Bunicul meu mergea.

Bunicul meu avea ochii spălăciți și limpezi. întotdeauna blânzi cu noi.
Bunicul meu mergea. Mergea întotdeauna cu mâinile încrucișate la spate. Când se uita să vadă roadele, când avea ceva ce îl măcina sau măcar preocupa subtil. Mergea gânditor şi sobru, iar eu mergeam în urma lui, fără să îmi incrucisez braţele la spate, eu eram micî şi nu eram încă demnă de aşa ceva.
Mergea cu paşi lungi şi mărunţi. Acum nu mai merge. Iar eu îmi încrucişez mâinile la spate şi merg, închisă în gândurile mele.

Bunica mea.

Bunica mea nu a fost întotdeauna groaznică.
Când eram mică mă ajuta, crăpând vărful seminţelor de dovleac ca apoi eu să reuşesc să le curăţ. Mă trezea dimineaţa, deşi eram în vacanţă şi nu aveam o treabă anume. Făcea dimineaţa ceai, să mă trezesc îndulcită. Făcea şi omletă sau cartofi prăjiţi, care se răceau până eram în picioare. Iar când eram mai mare, mă chema să stau pe pat lângă ea, sau iarna, sus, în capul patului, lângă sobă, să îmi încălzesc ciolanele.
Mereu i-au plăcut dulciurile și mereu mi-a oferit și mie, chiar dacă nu îi împărtășeam plăcerea. Și se bucura întotdeauna când veneam în vizită, și mereu ne zicea să venim mai des. Era o bucurie sinceră, părintească. poate, nu am de unde să știu, doar încerc să ghicesc.
Altfel, îmi amintesc şi, fiind foarte mică, cum m-am ascuns de ea şi am auzit-o vorbindu-şi necăjită că sunt dezordonată şi că "trebuie" să strângă după mine. Ce pacoste, zicea. Singură, despre un boţ de om care încă nu ştie nimic.

Acum, s-au inversat locurile. Ce pacoste, mă gândesc doar, nu zic la nimeni. Cel puţin nu aşa direct şi crud. 

Bunica mea a fost chiar ok. Nu facea nimic deosebit, dar mă iubea, şi a fost singura pe care am avut-o.
Bunica mea a fost chiar ok

I am big human!

Mi se întâmplă frecvent să mi se vorbească ca și cum aș fi un copil. Lucru care mă stresează constant și care înainte mă și frustra; acum am mai crescut.
Poate că am ani buni în minus față de majoritatea oamenilor cu care îmi petrec timpul, dar asta nu face decât să mă ajute.
Motivele pentru care îmi displace „atitudinea” sunt multiple. Ar fi o investigație în interior de prea mare amploare ca să o încep chiar acum.

Iar oamenii care mă tratează ca pe un copil, nu sunt neapărat oamenii cu care interacționez, ci mai degrabă străinii.
Ca o tanti, care azi, la coada de la magazin, surprinzător de lungă pentru marți la 16:21, care s-a grăbit să îmi așeze condimentele care „daca sunt la fel, pune-le una peste alta, ca să le ia mai ușor. ah, astea sunt diferite”.
Bine, poate cu altă ocazie, aș fi scuturat-o puțin, să mă lase-n pace, poate chiar să se ducă pe pulă, dacă era cazul. Dar acum sunt mai zen. Cel puţin încerc. Aşa că am lăsat-o să-şi facă plăcerea, şi chiar am profitat de ocazie, când ceva mai încolo a ţipat la casieriţă să se grăbească că ea întârzie la muncă, şi am mustrat-o, că nu ajută pe nimeni să ţipe la domnişoară, că poate mai rău o stresează, şi mai degrabă greşeşte aşa, stresată; i-am zis-o şi pe aia, cum ar fi să vină cineva la muncă şi să ţipe la ea, cum s-ar descurca.
A lasat capul în jos, ca un copil, daca îmi permit comparaţia. A acceptat dojana şi s-a retras cuminte.

SUCK IT, grandma!

Bear Possessive Love, pun intended

Am făcut ceva ce nu fac de obicei, am plecat în excursie; m-am pierdut şi am ajuns într-o pădure, cu copaci mulţi şi deşi, subţirei şi înalţi. Am dat peste noroc, în toată dragostea, când munca merge bine, dar oricum, nu am ajuns la echilibru şi nu îi înțeleg mereu pe ceilalți. Sunt în continuă căutare, ce sunt nu e ceea ce pot fi. Sunt precaută, bineînțeles, ca întotdeauna, poate că despic firul în patru, poate doar sunt prevăzătoare. Foarte prevăzătoare. Situaţii reale duse la extrem. Îmi fac griji, dar trebuie să mă concentrez, sunt mulţumită şi încă mai am speranţă. Pe cât mă apropiam, părea populată, poate de niște țigani nomazi care făcuseră destul de multă dezordine, fie că erau lucruri atârnate sau orice. Poate mă tem, dar oare nu ar trebui? De ce? Că în cele câte am citit, se plimbă cu pasiune, din aia arzătoare, care te mișcă, te stimulează. Pasiuni brutale, ce cuvinte. Am hotărât să mă retrag, fiind un moment mult prea exotic pentru Ea. Așa că m-am îndepărtat. Dar până să reușesc să fac asta am descoperit că Ea avea în posesie câțiva urși. Primul, unul mare, maro, se îndrepta întâmplător către mine, agale. A fost un pericol, dar a fost și evitat, nu oricum, cu perseverență, poate răbdare. Un drum urâcios, murdar, ponegrit. Dar bătrânii mei au fost și poate mai sunt undeva în spatele meu. Poate așa învăț să îmi încalc frica și să mă contopesc cu ceilalți, iar de ei îmi e frică. M-am urcat în primul copac pe care l-am văzut, unul subțire, cu multe rămurele rezistente. Când a plecat, mi-am continuat drumul, pentru scurt timp. Cel de-al doilea, unul înalt, sublu, gri. Iar tentativa mea de a scăpa s-a finalizat prin frângerea copacului care trebuia să mă salveze. Am tot fost și sunt înconjurată de teamă, stres, tristețe, mohorâre, supărare, nesiguranță, neîncredere; sper că e doar o perioadă scurtă de tranziție, iar rutina, nu bătută de uniformitate și plictiseală, e bună, îți aduce liniște interioră, e imaginatie. Ursul a venit şi a mâncat din el.

Crini...

M-am îndragostit de o tânără. O tânără metalistă.
Cu mănuşi negre tăiate, bocanci, blugi rupţi, şi-o geacă de piele scurta.

Bună seara.. Mă numesc

Mă numesc Cătălin F.
Este februarie, noaptea. E destul de frig afară.

Acum sunt acasă, nu fac nimic. Mă uit pe pozele dintr-o galerie de arta din Bucureşti şi Cluj şi mă enervez.
În astă seară nu se organizează nimic, pe nicăieri - nu e viu nici un eveniment. Nici baruri, nici petreceri nu şi-au deschis porţile, parcă iarna nu te mai lasă să trăieşti.
Iar seara asta sunt singur, cuc. Nu e nimeni în casă, chiar şi pisica a fugit pe afară. Mereu se întâmplă aşa când este casa goală, timpul se dilată şi se complimă.
Şi e destul de mare agitaţia pe afară pentru vremea şi ora asta - suspect.

Mereu este aer puţin când nu sunt şi alţi oameni cu mine, şi parcă e şi mai cald - şi nu mai e apă.
E mare ameţeala, dar probabil am palpitaţii.

Cel mai bine o sa trec timpul cu niște ordine şi un film, probabil ANUPTAFO.

Revenge is a dish best served cold.

Cand ma gandesc la copilarie, si nu o fac de putine ori, ma gandesc la baiatul acela in pantaloni galbeni si cu parul in ochi care mereu gasea un motiv sa zambesca.
Copilaria ne invata sa ne bucuram cu adevarat de fiecare clipa care trece pe langa noi si chiar daca de multe ori in copilarie plangem ...la vederea primului fluture un zambet larg ne cuprinde toata fata si parca plutim si noi cu el.
Cand ma gandesc la copilarie imi amitesc mana bunicii care ma mangaia inainte sa adorm si vocea ei blanda care imi soptea poveste preferata cu alba ca zapada, o alba ca zapada pe care uni din noi o cauta si acum :) .
Imi aminesc cum nu imi venea sa cred ca si parintii mei au fost copii... sau mai ales bunicii care ii credeam ca sunt asa de cand lumea,nu credeam ca ea, copilaria ,trece foarte repede si in urma ne lasa sa ne gandim la ea toata viata.
Dar copilaria nu dispare definitiv. chiar si in toiag sunt momente cand ne bucuram ca un copil iar inima si ochii stralucesc ca pe vremea aceea.
"Copilaria este inima tuturor vârstelor."

Conversaţii din aer

Sunt unele fragmente pe care nu le uit.
1. conversaţie dintre două ţigănci, nu foarte bătrâne;
2. conversaţie dintre un tip, foarte studente, şi două tipe;
3. conversaţie între două tipe.


1. nu are disponibilitatea să facă şi să dreagă.
- asociere de cuvinte care mi s-a părut complet genială.
2. orice ar pune pe ea, dacă pui mâna, tot se simte.
- mi-a trezit curiozitatea.. în sensul că nu mă lamuresc pe ce ar putea pune mâna. Adică poate mă roade paranoia.

3. Despre păr. Cea mai recentă.
Din nefericire (just saying), nu pot cita în totalitate, însă ele au atins următoarele puncte, pe care aş vrea să le abordez sumar.
De ce în copilărie nu era nevoie de balsam, pentru a face părul mătăsos, de ce "acum" părul cade mai mult, de ce nu mai creşte la fel, şi alte probleme "biologice" influenţate în mod evident de vârstă.

Vatel...

Am cunoscut o fată astăzi.
Era îmbrăcată cu o rochiţă roşie. Îi avantaja talia.
Avea ochii verzi, aproape ciudaţi, plete lungi şi creţe, piele albă şi fină.
M-a mângâiat prin păr şi mi-a spus că îi plac lucrările mele. M-a îmbrățișat, apoi m-a sărutat scurt pe buze şi a fugit.
Nu ştiu nici cum o chema. Şi cu siguranţă nu o să o mai văd niciodată - iar dacă o să o vad, tot cu siguranţă nu o voi recunoaşte.

E ciudat cum unele persoane ne schimbă viaţa atât de mult cu atât de puţin....

Poezie...

My name is Plate-a.
People eat off of me.
Sometimes.
Sometimes they eat saucy meals.
I usually sit in the china spot of the house.
I am a precious porcelain.
Sometimes people eat off of me.
I love sauce. Hot, not hot, dripping, tasty...

My name is.
I like to eat.
But more I like to drink.
I like to eat icecream
I scream, you scream, we all scream for Icecream...

► ♪♫ ♪♪ for ♂ ♀

Un miez de om, cam asta era.
Puţin, dar sugestiv. Al dracului de sugestiv.
Legendele pe care le zice, spun că s-a născut odată cu muzica, dar a aşteptat timid o familie, mai multă vreme.
Apoi a venit Olguţa. Ea este şi mai mică decât Miezul, dar nu este de om. Este un mic spiriduş.
Unul care s-a îndrăgostit de muzică.

Olguţa este un spiriduş puţin diferit de ce te-ai aştepta.
Are un păr foarte lung, dar ondulat, nu drept ca al celorlalţi. Ochii mari, pătrunzători, şi o fire foarte gânditoare, dar veselă şi putin cam copilăroasă.

Apoi, s-a îndrăgostit de El, Miezul. Ce-i drept, nimeni nu ştie cum s-au găsit. Dar sunt nedespărţiţi de atunci.
Şi în fiecare seară, şi în fiecare dimineaţă, cei doi fac muzică împreună.
Muzică lor e iubire, de creaţie, de existenţă, de vibraţie, de tot.

Fotografie de război.

Sunt un monstru de om.
Uneori mă gândesc că m-am născut în secolul care nu trebuie. Poate mai bine arătam pe un câmp de luptă, căsăpind alţi monstri de oameni. Cu siguranţă.
Zilnic am rituarul meu, foarte sângeros, dar mi-am promis să nu mai omor nici o vietate. Nu este tocmai prada ce îmi place.
Iar viaţa modernă, deşi împiedică măcelul, fie el bazat chiar şi pe motiv de onoare, îmi deschide alte uşi. O oarecare problemă, ai nevoie şi de timp şi de bani.
Opţiunile sunt multiple.
Ritualul este destul de secret, îmi place să îmi păstrez intimităţile, în ciuda vieţii turbate din studio, unde nu ai lăsa loc de intimitate.
Iar singura scăpare onirică din viaţa de sânge este Ea, femeia-copil.
Nu ştiu sigur de unde a apărut, nu cred că ştie nimeni. Însă ne-a cuprins vieţile cu un parfum dulceag de câmpie.
Stupid, nu?
Dar când intră în orice încăpere, se face primăvară.

Ea vine, şi alege filme.
Noi toţi stăm, nemişcaţi în pernele noastre, şi privim aproape fără răsuflare. Suntem toţi nişte muşte, iar Ea are 8 picioare.
Filmele nu reies din prezenţa ei plutitoare. Aparţin mai degrabă unui alt suflet, zbuciumat.
Sunt filme ale vieţii, ale lumii. Filmează sărăcia, războiul, viaţa oamenilor, tot ce e rău sau negru. Şi mic.
Şi uneori Ea plânge. Uşor, aproape de nesimţit. Dar nimeni nu spune nimic.
Privim cu toţii lacrimile femeii-copil pe un fond negru, vibrant.
Dar nimeni nu zice nimic.
Am putea cu toţii să luptăm pe câmpuri, să curmăm vieţi, să facem orice, dar stăm.
Privim.
Şi nimeni nu zice nimic.

Nea Nicu

Vârstă aproximativă: 53 de ani.
Profesie: aproape necunoscută, înclinând probabil spre liber profesionism.

M-am întâlnit cu Nea Nicu în microbuz.
Ca întotdeauna, binevoitor, mi-a făcut loc pe scaunul de lângă el.
Nea Nicu este vecinul Nostru, care îşi face din când în când simţită prezenţa, iar alteori mai dă o mână de ajutor la cine ştie ce trebuşoară prin curte.
Mereu este simpatic şi foarte amabil cu cei mici, oferindu-le câte vreo bomboană sau biscuiţi, alături de un scurtşivesel small-talk.
Este un şofer foarte atent, ştii că este conştient de pericolul ploii în cazul unei viteze crescute, dar nu ştii sigur dacă a condus în ultimul secol.
De altfel, nu ştii sigur cu ce se ocupă, dar bănuieşti că trebuie să fie ceva destul de obositor, neputând să nu moţăie puţin când este în deplasare.
În puţinul timp pe care îl are cât de cât liber, poţi fii sigur că îşi sună apropiaţii, întrebându-i de sănătate, şi interesându-se puţin cam intens de activităţile lor.
Deşi masiv, şi destul de larg, fiind trecut de o vârstă - conform tradiţiei - este o plăcere să stai în preajma lui, căci este printre acei oameni destul de atenţi cu ei. De obicei miroare a aftershave (nu foarte scump), iar hainele sunt spălate de nevastă cu dero (doi în unu).
Totuşi, fiind obişnuit de mic să muncească (sau să stea, alături de părinţii care munceau) pământul, nu se sfieşte să nu folosească batista dacă are o mâncărime în nas, dacă aceasta este provocată de câteva fire de praf (sau alte marerii solide....ca polenul).
Per total, cu bune şi rele, este o persoană "veche", dar plăcută. Pe care o poţi prefera în defavoarea multor prospături care s-au stricat înainte de vreme.
Pe curînd, Nea Nicu.

Prin viata, cat mai departe.

Era cineva. Ii placeau lucrurile iesite din comun, care te fac sa strangi si sa tipi.
Alerga plin ploaie, fara haine, dansand.
Facea alegeri stupide, fara sa se gandeasca la consecinte; alegeri care erau privite de non-partasi cu jumatati de ochi.
Alegea persoane alaturi. Unele pentru o perioada prea scurta de timp, altele pentru totdeauna.
Stia uneori, uitandu-se atent, daca cineva va ramane alaturi (fie in persoana, fie ca idee).

Cu anumite ocazii, care i se pareau de pe alta lume, complet nebune, in adevaratul sens al cuvantului, cu flux de andrenalina, dar si de dopamina sau serotonina. In majoritatea cazurilor este vorba de o deplasare mai rapida decat in mod normal a unui obiect (flexibil sau sudat).
Aceste ocazii ii dau posibilitatea sa realizeze viitorul. Care nu se schimba usor, care este placut asa cum va fii, cel mai probabil.

______________________


If i was to die now, right this moment, if you hold your hand upon my face, it will be enough, so I would die without a sorrow.
It is what I remember.
It should have been a poem.
That is...

Soferul de autobuz

Soferul autobuzului meu era diferit de altii, din toti ce am vazut pana acum.
Arata si asculta hippie. La semafor se oprea mereu, chiar daca era rosu sau verde. Si citea in ziar despre curvele lui Whatever, care au hepatita C - astfel ignora traficul. Pleca fara sa se uite la restul de masini, caci autobuzul este prea mare ca sa il ignori si sa nu il feresti.
Conducea foarte misto, fara nici un stres, probabil pentru ca era luat, si inca mai fuma.
A fost o cursa amuzanta.

Fierbe in mamaliga

Fratele meu a facut cursuri de magie, cu nu stiu ce magician uberfaimos.
Si acum umbla cu magia dupa el. Ma face sa dispar, ma baga sub apa si nu ma inec.
Asa ma tachineaza mereu.

Viata de zi cu zi..

De multa vreme am trecut peste perioada de ura puternica.
Insa uneori mi se intampla diverse lucruri care reinvie sentimentul. Niciodata nu m-am bucurat de raul altuia. Uneori poate m-am simtit vinovat pentru gandurile rele spuse mai mult in gluma.

Niciodata nu este un moment bun sa intri intr-o familie noua. A mea, noua mea - cel putin, este probabil ultima pe care ti-o doresti.
Tata, cea mai zambitoare parte a familiei, stie foarte multe lucruri, dar in cantitati foarte mici, este cel care incearca intotdeauna sa multumeasca pe toata lumea, chiar daca uneori - de necaz probabil, sau ca sa uite totul - bea cam mult vin si fumeaza cam mult. Uneori, tot incercand sa multumeasca - desi nu se stie pe cine - aduce acasa tot felul de animale pe moarte, batrane sau ranite, care in cele din urma sunt ingropate in curte, intr-un loc aparte, un fel de cimitir. Motivele sunt doua, fie ranile erau prea grave, batranetea prea pronuntata, fie el nu stie sa se descurce, nefiind veterinar.
Mama 1, nu suporta animalele, de aceea, tata are sotia 1 si sotia2.
Ea, mama 1, are de asemeni tendinte de "uitare de sine" - doar ca masive, avand chiar burta-de-bere&altele. Nu este niciodata aranjata, arata absolut ingrozitor, mai mult ca o drogata decat alcoolica, dar era foarte frumoasa cand era tanara, de aia tata s-a casatorit cu ea, era un trofeu. Binenteles, nimeni nu i-a spus, si singura nu si-a dat seama nici pana in ziua de azi. O alta caracteristica nefericita este viata plina de fantezie. Desi suna frumos, nu e. Ea nu crede niciodata ce ii spui, oricat de argumentat sau detaliat ar fi; poti avea si acte, pentru ea nu inseamna nimic. Poate este de la alcool, poate de la trecut trait in minciuna. Trecut care ajunge si in prezent, chiar si acum minte cu siguranta, inghetand apele.
Mama 2, ii place sa chinuie animalele, sau cel putin sa vada nefericire pe chipuri angelice sau aproape umane. Probabil de aceea s-a cuplat cu tata, uneori contrastele se atrag. S-au cunoscut cand mama 2 a lovit aproape letal un caine. Ea, spre deosebire de mama 1, din fericire, nu are o problema cu bautura, insa adora sa manance, iar de cand s-a casatorit, s-a ingrasat ca o vitica.
Si pentru ca tata fusese deja casatorit cu o frumusete, ea este incredibil de nu-cea-mai-inteligenta. Totusi incearca sa afle diverse informatii, totusi nu reuseste sa inglobeze tot adevarul din ele, si rezultatul este o informatie complet eronata, 89% din dati.
Fiul 1, este un exemplu elocvent al proverbului "aschia nu sare departe de trunchi". Are prostul obicei sa minta puternic, sa nege orice acuzatii, chiar prinse pe camera, si chiar sa arunce acuzatii false in stanga si dreapta (uneori initial aduse lui). Este foarte preocupat de aspectul sau, probabil pentru ca atat are, semanand aici mai mult cu mama 2, chiar daca aceasta nu este sursa. Foloseste forme gresite ale cuvintelor, fiind foarte iritant, iar rasul este complet debusolant.
Fiica 1, probabil cea mai social-prospera din familie, o copie a mamei in tinerete, dar doar ca aspect. Este intotdeauna curtata, primeste multe cadouri, toata lumea o caracterizeaza ca fiind curva, totusi nimeni nu stie sa arate cu degetul catre cineva. Eu stiu doar ca este incredibil de subtila si discreta.
Fiul 2, poate ultima speranta a familiei, a dobandit probabil inteligenta strabunicilor, si incearca sa scape cumva de gaura neagra. Desi seama cu parintii si fratii sai, nu se incadreaza deloc in sanul familiei, daca doar ai asculta, ai fi sigur ca este adoptat.
Fiul 1 si 2, si fiica 1 sunt rodul iubirii tatalui meu cu mama 1.
Fiica 2 este pe drum.
Bunica 2, mama mamei 2, este o batranica atipica. Are cateva tatuaje superbe, as putea spune, pe care si le-a facut acum cativa ani, arata destul de bine, in tinerete a facut sport sau ceva asemanator. Ea nu bea si nici nu mananca excesiv, dar fumeaza foarte mult si este foarte vesela intotdeauna.

Poate ca am prezentat o familie oarecare, ceea ce mi se pare special la familia mea de acum este ca ei.. adica noi locuim toti impreuna.
Dificil, nu?

Păcătoşi cu chip smerit

Mereu am urat oamenii. Iar pseudomultcunoscuta expresie "[...] people, they're the worst" nu ma amuza intotdeauna. Caci oamenii chiar sunt ingrozitori.
Pe masura ce am inaintat in timp, mi-am dat seama ca oamenii incearca sa se controleze intre ei, sa se oblige, sa isi faca lucruri urate unii altora, dar mai ales, incearca sa te controleze, sa iti faca tie un rau, chiar daca lor li se pare uneori ca iti fac bine, dupa cunoscuta fraza "lasa ca nu stie ce vrea" sau "e mai bine pentru tine" ori "acuma zici asa, dar mai incolo sa vezi ca imi dai dreptate" (oricum, variante sunt multe) si chiar daca tu stii clar ca drumul tau e in sens opus.
Aceste porniri sunt probabil declansate primordial de instinctele materne si/sau paterne care nu sunt moderate pe masura ce odrasla creste si ajunge la varsta ratiunii. O alta banuiala este rautatea, dar nu vreau sa ma inflacarez.

Tot in timp, am sperat ca genul acesta de oameni va disparea sau cel putin numarul interactiv se va diminua, dar se pare ca ai toate sansele sa ajungi la o varsta respectabila cu acest bagaj emotional in spate.

În continuare, cuvintele sunt de prisos .....
Timpul, teoretic, isi spune cuvantul.

Stiati ca.....?

Ti s-a intamplat vreodata sa mergi pe strada si sa te intalnesti in fata magazinului de jucarii cu o ruda draga, ir dupa ce vorbesti nitel cu ea sa primesti un telefon de la mama ta, care e si ea destul de aproape... sa ajungi pana la ea si sa o gasesti cu frate/ sora/ whatever uitandu-se in vitrinele magazinelor, cautatnd ceva, dar dupa programul de "magazin deschis"? si sa incerci sa te tii dupa ei in o eventuala lene, sa fii atent la altceva si sa observi ca au coborat fara tine pe niste trepte care par dubioase, iar cand vrei sa cobori cu o oarecare frica sa iti amintesti ca cineva a zis "ce mica e lumea" si sa iti observi cel mai bun prieten acolo, in josul scarilor, in drum spre pub-ul de sub scari... iar dupa ce e faci semn mamei si frate/sora/whatever ca lipsesti putin, mergi cu prietenul asta pana in pub, unde se intalneste cu un grup de oameni, in care sa se afle si un fost(a) iubit(a0 care este cu un(o) alt(a) actual(a)... si sa fie surprins(a) ca te vede, sa te ia in brate si restul, iar tu, din ameteala sa vrei sa ii dai o magura, dar intinzi din greseala catre actual(a), care din ciuda accepta prajitura? binenteles, ca apoi sa ii dai si lui(ei) alta, primind inapoi o alta imbratisare? si apoi sa primesti in soapta de la gelosul(asa) actual(a) o replica de gen "nu imi place de tine", iar apoi sa fii acuzat(a) de o chestie aberanta, pe care iti amintesti vag sa o fi folosit-o intr-o gluma foarte ironica, dar care nu era deloc adevarata? iar raspunsul tau sa fie idiot, ceva de genul "a, da? mie nu imi place parul tau? te-ai vopsit ca naiba!"? iar dupa asta sa fi iar luat(a) in brate gen "streetfight stoping" si dus(a) afara de fostul iubit(a), ca sa nu inceapa vreo boroboata, iar ajunsi acolo sa nu se poate abtina sa te sarute?
Mie nu mi s-a intamplat niciodata....

Pots and pans

am fost doar una din acele persone care intra in magazinul acela micut din coltul strazii.. de obicei treci fara sa il observi.. pare un magazin parasit si intunecos.. dar acesta este doar o masca.. nu stii de ce, dar te simti manat de o forta..atras ca de o vraja… o data ce ai intrat nu vrei sa mai iesi .. nici nu stii unde ai ajuns, pare un loc decupat din carti cu povesti.. un loc plin de viata care te face sa simti sangele curgandu-ti prin vene.. totul este vopsit in culori vii: peretii in verde aprins, atat de vesel si antrenant, usa vopsita in maro – te face sa te simti ca un spiridus cautand noi odai intr-un castel vechi.. iar rafturile, de toate formele, foarte inalte si asezate cu atentie peste tot intr-o ordine uimitoare sunt pline cu jucarii ciudate de toate formele si din materiale neobisnuite, oale si craticioare din lut, tot felul de lucrusoare si grozavenii care mai de care mai impresionante care tanjesc dupa atentia ta.. esti un chip fericit in casa unei vrajitoare vesele.. eram atat de emotionat ca un copil in fata bradului in dimineata de craciun.. iar in coltul de sus al rafturilor am gasit cadoul pe care mi-l doream atat de mult.. pusculite in forma de porcusori .. atat de multe si de toate marimile.. m-am intins sa aleg unul si am atins altul din multele ingramadite .. iar cioburile imprastiate pe jos au imprastiam magia si totul a disparut ca un vis. m-am trezit departe fara sa stiu unde sunt si incotro sa o iau .. ma simt atat de pierdut si totusi fericit.. acum totul pare din nou familiar, locurile, oamenii: in fata mea se deschide usita de lemn a magazinului cu magii..