunaţi, că suntem undeva, etc...

Cadourile...
The Wise Man says: atenție, drag, dar, surpriză, (înv., pop. și fam.) peșcheș, (pop.) plocon, (înv.) cinste, dărușag, prezent, prosfora;



Aşa că, drept concluzie, nu mai merit cadouri.
Vă mulţumesc, dodo.

Vecini = GÂLI!

Din deliciile acestei perioade şcolastice pot spune că sunt parţialele.
Şi chiar ar fi, dacă atunci când îţi e lumea mai dragă şi citeşti cu spor, copii vecinilor vecinilor tăi (adică cei care nu stau în blocul meu, ci în blocul de vizavi - care are o parcare destul de spaţioasă) se comportă din nou ca niste draci bălţaţi şi plini dă căcat!
De obicei se rezumă la ţipete imbecile, de draci - dar acum, nu... acum este cu totul special...
Părinţii lor scumpi, care ştiu cum să le asigure o educaţie stabilă, mai ales prin exemplul personal, le-au cumpărat/câştigat la barbut nişte goarne de jucărie!
Mai multă ţigănie e în parcarea aia decât într-o şatră nomadă. Şi nu mă refer la goarnă, singular, nu.. Mă refer la ţipete, la ore în şir de mâncat seminţe, băut bere, ţipat (ţipete aparţin copiilor, ţipatul aparţine adulţilor), ţinut copii să defecheze în stradă, etc...

Şi TOT la mine se uită ca la nebuni când m-am dus să le explic omeneşte că se aude imposibil de tare şi că din 5 în 5 secunde animalele fac un sunet înfricoşător - şi astfel nu pot să învăţ.
"Că sunt copii..."
Mă piş pe copiii voştrii!
PE TOŢI!

Şi or fi copii, retarzi care nu înţeleg nimic... dar goarna cine a luat-o? Tot nişte retarzi care nu înţeleg nimic, pot spune!

Home, sweet home!

M-am mutat!

În sfârşit, îmi doream de mult. Aveam nevoie de spaţiu.

Iar spaţiul ăsta mă crează.

Mai e mult de construit, mai ales că vine iarna, iar iarna este frig. Dar esenţialul există, deci este perfect.

Haosul are prea mult sentiment, încă nu s-a stabilit.

[Urmează să adaug şi câteva fotografii, de la partyul de deschidere]

Oamenii. They're the worse...

They really are...
Dar până la urmă, ce înseamnă societatea?
societate - SOCIETÁTE, societăţi, s.f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi între ei prin anumite raporturi economice. Ansamblu unitar, sistem organizat de relaţii între oameni istoriceşte determinate, bazate pe relaţii economice şi de schimb; 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărăşie, companie. – Din fr. société, lat. societas, -atis.

Dar de ce avem nevoie să ne înhăităm?
Cel mai simplu este sa analizam lumea animală, pentru că, trebuie să recunoaştem, suntem cu toţii animale până la urmă. Iar acolo relațiile sunt naturale, nealterate sau influente.
O primă concluzie este că oricine slab și vulnerabil va încearca conviețuirea în grup - după principiul "siguranţă în număr" (adaptare pentru "safety in numbers") -de aici: turmă, banc, stol.
În schimb, specialiştii au observat că majoritatea speciilor mai avansate pe scara trofică sunt solitare, au siguranţă şi conștienta puterii personale.

Dar ce rac se întâmplă cu oamenii?
Este fascinant cum pot exista atât de mulţi idioţi şi oameni absurzi.
Oameni care par bine, dar care nu sunt.
Şi e neplăcut să spun tocmai eu asta, pentru că eu locuiesc de multă vreme în mansarda unei clădiri, şi de aici totul se vede diferit, lumina e mai plăpândă uneori.

Relevaţie...

Negreşit trăim într-o societate superficială, în care tiparul unui om este făcut să fie mic...
Cred că fie care grup de oameni are în componenţă pe cineva numit "grasu"... Cel puţin unul...
Până acum nu am auzit de nimeni "slăbuţu"! Poate cel mult "micuţu", care bineînţeles era un individ foarte corpolent.
Cât despre toleranţa pentru femeile grase, pot spune că nu există. Iar "grasa" sau "doli" nu o sa fie niciodată o denumire folosită.

Enjoy:

Întâmplător...

Cum multe lucruri se întâmplă aşa, întâmplător, astfel am găsit şi acest om, complet genial.

Tunctunctunc! ... Balkan design!

(ps. those are the best shoes ever, you can fold it and put it in your pocket)

Oborul cui?

Unul din magazinele mele preferate nu este Obor.
Da, Obor.
Magazin cu vechime, şi ...renume. Cu siguranţă oricine a pus piciorul o dată măcar în el.
Într-o zi, destul de recent, din abundență de timp şi lipsă de ceva mai bun de făcut, m-am gândit să intru "o tură".
În momentul respectiv eram pe o latură (intrarea "principală" fiind pe partea cu McDonald), deci am urcat direct la etaj... unde mare mi-a fost surprinderea: era aproape gol.
Se pare că efectul crizei s-a simțit masiv, pentru că multe magazine dispăruseră.
Au închis chiar si magazinul de obiecte "simbolistice" chinezești şi gablonzuri, ... la care oricum nu cred că se oprea nimeni - deci e grav.
Dar ce-i drept, aşa le şi trebuie...
Pentru cine e magazinul ăla (mă refer la Obor, în general)?
Produse slabe, aduse de godknowswhere, cu preţuri complet imense... Adică nejustificate. Şi chiar dacă ar avea produse ok - şi mă refer exclusiv la haine, preţurile spun nu.
Astfel, mă întreb... pentru cine?

B 88 MYC

Da.
Este al doilea lucru "personal" care nu îmi aparţine şi îl fac "public".
Mai mult de atât, este numărul de înmatriculare al unor oameni pe care mi-aş dori să îi întâlnesc. ...Dar de la depărtare.

În primul rând mi-au atras atenţia pentru că nu erau hotărâţi pe ce bandă să stea, şi din câte se vedeau ar fi vrut banda autobuzului. Iar apoi, după ce s-au retras (brusc) ... fie căutau semnal la telefon cât mai aproape de asfalt, fie vroiau să filmeze roata maşinii ca să se convingă că se roteşte...

Am întâlnit Oameni!

Aventura mea cu spitalul a fost... altceva.

Cu siguranţă puteam evita acest eveniment sau altele asemănătoare printr-o viaţă organizată şi sănătoasă, dar deja întrăm pe alte tărâmuri.

Spitalul este un loc al groazei, unde nimeni nu vrea să ajungă. Cum se spunea şi în clipul "maraciuca" ce circulă pe internet, "unii au murit sau, mai rău, au ajuns la spital".

Negreşit a fost o experienţă destul de neplăcută, nici nu se putea altfel, lichide intrând şi ieşind, o întreagă fantezie...

Iar din acestă experienţă m-au marcat două aspecte.

1. crizele epileptice şi creierul uman au ajuns pe noi meleaguri - pentru mine;

2. am descoperit că există şi Oameni.

În mod normal, eu nu suport doctorii, dar aceşti patru oameni, pe mâna cărora am picat, m-au lăsat complet fără cuvinte. Au fost oameni!

Au făcut tot posibilul să îmi facă şederea cât mai plăcută şi au fost incredibil de atenţi. Nu doar că şi-au făcut meseria, dar cum am mai spus, au fost Oameni.

Mă înclin.

I like to have my cake! And eat it too!

Urăsc oamenii care se tot răzgândesc.
Urăsc când tot amână un lucru prestabilit şi planificat. Bine (prestabilit şi planificat).
Urăsc să mă trezesc dimineaţa devreme, când nu am dormit mai deloc sau doar în general. Şi urăsc când fac asta degeaba.
Urăsc când cineva nu îşi respectă termenul.
Urăsc oamenii care nu respectă timpul celorlalţi.

Urăsc dacă fac şi eu aşa.

Înţelepciune...

Circulă vorba că bătrânii sunt înţelepţi.
Pentru că au trecut prin viaţă, s-au uns cu toate alifiile, că au văzut şi au auzit.
Dar unde apare limita?
Când încetează omul bătrân să mai fie înţelept?
Pentru că uneori am dubii. De exemplu când vezi pe cineva aparţinând acestei categorii care încearcă să ridice un balon de pe jos de capătul mai bont...

SpringTime is here!

Deşi în mod normal nu simt nevoia să mănânc "în oraş", întotdeauna există excepţia de la regulă.
Astfel, am fost să iau ceva de mâncare de la Spring, un sandvici .
Am plătit.
Am dat bonul.
Am aşteptat. Am mai aşteptat puţin.
M-am plictisist, m-am apucat să citesc afișele de pe acolo.
Astfel, atenţia mea era complet departe de mediul înconjurător.
Şi se pare că în acest răstimp sandviciul meu a fost gata.
S-a strigat la mine "cheeseburgeru"... de parcă ar fi trebuit să îmi atragă atenţia...
Mi s-a întâmplat să răspund la Nurofen, dar la cheeseburger nu văd cum aş putea...

Casa de schimb nu e acasa!

Ce faci când cineva de lângă tine miroase a brânza?
Îl înjuri în gând, bineînțeles, şi te miri cum pică norocul pe tine. Dar apoi?
Îl întrebi unde sunt vacile?
Sau îl întrebi unde sunt pisicile și cum e "călătoria"? (cuz you know he's tripping)
Şi ce faci când începe să simtă oscilațiile tramvaiului mai mult decât oricine din jur?

Dar ce faci când ești între doi homeleşi? Mai exact unul pe scaun, iau unul în picioare, cu mâna pe bară - ca "blocare" - yes, god damned combo!
Apoi, e ok sa te gândești (doar să te gândeşti, am spus!) dacă spargi gheaţa oamenii o să creadă că a fost el/ei - după caz?
Şi de ce homeleşii coboară doar la capăt de linie?

Sunete rosii, verzi....

M-am reîntors la subsol.
Sunt eu, alături de roboţei, teribilişti şi nurlii.
Ce-i drept, cronologic vorbind se întâmpla înainte de (re)venirea primăverii, dar acest lucru este mai puţin important.

Subsol. Tren. Oameni. Tren. Oameni.
Iar când plimbarea cu caruselul s-a terminat, am ieşit cu toţii la suprafaţă.
Dar se pare că eu am fost singurul element care a avut halucinaţii după.
Halucinatii roşii, iar apoi verzi.
Dar... ce sunt halucinaţiile?
______________
The Wise Man says: halucinaţia este o tulburare psihică prin care o percepţie senzorială are loc în absenţa stimulului. Cu alte cuvinte, deşi obiectul fizic nu există în realitate, acesta este perceput de subiect prin intermediul unuia din cele cinci simţuri.

Dar... de unde?
______________
The Wise Man says:

• Expunerea extinsă la ultraviolete
• Sentimentul intens de frică
• Cofeină
  
• Salvie, iarbă, ciuperci, mescalină, LSD, anticolinergice, anestezice
• Etc

Dar dacă teoretic nu eşti expus la niciunul din aceşti factori, cum poţi vedea oamenii îmbrăcaţi în roşu, dar numai pentru o perioadă scurtă de timp, sau doar să vezi pe ici pe colo benzi colorate? (repet, roşu, verde)
Drăguţ, nu?
Greu de explicat, nu?

Remember, remember...?

Nu, nu the fifth of November.
Ci cum ziceam că e căcat în Orange-shop.
Atunci mi s-a părut drăgut să nu povestesc direct. Dar acum mi-am amintit momentul. Şi era amuzant, dar de căcat.

Negreşit era exact cum am zis... Un puşti intrase în Orange-shop cu un ditamai rahatul pe papuc. Nici nu vreau să ştiu din ce ieşise, dar copilul a reuşit chiar să se plimbe mult prin magazin cu el, s-a asigurat în sub(in)conştient că îl plimbă bine, iar apoi, când a început să se împută treaba, s-a dus să se şteargă.
Nu.
Nu pe un petic de iarba, ca un om normal, ci pe preşul din magazin.
Care, normal, trebuia curăţat de cineva care lucra acolo.

Da.. aşa zic şi eu.. "de căcat"...

Trei frontal şi cinci parţial. Plus o maşină.

sau

on the road again. after a long, long while... on the road again.
_______
Da. A venit iar primăvara. Iar, fie "şi anul ăsta", fie "încă o dată de când a început 2010".
Dar acum m-am reunit cu vechiul meu mijloc de transport.
Curând o să fiu printre cei care înjură (excesiv) maşinile de pe trotuar, maşinile care nu respectă normele impuse pentru eliminările de dioxid de carbon şi oamenii care merg pe benzile pentru biciclişti.

I'm riding the high way, all the way. Cu un stâng sub pământ.
Dar totul e cum ar trebui să fie.