Mi se întâmplă frecvent să mi se vorbească ca și cum aș fi un copil. Lucru care mă stresează constant și care înainte mă și frustra; acum am mai crescut.
Poate că am ani buni în minus față de majoritatea oamenilor cu care îmi petrec timpul, dar asta nu face decât să mă ajute.
Motivele pentru care îmi displace „atitudinea” sunt multiple. Ar fi o investigație în interior de prea mare amploare ca să o încep chiar acum.
Iar oamenii care mă tratează ca pe un copil, nu sunt neapărat oamenii cu care interacționez, ci mai degrabă străinii.
Ca o tanti, care azi, la coada de la magazin, surprinzător de lungă pentru marți la 16:21, care s-a grăbit să îmi așeze condimentele care „daca sunt la fel, pune-le una peste alta, ca să le ia mai ușor. ah, astea sunt diferite”.
Bine, poate cu altă ocazie, aș fi scuturat-o puțin, să mă lase-n pace, poate chiar să se ducă pe pulă, dacă era cazul. Dar acum sunt mai zen. Cel puţin încerc. Aşa că am lăsat-o să-şi facă plăcerea, şi chiar am profitat de ocazie, când ceva mai încolo a ţipat la casieriţă să se grăbească că ea întârzie la muncă, şi am mustrat-o, că nu ajută pe nimeni să ţipe la domnişoară, că poate mai rău o stresează, şi mai degrabă greşeşte aşa, stresată; i-am zis-o şi pe aia, cum ar fi să vină cineva la muncă şi să ţipe la ea, cum s-ar descurca.
A lasat capul în jos, ca un copil, daca îmi permit comparaţia. A acceptat dojana şi s-a retras cuminte.
SUCK IT, grandma!
Tuesday, February 18, 2014
Tuesday, February 11, 2014
București și Biciclete. Bijboci și Bojogari.
Acum aproximativ 4 ani sora mea și-a luat o bicicletă. „Ieftină”, comparativ cu altele, mică, fără viteze, dar bicicletă; cu care ne făceam de cap, nopțile de vară, pe mici străduțe și prin Hierăstrău - noi stând departe de Hierăstrău, iar străzile mici erau traseul până acolo - în cazul că am făcut totul să pară prea siropos.
După ce am început școala, am continuat obiceiul de vară și bineînțeles că am folosit-o să mă deplasez până acolo, fiind considerabil mai bună decât Pegasul meu cu aberant de multe defecțiuni.
Iar atunci un șir de întâmplări nefavorabile au dus la furtul bicicletei, care, repet, nici măcar nu era a mea. Și nici măcar nu era cu adevărat „sexi”.
A dus la o profundă dezamăgire, dezamagire față de paza facultății, ofițerii cu câini de afară, de bucureșteni și pretty much de oameni.
(Acum, spre deosebire de atunci, mi se pare amuzant că observând lipsa bicicletei din parcare, m-am reîntors în clădire, fără să vorbesc cu paznicii sau altcineva, pur și simplu am intrat, ca să mai pot ieși o dată și să îi dau șansa să FIE acolo. Brain reboot; doesn't work in real life)
Poate părea o exagerată dramatizare, dar atunci când ai așteptări grandioase, decăderile sunt cu atât mai spectaculoase.
Sora mea și-a luat alta, după cum am zis, fusese destul de ieftină, a trecut timpul, s-a așezat praful.
Sau „s-a ales praful”.
A urmat o perioadă când am folosit role pentru transport, dar sunt ceva mai impractive, deci nu a fost de durată. Acum merg, dar timpul nu este mereu de partea mea.
În același timp am tot amânat să îmi repar bicicleta, chiar dacă o ador și e printre puținele legături pe care le port cu simpla mea copilărie.
Dar acum a repornit „setea”, de bicicletă, activitate, viteză, comoditate, control. Ceea ce face lucrurile și mai complicate; oare se merită să mai încerc?
După ce am început școala, am continuat obiceiul de vară și bineînțeles că am folosit-o să mă deplasez până acolo, fiind considerabil mai bună decât Pegasul meu cu aberant de multe defecțiuni.
Iar atunci un șir de întâmplări nefavorabile au dus la furtul bicicletei, care, repet, nici măcar nu era a mea. Și nici măcar nu era cu adevărat „sexi”.
A dus la o profundă dezamăgire, dezamagire față de paza facultății, ofițerii cu câini de afară, de bucureșteni și pretty much de oameni.
(Acum, spre deosebire de atunci, mi se pare amuzant că observând lipsa bicicletei din parcare, m-am reîntors în clădire, fără să vorbesc cu paznicii sau altcineva, pur și simplu am intrat, ca să mai pot ieși o dată și să îi dau șansa să FIE acolo. Brain reboot; doesn't work in real life)
Poate părea o exagerată dramatizare, dar atunci când ai așteptări grandioase, decăderile sunt cu atât mai spectaculoase.
Sora mea și-a luat alta, după cum am zis, fusese destul de ieftină, a trecut timpul, s-a așezat praful.
Sau „s-a ales praful”.
A urmat o perioadă când am folosit role pentru transport, dar sunt ceva mai impractive, deci nu a fost de durată. Acum merg, dar timpul nu este mereu de partea mea.
În același timp am tot amânat să îmi repar bicicleta, chiar dacă o ador și e printre puținele legături pe care le port cu simpla mea copilărie.
Dar acum a repornit „setea”, de bicicletă, activitate, viteză, comoditate, control. Ceea ce face lucrurile și mai complicate; oare se merită să mai încerc?
Wednesday, February 5, 2014
Bear Possessive Love, pun intended
Am făcut ceva ce nu fac de obicei, am plecat în excursie; m-am pierdut şi am ajuns într-o pădure, cu copaci mulţi şi deşi, subţirei şi înalţi. Am dat peste noroc, în toată dragostea, când munca merge bine, dar oricum, nu am ajuns la echilibru şi nu îi înțeleg mereu pe ceilalți. Sunt în continuă căutare, ce sunt nu e ceea ce pot fi. Sunt precaută, bineînțeles, ca întotdeauna, poate că despic firul în patru, poate doar sunt prevăzătoare. Foarte prevăzătoare. Situaţii reale duse la extrem. Îmi fac griji, dar trebuie să mă concentrez, sunt mulţumită şi încă mai am speranţă. Pe cât mă apropiam, părea populată, poate de niște țigani nomazi care făcuseră destul de multă dezordine, fie că erau lucruri atârnate sau orice. Poate mă tem, dar oare nu ar trebui? De ce? Că în cele câte am citit, se plimbă cu pasiune, din aia arzătoare, care te mișcă, te stimulează. Pasiuni brutale, ce cuvinte. Am hotărât să mă retrag, fiind un moment mult prea exotic pentru Ea. Așa că m-am îndepărtat. Dar până să reușesc să fac asta am descoperit că Ea avea în posesie câțiva urși. Primul, unul mare, maro, se îndrepta întâmplător către mine, agale. A fost un pericol, dar a fost și evitat, nu oricum, cu perseverență, poate răbdare. Un drum urâcios, murdar, ponegrit. Dar bătrânii mei au fost și poate mai sunt undeva în spatele meu. Poate așa învăț să îmi încalc frica și să mă contopesc cu ceilalți, iar de ei îmi e frică. M-am urcat în primul copac pe care l-am văzut, unul subțire, cu multe rămurele rezistente. Când a plecat, mi-am continuat drumul, pentru scurt timp. Cel de-al doilea, unul înalt, sublu, gri. Iar tentativa mea de a scăpa s-a finalizat prin frângerea copacului care trebuia să mă salveze. Am tot fost și sunt înconjurată de teamă, stres, tristețe, mohorâre, supărare, nesiguranță, neîncredere; sper că e doar o perioadă scurtă de tranziție, iar rutina, nu bătută de uniformitate și plictiseală, e bună, îți aduce liniște interioră, e imaginatie. Ursul a venit şi a mâncat din el.
Thursday, January 30, 2014
You've been dropping the ball for 430 days straight
Mi-am amintit de un cont pe care mi l-am facut, se pare, acum 435 de zile pe un „dont break the chain” sitething.
Este o idee care a călătorit mult pe internet până să ajungă la mine, pornită aparent din gura lui Seinfeld.
Eu am luat-o de la fost puști pe care îl admir, pot spune. Un puști care, ca și mine, a cochetat destul cu Procrastinarea și care, în plus, are obiceiul de a nu termina lucrurile.
De ceva vreme, (minim 435 de zile) doresc să îmi fac multă rutină. Deși poate sună ciudat, îmi doresc mult asta. Am nevoie de organizare și disciplină, precum un câine.
(UNsuccessfull)
Și cum să asimilezi un obicei durează în jur de-o lună, i can only hope for the best.
No more ball dropping.
No more!
Este o idee care a călătorit mult pe internet până să ajungă la mine, pornită aparent din gura lui Seinfeld.
Eu am luat-o de la fost puști pe care îl admir, pot spune. Un puști care, ca și mine, a cochetat destul cu Procrastinarea și care, în plus, are obiceiul de a nu termina lucrurile.
De ceva vreme, (minim 435 de zile) doresc să îmi fac multă rutină. Deși poate sună ciudat, îmi doresc mult asta. Am nevoie de organizare și disciplină, precum un câine.
(UNsuccessfull)
Și cum să asimilezi un obicei durează în jur de-o lună, i can only hope for the best.
No more ball dropping.
No more!
Wednesday, January 22, 2014
Schimbări
De ce le mai multe ori, schimbările sunt bune. Uneori le adopt, doar pentru a face asta. Pentru că nu sunt sigură că nu ar fi mai bine altfel, să schimb aerul, să schimb.
E neplăcut când descoperi că nu poți să revii la ce era. Fie că nu mai știi cum, fie că s-a dus. În cazul actual e strict vorba despre template-ul de pe blog, but its not just that. Am pierdut o dată pe care care nu o să o mai găsesc niciodată. Se întampla acum 1200+ zile și însemna ceva pentru mine.
Nu am idee ce.
A fost probabil Ziua Z. Acum, neștiind ce este, pot o sa idolatrizez, pot să o fac muma zmeilor si a gheonoaielor și a balaurilor. Pot să o fac cum vreau eu.
Nu pot să îmi amintesc ce se întâmpla acum 3 ani, dar știu că o sa rămână cu mine în continuare, chiar dacă într-o formă modificată după placul meu.
E neplăcut când descoperi că nu poți să revii la ce era. Fie că nu mai știi cum, fie că s-a dus. În cazul actual e strict vorba despre template-ul de pe blog, but its not just that. Am pierdut o dată pe care care nu o să o mai găsesc niciodată. Se întampla acum 1200+ zile și însemna ceva pentru mine.
Nu am idee ce.
A fost probabil Ziua Z. Acum, neștiind ce este, pot o sa idolatrizez, pot să o fac muma zmeilor si a gheonoaielor și a balaurilor. Pot să o fac cum vreau eu.
Nu pot să îmi amintesc ce se întâmpla acum 3 ani, dar știu că o sa rămână cu mine în continuare, chiar dacă într-o formă modificată după placul meu.
Thursday, January 9, 2014
NOTA nymore
Primesc tot felul de informatie despre mine, din interion, din exterior, dar nu reusesc sa fac nimic cu ea.
Am reusit sa trec de la 18 la 30 de ani fara a trece prin toate acele etape de maturizare. Am experimentat, dar scurt, cam tot ce am auzit la multi ca au experimentat, si pare a fi important in viata lor. Mai mult de 3luni nu cred ca am facut ceva, nu am simtit mai mult de atat.
Iar acum, ma simt un suflet batran.
Dar eu nu sunt asa.
E un contrast care face rau, si nu numai mie.
Am realizat ca am gresit fata mult prea mult din oamenii care ii cunosc sau pe care i-am cunoscut. As vrea sa imi rascumpar greselile, si sper sa nu fie prea tarziu. Prea putin stiu oricum ca este, cel putin pentru mine.
Mi-am dat seama ca toate gesturile mele au fost de copil rasfatat si iresponsabil.
Caci asta am fost pana acum, un copil rasfatat si iresponsabil, cu suflet batran, care nu a realizat ce efecte au actiunile lui in existenta celorlalti. Si poate parea egocentrist, dar nu este, pentru ca am gresit mult. Si imi pare rau, imi pare rau ca si dupa ce am realizat ca gresesc, am facut greseli noi.
Si imi pare rau ca nimeni care ar putea sa primeasca putin confort stiind ca am realizat macar asta nu o sa citeasca.
Dar macar o sa vad eu, si sper ca atunci cand o sa vad, o sa imi fi curatat greselile.
Trebuie.
Imi pare rau.
Multumesc.
Am reusit sa trec de la 18 la 30 de ani fara a trece prin toate acele etape de maturizare. Am experimentat, dar scurt, cam tot ce am auzit la multi ca au experimentat, si pare a fi important in viata lor. Mai mult de 3luni nu cred ca am facut ceva, nu am simtit mai mult de atat.
Iar acum, ma simt un suflet batran.
Dar eu nu sunt asa.
E un contrast care face rau, si nu numai mie.
Am realizat ca am gresit fata mult prea mult din oamenii care ii cunosc sau pe care i-am cunoscut. As vrea sa imi rascumpar greselile, si sper sa nu fie prea tarziu. Prea putin stiu oricum ca este, cel putin pentru mine.
Mi-am dat seama ca toate gesturile mele au fost de copil rasfatat si iresponsabil.
Caci asta am fost pana acum, un copil rasfatat si iresponsabil, cu suflet batran, care nu a realizat ce efecte au actiunile lui in existenta celorlalti. Si poate parea egocentrist, dar nu este, pentru ca am gresit mult. Si imi pare rau, imi pare rau ca si dupa ce am realizat ca gresesc, am facut greseli noi.
Si imi pare rau ca nimeni care ar putea sa primeasca putin confort stiind ca am realizat macar asta nu o sa citeasca.
Dar macar o sa vad eu, si sper ca atunci cand o sa vad, o sa imi fi curatat greselile.
Trebuie.
Imi pare rau.
Multumesc.
Thursday, January 2, 2014
OllHaters
Este unul din oamenii pe care momentan nu îi înţeleg.
L-am cunoscut acum maxim doi ani, este una din situaţiile "a friend of a friend". La momentul respectiv nu aveam prea multe opinii formate, nu am avut timp suficient cât să formulez orice concret şi educat. Era foarte, foarte înalt, şi asculta muzică ce mi-a plăcut.
[Moment muzical]
A venit în vizită de câteva ori, a lăsat în urmă ca ştie când să zică nu, când este momentul să se retragă şi că cumva un iz de "sharing is caring". Şi cam atât.
Apoi a dispărut complet.
Până acum 2-3 luni, când am început să ne intersectăm de la distanţă. Devenise puţin enervant, având în vedere cantitatea normală de narcisism care iese la iveală în anumite circumstanţe.
De la distanţă pentru că spaţiul meu de confort nu îmi permite să mă angajez în atenţionări-semnalizări-şi-salutări foarte zgomotoase.
Mi-a luat-o înainte şi a eliminat cumva elementul "awkward".
Am descoperit noi lucruri, pe care nu le înţeleg în totalitate. Iar nouă ne place să înţelegem.
Am (re)descoperit diverse ...facts. Cum că oamenilor uneori le place să manipuleze alţi indivizi doar pentru că se poate şi pentru că poate fi distractiv; că nu întotdeauna reuşim să ne menţinem flowul de invenţii şi că putem să ne demascăm singuri; că uneori minţim ca să îi atragem pe ceilalţi către noi; că uneori minţim pentru că suntem nesiguri. Manipulăm ca să aflăm ce cred alţii, poate dacă sunt pe aceeaşi undă ca şi noi; manipulăm pentru că ne simţim mai puternici; că să aducem oameni acolo unde ne-am dori să fie.
Uneori minţim şi manipulăm pentru că e mai uşor.
Am descoperit şi că uneori pot fi prea încurcată în propriile mreje (nu m-am putut gândi la o traducere mai potrivită pentru self-involved care este un termen destul de auto-lămuritor) ca să observ efectele pe care le au acţiunile mele asupra altora; uneori impactul este mai mare decât îţi imaginezi iniţial.
Nu ştiu nimic încă despre consecinţe, dacă ceva urât, oricât de accidental ar fi fost va atrage după el alte lucruri şi mai urâte, dacă este uşor să ştergi ceva urât cu ceva frumos.
This is still work in progress.
L-am cunoscut acum maxim doi ani, este una din situaţiile "a friend of a friend". La momentul respectiv nu aveam prea multe opinii formate, nu am avut timp suficient cât să formulez orice concret şi educat. Era foarte, foarte înalt, şi asculta muzică ce mi-a plăcut.
[Moment muzical]
A venit în vizită de câteva ori, a lăsat în urmă ca ştie când să zică nu, când este momentul să se retragă şi că cumva un iz de "sharing is caring". Şi cam atât.
Apoi a dispărut complet.
Până acum 2-3 luni, când am început să ne intersectăm de la distanţă. Devenise puţin enervant, având în vedere cantitatea normală de narcisism care iese la iveală în anumite circumstanţe.
De la distanţă pentru că spaţiul meu de confort nu îmi permite să mă angajez în atenţionări-semnalizări-şi-salutări foarte zgomotoase.
Mi-a luat-o înainte şi a eliminat cumva elementul "awkward".
Am descoperit noi lucruri, pe care nu le înţeleg în totalitate. Iar nouă ne place să înţelegem.
Am (re)descoperit diverse ...facts. Cum că oamenilor uneori le place să manipuleze alţi indivizi doar pentru că se poate şi pentru că poate fi distractiv; că nu întotdeauna reuşim să ne menţinem flowul de invenţii şi că putem să ne demascăm singuri; că uneori minţim ca să îi atragem pe ceilalţi către noi; că uneori minţim pentru că suntem nesiguri. Manipulăm ca să aflăm ce cred alţii, poate dacă sunt pe aceeaşi undă ca şi noi; manipulăm pentru că ne simţim mai puternici; că să aducem oameni acolo unde ne-am dori să fie.
Uneori minţim şi manipulăm pentru că e mai uşor.
Am descoperit şi că uneori pot fi prea încurcată în propriile mreje (nu m-am putut gândi la o traducere mai potrivită pentru self-involved care este un termen destul de auto-lămuritor) ca să observ efectele pe care le au acţiunile mele asupra altora; uneori impactul este mai mare decât îţi imaginezi iniţial.
Nu ştiu nimic încă despre consecinţe, dacă ceva urât, oricât de accidental ar fi fost va atrage după el alte lucruri şi mai urâte, dacă este uşor să ştergi ceva urât cu ceva frumos.
This is still work in progress.
Tuesday, December 31, 2013
Tataie. Bre.
Până acum, m-au "inspirat" (atât în text, cât și în evoluția mea) oamenii din viața mea care nu mai sunt. Totuși, încă nu am vorbit aproape deloc despre bunicul meu.
Au trecut mai bine de 5 luni de când a murit, dar nu am procesat încâ informația, așa îmi place să zic. Am încercat să fac asta o dată, ca un test, dar nu am avut un auditoriu potrivit, precum credeam atunci, așa că am renunțat rapid. Dar sunt lucruri care trebuiesc pronuntate.
Nici nu știu sigur când s-a întîmplat, ceea ce nu e neobișnuit, din mai multe motive.
A fost o experiență deosebită.
Întreg evenimentul a durat 3 săptămîni, o săptămînă a dus-o singur, săptămână în care s-a instalat ușor, dar sigur declinul, după care a trimis după fie-su, deși putea să sune. I s-a părut mai potrivit, așa a putut. Și-a dat seama că acolo se termină când nu mai putea să citească ceasul; se pare că trebuie să fii treaz și viu ca să știi timpul. Și-a chemat familia ca să își termine tot ce mai era de terminat, toate grijile pământești. La scurt timp după, au trimis vorbă și pentru noi, ca să ne luam rămas bun... Când am ajuns, bunicul nu mai era acolo; nu murise, dar... Era doar o forță care îi stăpânea corpul și care vroia să fugă. Din fericire, există medicina modernă, care a făcut liniște în mintea care știa că nu mai are mult și nu vroia să accepte asta. Fuga de moarte, așa i se zice în popor. O denumire foarte plastică, aș putea spune. Chiar asta e. După ce au reușit să îi facă injecții, după ce s-a linistit, atunci am reușit și să ne luam rămas bun, a fost emoționant, evident. Știam ce se întâmplă, și noi, și el. A fost cumva spontan, eram acolo, s-a trezit și a încercat să vorbească. Nu îmi amintesc ce. Eu doar am încercat să îi spun că suntem acolo, că am venit să îi fim aproape, și că nu este singur. Eram acolo, măcar nu moare singur. Apoi m-am dus și mi-am chemat sora, nu știu dacă a întrebat de ea, sau doar m-am pierdut și am vrut să îi predau ștafeta. A fost frumos, a început să-și amintească momente din copilăria ei, la fel și ea; și-au spus povești. Eu nu prea am multe amintiri din copilărie, nici cu el, nici cu mine. Nu știu dacă ea a fost preferata lui, este posibil, poate și pe bună dreptate; și-a petrecut o parte mai mare din copilarie cu el decât am făcut-o eu pentru că e mai mare, ca să nu mai menționez că am fost dintotdeauna un copil foarte dificil. Dacă a fost ea preferata, a reușit să țină această informație destul de bine ascunsă.
Ne-a mai zis să nu te crezi puternic, pentru că de fapt, nu ești nimic. Orice ai face, o să mori. Apreciază. Iar moartea vine, pentru el a venit încet, încet. Cam atât cred că a putut să vorbească, și chiar și asta, cu mare dificultate.
Mai cerea apă, destul de des, știa că suntem noi. Ne zicea pe nume, ne recunoștea, deși nu ai fi crezut. Când mi-a cerut prima oară apă mie, am vrut să chem pe cineva, dar m-a mustrat cumva că deranjez pe altcineva, când aș putea face eu cu ușurință; da' de ce nu-mi dai tu? Cu greu accepta ajutorul, să se ridice, căci singur nu putea; era o imagine aproape sfâșietoare. Într-o zi mi-a cerut pește, nu aveam, evident, dar am fugit și am luat o conservă. Nu a putut să mănâne, zicea că e tare, dar în cele din urmă s-a liniștit.
Cam astea au fost evenimentele, dacă nu pun la socoteală relația care s-a creat între noi și cumnata bunicului, pe care eu nu prea mi-o aduceam aminte, sau nebuniile bunicii.
Cel mai dificil a fost, cum era de asteptat, pentru tatăl meu. Iar modul lui de a face față lucrurilor a fost destul de ciudat pentru mine, deși îl înțeleg în totalitate și l-am acceptat chiar și atunci. Ca să facă față, a început să își aducă aminte și evident să ne povestească toate lucrurile pe care i le-au făcut părinții, sau mai bine spus, pe care nu i le-au făcut. Se pare că nu au fost cei mai buni părinți, dar tatăl meu a reușit să facă un lucru minunat, le-a dat o șansă înceapă de la zero. Să fie socri, să fie bunici. În ciuda tuturor lucrurilor cu care au greșit față de el, a vrut să ne ofere o familie întregită. Nu consider că a greșit, ne-a oferit o copilărie frumoasă, fără probleme ale ”adulților”. Doar că acum mă simt cum nu l-aș fi cunoscut niciodată. Poate nu l-aș fi cunoscut oricum, chiar dacă știam toate detaliile, cu bune, cu rele, oricum nu aș fi înțeles, cu mintea mea de copil, necoaptă. Am învățat în schimb și mai multe despre tatăl meu, l-am auzit zicând lucruri pe care nu le-a mai spus până acum, lucruri venite din inimă. Lucruri care m-au făcut să-l apreciez și mai mult.
Iar amintiri, nici nu știu, cred că sunt suficiente să le număr pe degete.
Îmi aduc aminte, în anul '97, a fost o pseudoinundație și pentru o perioadă destul de scurtă s-au instalat la noi în curte multe broaște; îl văd cum îmi scotea din șoșoni una, aproape mormoloc. M-a scăpat odată de un liliac ce își găsise vara adăpost în dormitorul meu. Sau cum mă plimba atunci când vedea la noi pe Stela, care era de o cumințenie nemaivăzută. Îmi amintesc că știam că o să treacă pe stradă în drum spre porumb, atunci când lătra câinele nostru, care nu îl suporta (și care îl mirosea cu 5minute cel puțin înainte să se audă zgomot de potcoavă pe cimentul gol). Sau cum m-a pus în spatele lui Bujor, o namilă de cal, mai mare și puternic decât oricare altul pe care îl văzusem până atunci. Și cum am văzut și urmărit cel mai mare fluture galben, atunci când m-a luat sa „ajut” la cules de ceva. Cum mă mângăia pe cap cu degetele lui cocârjate, pe care nu putea să le întindă; dar nu ziceam nimic, că îmi plăcea când facea asta, deși mă și durea puțin. Și cum mereu când mergeam în vizită la plecare ne dădea niște bănuți, iar eu niciodată nu mă uitam să văd cât e, doar apreciam gestul. Iar când plecam, le făceam cu mâna până în capătul străzii, când nici nu mă mai vedeau. Altfel, am doar frânturi neclare.
Iar acum, acum nici nu știu ce simt.
Au trecut mai bine de 5 luni de când a murit, dar nu am procesat încâ informația, așa îmi place să zic. Am încercat să fac asta o dată, ca un test, dar nu am avut un auditoriu potrivit, precum credeam atunci, așa că am renunțat rapid. Dar sunt lucruri care trebuiesc pronuntate.
Nici nu știu sigur când s-a întîmplat, ceea ce nu e neobișnuit, din mai multe motive.
A fost o experiență deosebită.
Întreg evenimentul a durat 3 săptămîni, o săptămînă a dus-o singur, săptămână în care s-a instalat ușor, dar sigur declinul, după care a trimis după fie-su, deși putea să sune. I s-a părut mai potrivit, așa a putut. Și-a dat seama că acolo se termină când nu mai putea să citească ceasul; se pare că trebuie să fii treaz și viu ca să știi timpul. Și-a chemat familia ca să își termine tot ce mai era de terminat, toate grijile pământești. La scurt timp după, au trimis vorbă și pentru noi, ca să ne luam rămas bun... Când am ajuns, bunicul nu mai era acolo; nu murise, dar... Era doar o forță care îi stăpânea corpul și care vroia să fugă. Din fericire, există medicina modernă, care a făcut liniște în mintea care știa că nu mai are mult și nu vroia să accepte asta. Fuga de moarte, așa i se zice în popor. O denumire foarte plastică, aș putea spune. Chiar asta e. După ce au reușit să îi facă injecții, după ce s-a linistit, atunci am reușit și să ne luam rămas bun, a fost emoționant, evident. Știam ce se întâmplă, și noi, și el. A fost cumva spontan, eram acolo, s-a trezit și a încercat să vorbească. Nu îmi amintesc ce. Eu doar am încercat să îi spun că suntem acolo, că am venit să îi fim aproape, și că nu este singur. Eram acolo, măcar nu moare singur. Apoi m-am dus și mi-am chemat sora, nu știu dacă a întrebat de ea, sau doar m-am pierdut și am vrut să îi predau ștafeta. A fost frumos, a început să-și amintească momente din copilăria ei, la fel și ea; și-au spus povești. Eu nu prea am multe amintiri din copilărie, nici cu el, nici cu mine. Nu știu dacă ea a fost preferata lui, este posibil, poate și pe bună dreptate; și-a petrecut o parte mai mare din copilarie cu el decât am făcut-o eu pentru că e mai mare, ca să nu mai menționez că am fost dintotdeauna un copil foarte dificil. Dacă a fost ea preferata, a reușit să țină această informație destul de bine ascunsă.
Ne-a mai zis să nu te crezi puternic, pentru că de fapt, nu ești nimic. Orice ai face, o să mori. Apreciază. Iar moartea vine, pentru el a venit încet, încet. Cam atât cred că a putut să vorbească, și chiar și asta, cu mare dificultate.
Mai cerea apă, destul de des, știa că suntem noi. Ne zicea pe nume, ne recunoștea, deși nu ai fi crezut. Când mi-a cerut prima oară apă mie, am vrut să chem pe cineva, dar m-a mustrat cumva că deranjez pe altcineva, când aș putea face eu cu ușurință; da' de ce nu-mi dai tu? Cu greu accepta ajutorul, să se ridice, căci singur nu putea; era o imagine aproape sfâșietoare. Într-o zi mi-a cerut pește, nu aveam, evident, dar am fugit și am luat o conservă. Nu a putut să mănâne, zicea că e tare, dar în cele din urmă s-a liniștit.
Cam astea au fost evenimentele, dacă nu pun la socoteală relația care s-a creat între noi și cumnata bunicului, pe care eu nu prea mi-o aduceam aminte, sau nebuniile bunicii.
Cel mai dificil a fost, cum era de asteptat, pentru tatăl meu. Iar modul lui de a face față lucrurilor a fost destul de ciudat pentru mine, deși îl înțeleg în totalitate și l-am acceptat chiar și atunci. Ca să facă față, a început să își aducă aminte și evident să ne povestească toate lucrurile pe care i le-au făcut părinții, sau mai bine spus, pe care nu i le-au făcut. Se pare că nu au fost cei mai buni părinți, dar tatăl meu a reușit să facă un lucru minunat, le-a dat o șansă înceapă de la zero. Să fie socri, să fie bunici. În ciuda tuturor lucrurilor cu care au greșit față de el, a vrut să ne ofere o familie întregită. Nu consider că a greșit, ne-a oferit o copilărie frumoasă, fără probleme ale ”adulților”. Doar că acum mă simt cum nu l-aș fi cunoscut niciodată. Poate nu l-aș fi cunoscut oricum, chiar dacă știam toate detaliile, cu bune, cu rele, oricum nu aș fi înțeles, cu mintea mea de copil, necoaptă. Am învățat în schimb și mai multe despre tatăl meu, l-am auzit zicând lucruri pe care nu le-a mai spus până acum, lucruri venite din inimă. Lucruri care m-au făcut să-l apreciez și mai mult.
Iar amintiri, nici nu știu, cred că sunt suficiente să le număr pe degete.
Îmi aduc aminte, în anul '97, a fost o pseudoinundație și pentru o perioadă destul de scurtă s-au instalat la noi în curte multe broaște; îl văd cum îmi scotea din șoșoni una, aproape mormoloc. M-a scăpat odată de un liliac ce își găsise vara adăpost în dormitorul meu. Sau cum mă plimba atunci când vedea la noi pe Stela, care era de o cumințenie nemaivăzută. Îmi amintesc că știam că o să treacă pe stradă în drum spre porumb, atunci când lătra câinele nostru, care nu îl suporta (și care îl mirosea cu 5minute cel puțin înainte să se audă zgomot de potcoavă pe cimentul gol). Sau cum m-a pus în spatele lui Bujor, o namilă de cal, mai mare și puternic decât oricare altul pe care îl văzusem până atunci. Și cum am văzut și urmărit cel mai mare fluture galben, atunci când m-a luat sa „ajut” la cules de ceva. Cum mă mângăia pe cap cu degetele lui cocârjate, pe care nu putea să le întindă; dar nu ziceam nimic, că îmi plăcea când facea asta, deși mă și durea puțin. Și cum mereu când mergeam în vizită la plecare ne dădea niște bănuți, iar eu niciodată nu mă uitam să văd cât e, doar apreciam gestul. Iar când plecam, le făceam cu mâna până în capătul străzii, când nici nu mă mai vedeau. Altfel, am doar frânturi neclare.
Iar acum, acum nici nu știu ce simt.
Saturday, December 21, 2013
Dorin
M-a atras chiar dinainte sa il cunosc.
Il chema ca pe mine. Prenumele meu si numele lui. Daca ne-am fi casatorit as fi fost ca Ion Ion. Mi-ar fi placut asta, doar din maxim narcisism.
Inca mai stiu cum s-a intamplat. Ciudat.
Am avut la dispozitie un an sa il cunosc. Imparteam un meditator; eu i-am trimis un mail, iar acesta m-a confundat cu tizul. Nu am facut nimic, nu mi s-a parut in nici un fel.
Apoi am aflat ca vom fi colegi. Asa ca am vrut sa il cunosc. Sa fim prieteni. Asa ca am facut asa incat sa ma sesizeze.
M-am prezentat, cu incredere. I-am si intins mana, ne-am conectat. Am creat un moment.
A urmat un an de prietenie intensa. Muncita.
Era dificil, cu multe griji, cu multe preocupari; incerca sa multumeasca pe toata lumea.
Eram copii, copii cuminte, experimentand oameni noi.
Treptat i-am dobandit increderea, treptat s-a deschis in fata mea. Mi-a zis din secretele lui, fara sa imi ceara nimic inapoi; eu nu cred ca am facut-o. Poate prea putin.
Era determinat. Mie imi lipseste asta.
Imi place sa imi amintesc. Am facut multe lucruri impreuna; poate nu suficient. M-a facut sa accept porumbeii. M-a scos in zapada. Am concertat pe scari in TNB. Am vizitat muzeul. Am incercat fotografii. Am impartit prieteni.
Aveam caldura, mult drag, frumos. Mi-e dor de asta.
Il chema ca pe mine. Prenumele meu si numele lui. Daca ne-am fi casatorit as fi fost ca Ion Ion. Mi-ar fi placut asta, doar din maxim narcisism.
Inca mai stiu cum s-a intamplat. Ciudat.
Am avut la dispozitie un an sa il cunosc. Imparteam un meditator; eu i-am trimis un mail, iar acesta m-a confundat cu tizul. Nu am facut nimic, nu mi s-a parut in nici un fel.
Apoi am aflat ca vom fi colegi. Asa ca am vrut sa il cunosc. Sa fim prieteni. Asa ca am facut asa incat sa ma sesizeze.
M-am prezentat, cu incredere. I-am si intins mana, ne-am conectat. Am creat un moment.
A urmat un an de prietenie intensa. Muncita.
Era dificil, cu multe griji, cu multe preocupari; incerca sa multumeasca pe toata lumea.
Eram copii, copii cuminte, experimentand oameni noi.
Treptat i-am dobandit increderea, treptat s-a deschis in fata mea. Mi-a zis din secretele lui, fara sa imi ceara nimic inapoi; eu nu cred ca am facut-o. Poate prea putin.
Era determinat. Mie imi lipseste asta.
Imi place sa imi amintesc. Am facut multe lucruri impreuna; poate nu suficient. M-a facut sa accept porumbeii. M-a scos in zapada. Am concertat pe scari in TNB. Am vizitat muzeul. Am incercat fotografii. Am impartit prieteni.
Aveam caldura, mult drag, frumos. Mi-e dor de asta.
Friday, December 20, 2013
Sunt oamenii pe care i-am cunoscut.
Intotdeauna m-am amorezat de oamenii pe care i-am cunoscut. M-am atasat de ei, m-am bucurat la fiecare intalnire, am crescut cu fiecare data.
Mereu invat cate ceva nou, chiar daca "lectiile" au fost predate inainte, cand nu eram pregatita pentru ele.
Ma atrage noul, curiozitatea, arome, nuante, informatie.
Imi place sa aflu cat mai mult de la fiecare.
Si sunt indragostita. Nicodata intr-un mod erotic. Mai degraba ca un copil intr-o biblioteca.
Si vreau sa ma gandesc la ei toti. Am inceput deja. Asa descopar lucruri noi pe care le-am aflat demult, fara sa stiu; lucruri noi in lucruri vechi, lucruri noi in locuri vechi.
Mereu invat cate ceva nou, chiar daca "lectiile" au fost predate inainte, cand nu eram pregatita pentru ele.
Ma atrage noul, curiozitatea, arome, nuante, informatie.
Imi place sa aflu cat mai mult de la fiecare.
Si sunt indragostita. Nicodata intr-un mod erotic. Mai degraba ca un copil intr-o biblioteca.
Si vreau sa ma gandesc la ei toti. Am inceput deja. Asa descopar lucruri noi pe care le-am aflat demult, fara sa stiu; lucruri noi in lucruri vechi, lucruri noi in locuri vechi.
Thursday, December 19, 2013
Asa sunt eu.
Cu mare greutate m-am reapucat de scris.
O saptamana|windows. Din momentul in care mi-a venit acest gand si momentul in care am facut asta efectiv.
Nu stiu de ce.
Poate imi era frica. Asa cred. Reactie posibil normala, te temi sa faci ceva, asa ca amani cat mai mult.
Poate.
A trecut atat de mult de cand nu m-am gandit la blog, incat si uitasem, a fost o surpriza placuta sa il regasesc functional, 1001 de zile mai tarziu.
L-am parcurs pe tot, prin toate setarile si optiunile.
M-am gandit la cum vreau sa arate si ce sa contina, m-am gandit la cat mai mult.
Dar nu am facut nimic.
Stiu ca la un moment dat ma temeam ca nu o sa am nimic de zis.
Probabil nici nu am.
Dar vreau sa o fac.
Am nevoie. De transparenta. Chiar daca este doar o transparenta virtuala.
M-am hotarat sa scriu din nou, in urma a multor indemnuri nonanormale. Mici nonindicii din diverse locuri unde sunt magnetic atrasa. Le numesc asa pentru ca sunt niste secvente de evenimente, mici detalii pesonale, pe care probabil multi indivizi nu le-ar fi pus cap la cap pentru a obtine acest rezultat.
Nimicuri efemere.
O saptamana|windows. Din momentul in care mi-a venit acest gand si momentul in care am facut asta efectiv.
Nu stiu de ce.
Poate imi era frica. Asa cred. Reactie posibil normala, te temi sa faci ceva, asa ca amani cat mai mult.
Poate.
A trecut atat de mult de cand nu m-am gandit la blog, incat si uitasem, a fost o surpriza placuta sa il regasesc functional, 1001 de zile mai tarziu.
L-am parcurs pe tot, prin toate setarile si optiunile.
M-am gandit la cum vreau sa arate si ce sa contina, m-am gandit la cat mai mult.
Dar nu am facut nimic.
Stiu ca la un moment dat ma temeam ca nu o sa am nimic de zis.
Probabil nici nu am.
Dar vreau sa o fac.
Am nevoie. De transparenta. Chiar daca este doar o transparenta virtuala.
M-am hotarat sa scriu din nou, in urma a multor indemnuri nonanormale. Mici nonindicii din diverse locuri unde sunt magnetic atrasa. Le numesc asa pentru ca sunt niste secvente de evenimente, mici detalii pesonale, pe care probabil multi indivizi nu le-ar fi pus cap la cap pentru a obtine acest rezultat.
Nimicuri efemere.
Wednesday, December 18, 2013
memorabil
il regretam de atunci
pentru ca te vedeam pe zi ce trece cum te ofilesti
si eu ma bucuram ca un prost
credeam ca o sa incepi sa vorbesti
but you didn't
si eu credeam ca glumesti cand imi spuneai de alta
credeam ca faci cum iti spuneam eu de altu
iar azi, si in general de cand ai zis ca vrei sa te muti
m-am racit de tine
nu pentru ca as simti altfel
doar pentru ca mi-e frica
mi-e frica de tine
Monday, November 30, 2009
|memorabil
just that
pentru ca te vedeam pe zi ce trece cum te ofilesti
si eu ma bucuram ca un prost
credeam ca o sa incepi sa vorbesti
but you didn't
si eu credeam ca glumesti cand imi spuneai de alta
credeam ca faci cum iti spuneam eu de altu
iar azi, si in general de cand ai zis ca vrei sa te muti
m-am racit de tine
nu pentru ca as simti altfel
doar pentru ca mi-e frica
mi-e frica de tine
Monday, November 30, 2009
|memorabil
Tuesday, December 17, 2013
Ramasite|11
Wednesday, October 20, 2010
4: zici ca e sapun ieftin
Sunday, January 16, 2011
i had a friend once who said: happiness is a rare thing, there is rather joy. when i'll be completly happy, i will die.
I almost killed my friend
Vlahuță, umblă vorba prin casă că ești proastă.
Aici pisica se odihnește dupa o zi întreagă de șotii dar am și bătut-o.
Tuesday, March 1, 2011
Şi nu din cauză că bărbaţii au un statut mai bun social vorbind, că sunt fizic puternici, că au părul des, curul mic, sau mai ştiu eu ce probleme se pun în războiul dintre sexe..
Nimic dintre acestea, nici pe aproape.. când spun asta mă gândesc doar la un beneficiu: femeile.
Tuesday, May 31, 2011
|You are amazing...
Suntem fantastici noi, oamenii, cu
imaginaţia noastră. Nu putem părăsi planeta, nu ştim ce există acolo,
dar nimic nu ne poate opri să ne imaginăm.
Nu există Doctorul, Dalekşi, Vashta Nerada, dar totuşi i-am vazut.
Tuesday, May 31, 2011
|nu mai pot sa scriu....
Dar mă blochez, for some reason. Am
destule gânduri, dar parcă nici unul nu vrea să ajungă la destinaţie. am
nevoie de ceva, ceva fabulos, am nevoie de mai mult.
Înainte era simplu, erau zei, şi oameni,şi stări. Şi lucruri frumoase. Acum, nici nu mai ştiu...
Oh, sally, sparrow...
Tuesday, May 31, 2011
Monday, December 16, 2013
Ramasite|iunie
Friday, June 11, 2010
|Oboseala
Saturday, June 19, 2010
|So and So...
Da, e absolut genial, este printre oamenii aia cu foarte multă personalitate, dar căpătată oarecum forțat de împrejurări.
Ştii cum se spune, copii sunt răi. Iar răul te mutilează şi formează cel mai bine.
Mi-a luat ceva să îmi dau seama că ceea ce zice este şi nu este.
|Oboseala
Saturday, June 19, 2010
|So and So...
Ştii cum se spune, copii sunt răi. Iar răul te mutilează şi formează cel mai bine.
Mi-a luat ceva să îmi dau seama că ceea ce zice este şi nu este.
Desi
pare foarte sigur pe el, si chiar este 99%din timp, mai e si o parte
mica mica, mai mica decat el, care incearca sa il reasigure de barbatia pe care o are.
Thursday, June 24, 2010
|Ce înseamnă de fapt cuvintele...
Mi se pare ciudat când oamenii aleg cea mai pură formă a unor cuvinte care nu sunt folosite, aproape în mod evident astfel...
Friday, June 25, 2010
Sunday, December 15, 2013
Ramasite|mai
Wednesday, May 19, 2010
|i am tealeaf
din cele 10 porunci, a mai ramas nimic...
le scriu pe alea, si le analizez
Wednesday, May 19, 2010
|Conflicte...
Orice fel de conflict ar putea fi... cu siguranţă este dificil. Cel
puţin din perspectiva mea. Eu nu sunt tocmai capabil să reacţionez
corespunzător în astfel de situaţii "extreme".
Şi din acest motiv am încercat întotdeauna să le evit. Dar cum de ce îţi este frică nu scapi, au fost câteva momente.
Şi se pare că cele mai dese în ultima vreme au loc la subsol.
Tuesday, May 25, 2010
|Paranoia extrema...
|i am tealeaf
le scriu pe alea, si le analizez
Wednesday, May 19, 2010
|Conflicte...
Şi din acest motiv am încercat întotdeauna să le evit. Dar cum de ce îţi este frică nu scapi, au fost câteva momente.
Şi se pare că cele mai dese în ultima vreme au loc la subsol.
Tuesday, May 25, 2010
mi se pare ca totul in jur e din ce in ce mai dubios.
nu inteleg exact de ce
nu am ajiuns la assa nivel sa ma inttreb daca este totul o inventie personala. toata existenta. dar sunt pe aproape
Friday, May 28, 2010
Saturday, December 14, 2013
Ramasite|aprilie
Friday, December 13, 2013
Ramasite|martie
Wednesday, March 31, 2010
|Butters...
Seară. Te rog, da-i şi tu play, l-am pus mai devreme să se încarce. Click! - click! Fereastră mare fail, forward good. Net prost. Buffering deplin.
(e mai funny decât pare)
Saturday, March 27, 2010
|copoipiopos cu pupulapa maparepe
|farmacia maica domnului
din start iti reteaza orice vointe sexuale
au voie sa aiba prezervative altemetode anti dumnezeu
Saturday, March 20, 2010
|Câte 10 întrebări...
Recent, îmi pun tot mai multe întrebări. Urmează astfel de exemple.
1. De ce nu există ratb-geriatric?
2. Cum ar fi aşezate scaunele, şi cine ar ceda locul?
3. De ce miniaturile trezesc senzaţii wow în ...rândul fetelor?
4. Ce înseamnă apartenența de o zi?
5. Integritatea mintală (sanity) înseamnă să te cerţi - dar nu zgomotos, cu placa ta pentru că nu se luptă cu vântul? Pe stradă...
|Butters...
(e mai funny decât pare)
Saturday, March 27, 2010
|copoipiopos cu pupulapa maparepe
|farmacia maica domnului
din start iti reteaza orice vointe sexuale
au voie sa aiba prezervative altemetode anti dumnezeu
Saturday, March 20, 2010
|Câte 10 întrebări...
1. De ce nu există ratb-geriatric?
2. Cum ar fi aşezate scaunele, şi cine ar ceda locul?
3. De ce miniaturile trezesc senzaţii wow în ...rândul fetelor?
4. Ce înseamnă apartenența de o zi?
5. Integritatea mintală (sanity) înseamnă să te cerţi - dar nu zgomotos, cu placa ta pentru că nu se luptă cu vântul? Pe stradă...
Thursday, December 12, 2013
Ramasite|9
Sunday, October 25, 2009
|Good friends always come fast, sau ce se naste din pisica, soareci mananca..
|In timp.Cu siguranta ma atasez prea mult. Momentele, obiectele, spatiile, oamenii. Melodii imi amintesc de situatii, de oameni; obiectele - la fel.
|Charlize Theron is a BABE!
Sunt lucruri care capătă importanţă.
Sunt bucle. Gânduri neformate.
Sunt nori.
Sunt mâini chinuite, figuri, imagini, nimic concret.
E durere, sunt lacrimi.
Wednesday, December 2, 2009
|Adoraţie..
Cât poate fi de frumos când nu merge nimic cum vrei.
Eu consider că lumea este guvernată de echilibru - şi astfel mă întreb: what the fuck? Pe cine echilibrez eu? sau poate că îmi merge atât de bine, încât nu îmi dau seama.
Thursday, December 12, 2013
[Charlize Theron is a BABE still! chiar mai ieri ma gaseam zicand asta]
|Good friends always come fast, sau ce se naste din pisica, soareci mananca..
|In timp.Cu siguranta ma atasez prea mult. Momentele, obiectele, spatiile, oamenii. Melodii imi amintesc de situatii, de oameni; obiectele - la fel.
|Charlize Theron is a BABE!
Sunt lucruri care capătă importanţă.
Sunt bucle. Gânduri neformate.
Sunt nori.
Sunt mâini chinuite, figuri, imagini, nimic concret.
E durere, sunt lacrimi.
Wednesday, December 2, 2009
|Adoraţie..
Cât poate fi de frumos când nu merge nimic cum vrei.
Eu consider că lumea este guvernată de echilibru - şi astfel mă întreb: what the fuck? Pe cine echilibrez eu? sau poate că îmi merge atât de bine, încât nu îmi dau seama.
Thursday, December 12, 2013
[Charlize Theron is a BABE still! chiar mai ieri ma gaseam zicand asta]
Wednesday, December 11, 2013
Ordine si curatenie.
M-am hotarat de mult timp ca am nevoie de asta. Ordine si curatenie. O fac usor, treptat, in profunzime.
Intai in casa, prin lucruri, prin calculator, prin hartii, si ganduri, planuri, pana la urma, prin viata.
Iar acum, ca m-am reapucat de scris, m-am hotarat sa fac asta si prin vechile postari nefinalizate.
M-am gandit ca imi este util sa finalizez ceea ce incep.
Quali-tea
O sa urmeze o aglomerare de ganduri vechi - majoritatea neterminate, astfel aproape de neinteles si pentru mine, unele de mult uitate, care m-au facut sa ma redescopar aproape.
Intai in casa, prin lucruri, prin calculator, prin hartii, si ganduri, planuri, pana la urma, prin viata.
Iar acum, ca m-am reapucat de scris, m-am hotarat sa fac asta si prin vechile postari nefinalizate.
M-am gandit ca imi este util sa finalizez ceea ce incep.
Quali-tea
O sa urmeze o aglomerare de ganduri vechi - majoritatea neterminate, astfel aproape de neinteles si pentru mine, unele de mult uitate, care m-au facut sa ma redescopar aproape.
Tuesday, December 10, 2013
Ozaness. Sau de unde a pornit.
Mai bine de un an in urma a murit persoana cu care am avut cea mai ciudata relatie; unilaterala.
#sepotspunemaimultdespredateleacestuievenimentchiarmaimultdeca
tpotintelegedesileobserv
Surprinzator, imi si aduc aminte cum cunoscut-o. Cautam demult, la inceputurile personalitatii mele, informatii despre dreaduri; am gasit-o pe un forum, am adaugat-o pe yahoo!messenger. Avea si un alterego. Ozaness. Scria momente, pe care le impartasea online. M-am indragostit instant. M-a inspirat. M-a ajutat sa vreau sa imi modelez si eu cuvintele.
M-am indragostit de ambiguitate.
De atat-de-personalul ascuns in vag si neclar.
Am vorbit cu ea de cateva ori, mi-a raspuns cu rabdare la intrebarile mele de copil insetat...chiar daca acum realizez ca era si ea tot un copil. Putin, putin mai mare decat mine; doar crescuse mai repede.
Apoi m-am retras, urmarindu-i numai povestile.
In timp am incetat si asta.
Dupa destula vreme am redescoperit-o, tot printr-un research.
From friend of a friend; cautam un artist tatuator, iar cea pe care o gasisem era cea care ii facuse atat unei prietene de-ale mele, cat si ei, caci erau bune prietene.
Hm, again, small world.
Si astfel am descoperit si "fata din spatele cuvintelor", era cu mult peste ce m-as fi asteptat.
Ca apoi sa gasesc cum ca am fi pierdut-o pentru totdeauna.
Acum simt mult egoism.
Este complet si unilateral, prietena mea.
#sepotspunemaimultdespredateleacestuievenimentchiarmaimultdeca
tpotintelegedesileobserv
Surprinzator, imi si aduc aminte cum cunoscut-o. Cautam demult, la inceputurile personalitatii mele, informatii despre dreaduri; am gasit-o pe un forum, am adaugat-o pe yahoo!messenger. Avea si un alterego. Ozaness. Scria momente, pe care le impartasea online. M-am indragostit instant. M-a inspirat. M-a ajutat sa vreau sa imi modelez si eu cuvintele.
M-am indragostit de ambiguitate.
De atat-de-personalul ascuns in vag si neclar.
Am vorbit cu ea de cateva ori, mi-a raspuns cu rabdare la intrebarile mele de copil insetat...chiar daca acum realizez ca era si ea tot un copil. Putin, putin mai mare decat mine; doar crescuse mai repede.
Apoi m-am retras, urmarindu-i numai povestile.
In timp am incetat si asta.
Dupa destula vreme am redescoperit-o, tot printr-un research.
From friend of a friend; cautam un artist tatuator, iar cea pe care o gasisem era cea care ii facuse atat unei prietene de-ale mele, cat si ei, caci erau bune prietene.
Hm, again, small world.
Si astfel am descoperit si "fata din spatele cuvintelor", era cu mult peste ce m-as fi asteptat.
Ca apoi sa gasesc cum ca am fi pierdut-o pentru totdeauna.
Acum simt mult egoism.
Este complet si unilateral, prietena mea.
Subscribe to:
Posts (Atom)