Cum ar trebui să fie. Cum ar putea să fie.

Noi doi am putea locui doar într-o căsuță din copac. Cu un singur pat, o singură măsuță, doar două scăunele, o singură pătură, o singură pernă, o singură scară, poate chiar fără scară deloc.
Să fim doar noi, fără nici o altă nevoie, doar noi, mereu, interior, fără exterior, plin, gol, fără timp, fără activități, fără prieteni, fără familie, fără oameni, fără vărbe, fără supărări, doar mângâieri, doar priviri nerostite, fără întreruperi, fără neînțelegeri, fără ură, fără răuvoiri, doar muzică și liniște, doar răsărituri și apusuri, fără sfaturi, fără întrebări, fără răspunsuri, fără reproșuri, fără scuze, fără iertări, doar liniște, fără trecut, fără viitor, doar prezent.

Groupie de grup

de data asta, nu sunt singură.
Eu și cele două fete cu care îmi petrec timpul (nothing very fancy, one of which is my sister, the other one her/my friend) suntem mega fane Silviu. Internetul s-a dovedit o invenție minunată, astfel cu toții putem fii la curent cu manifestările lui.
Recunosc, eu am ceva mai puțină vechime în grup, but I'm coming along great.
Prietena mea chiar ne povestea un moment groupie de „uite, el e  Silviu!” de acum câteva luni, la metrou Pipera. Complet adorabil.
Iar astăzi, oho. Astăzi am fost la o întălnire, căci trebuia să asist la organizarea unui performing. Nimic deosebit, până când a venit Silviu. Nu l-am văzut până când ne-a salutat și am făcut cunoștință. Mi se întâmplă uneori să mă comport ca o școlăriță, dar acum I totaly played it cool, deși în sinea mea eram fix ca fetele de la concertele cu Beatles.

Enjoy the fan clip!

Eu si Ea. de te fabula narratur

I`m a big fat groupie. I have a big fat lady crush on her.
E ciudat cum se potrivesc lucrurile, pe Ea, autoarea, am găsit-o în cele mai neobișnuite circumstanțe, pe care nu le voi revela acum, căci nu sunt tocmai relevante.
Of, internetul, minune a tehnicii moderne, mai ceva ca mecanica de clasa a 9a, O urmăresc cu sârguință, mă umple de emoție, mă transfigurează, mă zdruncină și mă pune înapoi la loc.
Ar putea sa îmi fie mamă, prietenă, confident.
Ar putea fi mereu acolo, privindu-mă din spate, mereu acolo să îmi surprindă privirea dacă aș întoarce-o vreodată.
Bineînțeles că e adevărat și nu.

Am cunoscut-o și nu mă așteptam să decurgă așa lucrurile.
Autoarea.
Am avut timp să îmi intre puțin în vene înainte să facă acest pas, să urce acea treaptă. Să o respir să o ingerez să-mi intre sub piele.
Am avut timp cât să mă bucur.

Am fost singură, am fost să o ascult, să fiu acolo la o lectură din prima ei carte, deși în mod normal mi se pare poate puțin cam prețios și poate puțin cam înfumurat - bineînțeles, poate că sunt doar prejudecățile mele.
Și am fost mulți, Admiratorii.
Știu pentru că am stat lângă standul de cărți, știu pentru că i-am văzut făcând poze și filmând și, din nefericire, știu pentru că i-am văzut plecând buluc după ce a terminat.
Am fost și am vorbit puțin cu ea, am fost ca un copil în fața lui Moș Crăciun, pe un râu de dulciuri, cred, căci am avut mai multe emoții decât atunci când îmi susțin proiectele, mai mult decât oricând în viața mea.

A fost frumos, Dodo.

Bunicul meu mergea.

Bunicul meu avea ochii spălăciți și limpezi. întotdeauna blânzi cu noi.
Bunicul meu mergea. Mergea întotdeauna cu mâinile încrucișate la spate. Când se uita să vadă roadele, când avea ceva ce îl măcina sau măcar preocupa subtil. Mergea gânditor şi sobru, iar eu mergeam în urma lui, fără să îmi incrucisez braţele la spate, eu eram micî şi nu eram încă demnă de aşa ceva.
Mergea cu paşi lungi şi mărunţi. Acum nu mai merge. Iar eu îmi încrucişez mâinile la spate şi merg, închisă în gândurile mele.