What is "Superficialitate".

Nu ştiu ce se întâmplă, dar recent am ajuns la un nivel ciudat de saturaţie.
Urăsc oamenii graşi, prefer oamenii cu trăsături frumoase (fără a începe discuţia filozofică despre frumuseţe).

Ca în această reclamă.



Foarte uşor aş prefera alt personaj. Unul mai arătos (şi nu, nu vorbesc despre cel care cade).
De ce? Simplu.
Dacă din oarecare motiv sunt înconjurat de circumstanţe care mă obligă (mai mult sau mai puţin) să privesc, cu sinceritate prefer o imagine atractivă (indiferent că este fizică, de principii şi hobby, sau orice alt fel de criteriu).
Şi dacă oamenii sunt urâţi, asta e, îi vedem în fiecare zi, uneori şi în oglindă - dar atunci mai rar. Şi drept fiind, nu sunt prea multe opţiuni.
În schimb, voinţa, respectul de sine, grija pentru viitor, educarea corectă (etc) mi se par esenţiale.

______
Şi totuşi, gândeşte-te de câte ori ai cumpărat ceva (dacă nu era competiţie de preţ sau alt ceva important, "such as" ingrediente) doar pentru că avea un ambalaj şmecher?
______
Ce vrea să însemne?

Culori

Urasc oamenii care - in special fetele au tendinta asta, desi nici baietii nu sunt mai prejos - se imbraca exagerat de asortat..
Ca sa fie explicit: Bluza rosie - adidasi rosii - clama rosie - burete de par rosu - oja rosie - fard rosu = etc..



De ce? - sunt asocieri de culori stridente, care bombardeaza privirea si evident deranjeaza bunul simt (explicatie pentru oameni)
EU: Recunosc, si mie mi se intampla sa iau pantofi si pantaloni rosii, sau bluza motive rosii cu pantofi rosii, etc, dar nu fac asta intentionat, deci potrivirea lor este aleatorie, rezulta un raspuns mai putin deranjant. "Revin si repet", acest fenomen are loc doar prefer unele colori, deci nu prea am multe variante....

Lumea antică. Marea Piramidă a lui Khufu (Cheops).

Trei mari piramide din piatră, fiecare locul de înmormântare a unuia din faraonii celei de-a patra dinastie, se află în deşertul din Ghiza, de lângă oraşul Cairo.
Marea piramidă este singura supravieţuitoare din „Cele şapte minuni ale lumii antice” care a supravieţuit până în timpuri moderne. Este cea mai mare şi veche dintre cele trei, şi de asemeni, cea mai mare structură de piatră construită vreodată.
Aici a fost înmormântat faraonul Khufu (Cheops) care a condus Egiptul din 2551 până în 2528 î.Hr.
Marea Piramidă, măsurând 230 de metri pe fiecare din cele patru laturi ale bazei, se înalţa original până la înalţimea de 147 de metri. Astăzi, este mai scurtă cu aproximativ 12 metri, iar cele aproximativ 2.600.000 blocuri de piatră folosite în construcţia sa, fiecare cantarind in jur de 2,5 tone sunt expuse privirilor turiştilor din toată lumea.

Lumea antica. Stonehenge.

Stonehenge
Wiltshire, Anglia


În Câmpia Salisbury, din sudul Angliei, se înalţă foarte marele cerc al Stonehenge-ului, cea mai impresionantă din multitudinea de construcţii megalitice care au fost lăsate moştenire posterităţii de oamenii din Neolitic.
Aceşti megaliţi sunt asociaţi cu venerare, ritualuri de înmormantere ale unor vechi religii. Însă modul în care constructorii au fost capabili să transporte aceste pietre enorme pe distante considerabile, apoi să le prelucreze cu unelte primitive înainte de a le aşeza în conformitate cu observatii astronomice, continuă să uimească arheologii.
Stonehenge-ul a fost construit în timpul a trei perioade, începând în jurul anului 2900 î.Hr. cu construcţia unui sanţ circular cu un diametru de aproximativ 100m. Intrarea era marcată de 2 mari roci, dintre care una rezistă şi în prezent.Câteva secole mai târziu a fost continuată construcţia cu primul cerc, conţinând 80 de roci mai mici, care însă a fost abandonat înainte de a fi finalizat.
Aceste pietre imense au fost aduse de la o distanţă de 217 km, din South Wales.
În timpul celei de-a treia perioadă, pietrele au fost aduse de la o distanţă de 32km, din Marlborough.
Stonehenge, un sistem pilon – grindă, este aşezat în aşa fel încât răsăritul şi apusul să lumineze printre rocile verticale, permiţând determinare solstiţiilor şi prezicerea eclipselor de soare şi lună.

Concurs. Din seria "Ce mai citim?"

Cartea care m-a impresionat si placut cel mai mult este 1984, scrisa de George Orwell in 1948.
Este o realitate distorsionata, o societate complet imperfecta, o distopie, o societate in care oamenii sunt usor manipulati, puterea sta in imaginea unei singure persoane, care, spre deosebire de obisnuitii dictatori, este fictionala..fiindca nu fusese vazut niciodata, si luase nastere odata cu Partidul, si probabil va muri odata cu el.. El era stalpul de rezistenta al Partidului, cel care controla tot, oamenii, prezentul, trecutul..

In societatea contemporana, daca pot spune asa, cartea se spune ca a avut un impact deosebit..
Acum am decat doar doua exemple..
A fost folosita aceasta idee pentru "celebra" emisiunea cu acelasi nume. Totusi nu este un raport egal intre oamenii care au auzit de ea si cei care stiu de unde vine,.. Big Brother .. fratele cel mare ..
O a doua utilizare, poate indirecta, sau facuta fara cunostinta de cauza, este legea mai nou adoptata, cea mult controversata..
.. "supravegherea" stricta din ziua de azi iti improspateaza memoria..
Plus ca a fost inventat un nou adjectiv, "orwellian" ... folosit pentru a descrie o stare specifica, starea rezultata in urma actiunilor Partidului, traita de personaje... personal l-am observat intr-un film relativ obscur, "Igby goes down"

Pentru cei care nu savureaza o carte a fost, binenteles, si ecranizata.. dar nu a fost capturat mai nimic din puterea cartii...
Este oarecum placut si sigur amar de citit, per total cartea este intradevar intensa, desi "mindblowing" ar fi un termen mult mai sugestiv ..

Un weekend placut, iar pt final un citat:

"Razboiul este pace
Libertatea este sclavie
Ignoranta este putere"


- it was older -

Concurs. Din seria "ce te deranjeaza in comportamentul semenilor tai"

Sunt multe lucruri care ma deranjeaza in jurul meu, rezultate din comporamentul semenilor.

Incepand cu primul pas pe care il faci iesind din bloc, daca locuiesti la apartament, dai binenteles de excrementele "puilor" detinatorilor de animale de companie, care nu se mai deranjeaza ca altii sa si adune "resturile dupa plimbare", cum e normal, dupa doi pasi mai incolo gasesti nelipsita masina (sau chiar masini, dupa caz) parcata pe trotuar, uneori daca a trecut mai mult de 2 zile, poti revedea nervii trecatorilor: stergatoare ridicate, gunoaie puse pe masina (gunoiul la gunoi trage), chiar si stergatoare indoite..

Daca esti detinator de masina, intotdeauna ai sansa sa fi blocat de cineva care nu se chinuie sa gaseasca un loc liber, oricat de putine spatii exista. Apoi ma enerveaza oamenii care nu sunt interesati sa faca prea multe pentru un oarecare progres, ci fac doar ceva de fatada, si as incepe cu primarii, mai ales primarul sectorului doi, bucuresti. Daca ai avut vreodata treaba in zona, si a trebuit sa mergi pe jos pe Colentina, sigur i-ai urat vorbe de bine primarului, daca ai avut norocul unei ploi sau ninsori cu o zi inainte, pentru ca e imposibil sa mergi fara sa ai noroi "pana la genunchi", multumita unei lucrari facute in scarba.

Daca esti pieton sau sofer - oriunde in Bucuresti- , trebuie sa suporti nerabdarea unora care vor sa plece exact in secunda in care apare culoarea verde la semafor, desi sigur, daca ar fi primii la rand, nu ar face acest lucru. Nu pot uita nici oamenii care nu respecta spatiu public, cei care arunca diverse obiecte din masini, cei care nu se deranjeaza sa arunce gunoaiele la cos, ca doar pentru asta sunt instalate, cei care expectoreaza - ca sa cuprindem tot, isi sufla nasul, nefolosind o amarata de batista sau servetel, sau care - cel mai trist dintre toate - urineaza pe strada. Alt lucru care ma deranjeaza enorm este incultura si proasta crestere a oamenilor care se cred “mari oameni”, care spun ca isi permit orice, care vor sa castige cat mai mult facand nimic, care se imbraca la costum, merg in locuri stilate, care se cred spuma societatii, dar nu au minima educatie incat, atunci cand timpul lor scurt le permite sa manance la un fast-food (timp de pregatire, preturi suficient de mici, numai bun), sa isi curete singuri masa.

Mi se pare o imagine dezgustatoare sa pleci de la masa fara sa iti duci tava cu resturi. Si am si un exemplu nemaipomenit. Odata, intr-un cunoscut fast-food dintr-un oras din “provincie”, dintre toti oamenii care au mancat acolo timp de o ora, cat am stat eu acolo singurii care si-au strans masa au fost o familie de tigani. Repet, singurii, pentru ca am fost atenta, cum sunt de obicei.. Chiar observam priviri surprinse directionate asupra lor. Se pare ca ei au avut suficienta educatie sa isi stranga masa, desi prejudecatile spun altfel.

As putea scrie o carte despre acest subiect. Alt lucru pe lista sunt oamenii care fac galagie in timpul unui film, care comenteaza mai mult si mai tare decat ar trebui, oricum. Sau oamenii care se imping daca esti nevoit sa stai undeva la o coada, desi ar fi mult mai usor daca ar sta la coada decat la gramada. Pietonii care traverseaza fara a se uita, negandidu-se ca o masina este suficient de greu de oprit, mai ales de la viteze mari, preferand sa alea varianta “e dreptul meu sa traversez pe aici, sa opreasca”.

Fumatorii care au copii si nu au de gand sa nu fumeze in preajma copiilor, indiferent de varsta celor mici.

Acestea sunt doar cateva exemple care mi-au venit in minte automat, dar sunt infinit de multe exemple, si nu, nu exagerez, din pacate.. Comportamentul defectuos exista mereu, atata vreme cat oamenii care il au nu isi vor da seama ca gresesc, si nu vor incerca sa il corecteze. Acest lucru ma deranjeaza cel mai mult la semenii care se manifesta in spatial public.

[mi cer scuze ca nu am corectat greselile, mi-e lene]

- it was older -

Ctrl + scroll

imi place:
si imi plac:

sa alerg prin ploaie
sa fiu ud pana la piele de ploaie calda de vara
sa ma bat cu apa
apa
sa urc pe munte
sa ma dau in leagan
sa ma joc cu pisoi si catei
sa lenevesc si sa dorm caini mari
sa lenevesc in pat
sa lenevesc in brate
sa ma tina cineva in brate cand motai/dormitez
baile fierbinti
sa lenevesc in pat naked
sa nu ma imbrac dupa dus, sa lenevesc si sa ma plimb prin casa asa
cafeaua
imbratisarile
masajul cu ulei
sa fiu sarutat – buze – etc – pe coloana
masaj pentru pielea capului, facial, etc
apropierea
sa fiu mangaiat cand dorm
mangaierile
sa ascult muzica pe strada, it’s virtual :)
sa citesc
animalele de companie afectuase
sa nu ma trezesc singur
sa scriu cu un anumit tip de pix, pe un anumit tip de hartie
dulciurile
laptele cu ciocolata
sa plec pe bicicleta departe
sa dorm pe iarba in parc
sa fiu sarutat
sa lenevesc pe cineva
sa fiu alintat
lenjeria de pat moale
lenjeria de corp si hainele moi
sa fiu trezit dimineata
sa ma intid dimineata
sa decupez
sa obtin lucruri prin propriile forte
sa aflu
sa nu risipesc banii -
sa pot fi independent –
sa fiu tinut de mana
sa ma joc
sa-mi zambesti cand vorbesti cu mine
sa ma plimb pe strazi pustii
inotul, desi nu stiu
pielea fina
cerul
sa fiu inteles fara cuvinte
sa nu fiu ranit
sa imi amintesc lucruri dupa lungile chinuri si incercari
sa imi imaginez cum se vor desfasura niste evenimente
sa studiez oameni
[iubesc] soarele si intunericul
fotografia
sa privesc
shake-ul de capsuni de la mc
pasiunea
imi place sa explorez
sa ma uit la documentare si desene
sa mi se gateasca
zmeura si pepenele galben
bucurestiul
sa nu fiu obligat
cadourile pe care le faci intamplator
sa calatoresc cu trenul si masina
cand bate vantul si e cald afara
amintirile
sa plec undeva in mijlocul noptii
sa ma plimb fara scop si fara directie
povestile
berea cu lamaie
sa nu ma opresc
sucul de morcovi si sucul de prune
sa beau vin rosu si alb
persoanele atente, ingrijite, amuzante si politicoase
iepurasii si hamsterii
iarna – primavera – vara
sa ma imbrac cu hainele celorlalti
sa fie cald
piercurile
sa mi se gateasca
bratarile
florile
culorile
sa inventez povesti
sa plang de fericire
oamenii cu povesti
lumanarile parfumate si uleiurile de ..camera
sa alerg dupa fluturi
sa privesc cerul instelat
sa merg pe camp
sa alerg printre flori
Votka si suc

Nea Nicu

Vârstă aproximativă: 53 de ani.
Profesie: aproape necunoscută, înclinând probabil spre liber profesionism.

M-am întâlnit cu Nea Nicu în microbuz.
Ca întotdeauna, binevoitor, mi-a făcut loc pe scaunul de lângă el.
Nea Nicu este vecinul Nostru, care îşi face din când în când simţită prezenţa, iar alteori mai dă o mână de ajutor la cine ştie ce trebuşoară prin curte.
Mereu este simpatic şi foarte amabil cu cei mici, oferindu-le câte vreo bomboană sau biscuiţi, alături de un scurtşivesel small-talk.
Este un şofer foarte atent, ştii că este conştient de pericolul ploii în cazul unei viteze crescute, dar nu ştii sigur dacă a condus în ultimul secol.
De altfel, nu ştii sigur cu ce se ocupă, dar bănuieşti că trebuie să fie ceva destul de obositor, neputând să nu moţăie puţin când este în deplasare.
În puţinul timp pe care îl are cât de cât liber, poţi fii sigur că îşi sună apropiaţii, întrebându-i de sănătate, şi interesându-se puţin cam intens de activităţile lor.
Deşi masiv, şi destul de larg, fiind trecut de o vârstă - conform tradiţiei - este o plăcere să stai în preajma lui, căci este printre acei oameni destul de atenţi cu ei. De obicei miroare a aftershave (nu foarte scump), iar hainele sunt spălate de nevastă cu dero (doi în unu).
Totuşi, fiind obişnuit de mic să muncească (sau să stea, alături de părinţii care munceau) pământul, nu se sfieşte să nu folosească batista dacă are o mâncărime în nas, dacă aceasta este provocată de câteva fire de praf (sau alte marerii solide....ca polenul).
Per total, cu bune şi rele, este o persoană "veche", dar plăcută. Pe care o poţi prefera în defavoarea multor prospături care s-au stricat înainte de vreme.
Pe curînd, Nea Nicu.

Mătuşa. Eu. Bătrâneţe.

Uneori mă enervează când oamenii din jur fac remarce evidente ("vai, ce par lung/scurt ai", "vai, ce ochi de culori diferite ai", "vai, orice altceva").

Dar m-am înşelat. Cum trebuie să se întâmple din când în când. Căci unele remarce evidente nu sunt mereu evidente pentru "purtător".
Cel puţin aşa a fost în cazul meu.
Şi astfel vreau să îi mulţumesc. Mi-a deschisc ochii.
Mulţumesc.



Depeche Mode - Precious
_____________________________________________


Mereu am ştiu că sunt o persoană dificilă.

Mă întristează. Mult.

Ada Milea - Obosita


Uneori te gândeşti că toată viaţa poţi să trăieşti fără să simţi acele sentimente grele (adică rele) faţă de ceva.
Şi când începi să crezi în aceste gânduri, parcă te pregăteşti să expectorezi împotriva vântului.
Unele gesturi, oricât de nesemnificative ar fii, te dor mai mult decât cele aproape devenite "clişeu", la care te aştepţi.
Dar poate nu te mai doare, poate ai umplut podul de durere. Iar când podul e plin, totul devine mai greu, poate s-a mai auzit prin popor despre asta.
Şi pentru că trebuie să fie simţit ceva, iar durerea este în vacanţă, cel mai probabil este să apară dezgustul (atunci o să doară, dar nu pentru faptul initial, oricare ar fii el).

Dacă aş avea de ales între "a provoca iubire, ură sau indiferenţă", şi iubirea să nu fie posibilă, din oricare motiv, aş prefera de departe ura, pentru că indiferenţa doare prea mult.
Cât despre dezgust, este de mii de ori mai ne-curat.

Lucrurile rele (indiferent dacă sunt fapte, gesturi, oameni sau orice altceva), sunt mai bune (decât cele care de obicei sunt bune), pentru că te aştepţi să fie aşa. Dacă un lucru rău face ceva urât (şi rău), supărarea este mai mică, pentru că aşteptările erau îndreptate în această direcţie.
Însă când "good girls go bad" (or good apples, or good whatevers - expresia ar putea fii puţin nepotrivită), totul se schimbă, fiindcă eşti prins cu izmenele în vine (de altfel, şi această expresie este nepotrivită.... Nu ştiu de ce, dar cum zicea şi un nemaipomenit om pe care l-am întâlnit, limba română lasă prea mult spaţiu pentru interpretări).

Mare păcat. Nu ar trebui să fie aşa.
Ar trebui să vezi ce contează cu adevărat.
Măcar atât să ştiu că e adevărat.

Cu patos

Cesaria Evora - en duo avec marisa monte
Ascultă mai bine...

Ador pasionalii şi (pe) cei cu pasiuni.
Am cunoscut odată pe cineva, îşi iubea nebuneşte sexul opus, şi era suficient. Puteai să îţi dai seama din primele clipe, când îţi povestea ceva, sau fie dacă trebuia să îi trimiţi chiar un mail. Îţi dădeai seama de gesturi, de nebunie făcute pentru o iubire puternică, dar trecătoare, pentru că toate marile genii sunt efemere.
Era plăcut cum simţea totul mai puternic, cum exagera şi cele mai banale gesturi şi fapte, dându-le o energie nouă.
Gesturile capată altă valoare, şi sunt apreciate, muzica uneşte, mângâie, crează amintiri si legături, amintirile sunt mai puternice, cuvintele au alte înţelesuri.
O astfel de persoană te marchează puternic.
Sau poate doar mă.

Concurs. Din seria "Comunism"

Să începem.
Comunism?
Comunism este un cuvânt. Evident, derivă din “comun”, sau poate, mai exact, “la comun”.
Dar cum orice cuvânt este mai mult decât atât, comunismul este un drum politic si social, o stare, poate. În care ţelul era stabilitatea socială şi economică, prin obţinerea unui bun comun, astfel încât, în cuvinte uşoare, toată lumea să fie fericită.
Un ţel care poate fi considerat uşor utopic, dar care poate da rezultate, atunci când este abordat corect.
Şi spun asta când mă gândesc la sisteme mai mici, un oarecare comunism aplicat anumitor părţi (nu întregului stat).
Ca sistemul medical canadian, unde îngrijirea medicală este asigurată - printr-o înţelegere cu centrele medicale, stabilindu-se costurile, - pacientul nefiind obligat să plătească decât o mică taxă. Sau sistemul medical britanic, pe care eu îl văd cam la fel, deşi este susţinut diferit de cel canadian: o taxă mică pe care trebuie să o plăteşti, dar serviciile îţi sunt asigurate, gratuit, cu mici condiţii (de tipul "lucrători, pensionari, studenţi, oameni").
O altă ţară care are instincte naţionale - şi a inventat un model de „bunăstare” – este Suedia. În plină democraţie, s-a încercat egalizarea şi creşterea economică prin ceea ce ei numesc „union wage policy” (adică: politica salariale unioniste). Poate par doar alte cuvinte pompoase, dar, aparent şi în esenţă, ei au reuşit să ţină jos şomajul şi inflaţia, dar şi alte lucruri pe care eu nu ştiu acum să le explic. Un alt lucru "suedez" important este că ei pun foarte mult accent pe educaţia copiilor, care este gratuită aproape până la dumnezeu, - cum spune şi Cabral Ibacka în postul publicitar, „doar şcoala te face mare”, astfel, având studii, copiii Suediei, pot ajunge departe, arătându-şi mulţumirea mai târziu, contribuind la menţinerea şi dezvoltarea ţării, lucrând. Toate acestea vin cu un preţ, taxe (probabil mari) care sunt plătite în funcţie de profitul fiecăruia, dar egalitatea este făcută la un nivel unde toată lumea este mulţumită, şi mai ales, îşi poate împlini toate dorinţele şi necesităţile.
Acestea sunt câteva exemple de comunism funcţional, dar cu siguranţă există şi altele.

În partea opusă se află, evident, eşecul.
Vina fiind purtată de o îndepărtare de la scopul iniţial. Această îndepărtare aducând nemulţumiri profunde în rândul cetăţenilor, care, unindu-şi forţele, au "dat tot peste cap". Aşa văd eu.
În România, privind părerile împărţite, pe care toată lumea le cunoaşte, cred că a fost şi bine şi rău. Simplu, nu?
Astfel, urmează părerea formată în urma poveştilor auzite de-a lungul timpului, eu netrăind suficient în acea perioadă.
Aşadar, consider că în faza iniţială, toată lumea era mulţumită, fiindcă natura românească era răsfăţată: tinerii - şi nu numai - primeau mult mai uşor locuri de muncă, locuinţe, nu trebuia să te chinuieşti prea mult ca să supravieţuieşti, erai oarecum tras de curent; nu aveai voie să te plimbi liber după o oră (fără un motiv, şi trebuia să arăţi actele posibililor poliţişti întâlniţi), dar, hei, erai sigur că nu mori în drum spre casă.
Pe urmă, au intervenit măreţele planuri de edificare a României pe plan mondial, şi bineînţeles, mă gândesc la Casa Poporului, care, cu siguranţă, este cel mai elocvent exemplu, dar nu şi singurul.
Iar planurile măreţe au necesitat sacrificii măreţe, sacrificii care nu au fost înţelese de populaţie - cei sacrificaţi.
Neajunsurile, asezonate cu natura egoistă, au dus la un final trist şi abrupt, şi la un început la fel de trist, puterea statului ajungând în mâinile aceloraşi oameni, care, nemaifiind controlaţi, acum puteau să îşi îndeplinească propriile planuri de edificare. (Dar, totuşi tema nu era "pseudocomunism".)
Concluzia?
Comunismul, ca orice manifestare a puterii, de altfel, îşi are succesul (sau insuccesul) în mâinile persoanei în care este "pus", şi depinde complet de scopurile acesteia (singular colectiv).

Diferite tipuri de proşti...

Şi nu există degeaba vorba, "daca nu e şi fudul, prostul nu e prost destul".

SITUAŢIE:
Capăt Nicolae Bălcescu (continuare la Magheru), intersecţie cu Ion Câmpineanu (străduţa aia unde semaforul permite să treacă maxim 6-7 maşini pe verde), apare şi culoarea verde la semafor, (teoretic) prima maşina era un tracton lucios, cu o tânără prostuţa la volan. În spate, o haită de maşini furioase, care claxonau disperate. În faţă, un jegos de la rutiera, care vine cu o falcă în cer şi una în pământ, că "din cauza voastră, că nu plecaţi (sau probabil dacă ar fi scris, "pleca-ţi") când se dă verde, se blochează
circulaţia.
Saraca tânără prostuţă, chiar s-a pierdut, şi nu ştia ce să facă, şi prin urmare, a claxonat şi ea. Oarecum din fericire, în acelaşi timp a intervenit un muncitor de la clădirea de lângă, sau un paznic de parcare, nu ştiu sigur, care o dirija să ocolească problema.

PROBLEMA:
Un dobitoc şi-a parcat masina în plină bandă, la capatul lui Ion Câmpineanu, după semafor, nici macar cu avariile puse. Regret ca nu am fotografiat, (dar am găsit o alta variantă).

Eu totusi nu înteleg de ce boul ăla a venit să ţipe la ea, chiar dacă nu a avut simpla viteză de reacţie, să depăşească singură şi neîndrumată maşina din faţă. Soluţia dorită era chemarea unei maşini de tractări (cough -hoţi- cough).

Romania, din nou...

Mi-am permis indiscretia de a fotografia o cautare a drumului.
Din cand in cand aud, vad sau cunosc cate vreun grup de (1, 2, 3,....n) turisti straini, ce se plimba pe strazile tarii. De obicei ma surprind, caci intrebarea mea este mereu "de ce?"... Si uneori primesc si raspuns, de obicei e destul de amuzant.
Acum, am surprins un tip, ce isi intinsese harta, si cauta sau calcula ceva. Totusi, pana am apucat camera, a mai aparut si o tipa.



Nu era nimic iesit din comun, erau doar adorabili studiind harta...
Insa probabil decat pentru mine si un batranel care s-a oprit sa ii intrebe de sanatate si zambea larg (dar vorbea decat cu fata, deci ea probabil era romanca, sau cel putin asa mi s-a parut...)
Insa pentru cei cativa trecatori, erau o ciudatenie, pentru ca se uitau lung la ei. Cei mai tristi dintre acestia au fost o tanara si bunica ei (cel mai probabil), care atunci cand au calcat trotuarul de langa ei, prima s-a uitat la ei, s-a inchinat gen "doamne fereste", si apoi s-a strambat spre bunica-sa....

_______________________________________________
Fii mandru ca esti ROMAN!
Nu?

Nonsence?

Unele alegeri le faci fara premeditare. Asa simti, deci trebuie sa te supui.
Eu asa am facut. De mult mi-am dorit, de fapt, era apogeul iubirii.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fii viata acum daca nu as fi ales varianta A.

Bineinteles, au aparut si gandurile de indoiala, cele daca "Tu" esti cel mai potrivit. Dar la sfarsitul zilei, daca privesti totul ca un tot, stii ca un bine este mereu binevenit, chiar daca intentiile initiale nu au legatura cu el.