Tataie. Bre.

Până acum, m-au "inspirat" (atât în text, cât și în evoluția mea) oamenii din viața mea care nu mai sunt. Totuși, încă nu am vorbit aproape deloc despre bunicul meu.
Au trecut mai bine de 5 luni de când a murit, dar nu am procesat încâ informația, așa îmi place să zic. Am încercat să fac asta o dată, ca un test, dar nu am avut un auditoriu potrivit, precum credeam atunci, așa că am renunțat rapid. Dar sunt lucruri care trebuiesc pronuntate.
Nici nu știu sigur când s-a întîmplat, ceea ce nu e neobișnuit, din mai multe motive.
A fost o experiență deosebită.
Întreg evenimentul a durat 3 săptămîni, o săptămînă a dus-o singur, săptămână în care s-a instalat ușor, dar sigur declinul, după care a trimis după fie-su, deși putea să sune. I s-a părut mai potrivit, așa a putut. Și-a dat seama că acolo se termină când nu mai putea să citească ceasul; se pare că trebuie să fii treaz și viu ca să știi timpul.  Și-a chemat familia ca să își termine tot ce mai era de terminat, toate grijile pământești. La scurt timp după, au trimis vorbă și pentru noi, ca să ne luam rămas bun... Când am ajuns, bunicul nu mai era acolo; nu murise, dar... Era doar o forță care îi stăpânea corpul și care vroia să fugă. Din fericire, există medicina modernă, care a făcut liniște în mintea care știa că nu mai are mult și nu vroia să accepte asta. Fuga de moarte, așa i se zice în popor. O denumire foarte plastică, aș putea spune. Chiar asta e. După ce au reușit să îi facă injecții, după ce s-a linistit, atunci am reușit și să ne luam rămas bun, a fost emoționant, evident. Știam ce se întâmplă, și noi, și el. A fost cumva spontan, eram acolo, s-a trezit și a încercat să vorbească. Nu îmi amintesc ce. Eu doar am încercat să îi spun că suntem acolo, că am venit să îi fim aproape, și că nu este singur. Eram acolo, măcar nu moare singur. Apoi m-am dus și mi-am chemat sora, nu știu dacă a întrebat de ea, sau doar m-am pierdut și am vrut să îi predau ștafeta. A fost frumos, a început să-și amintească momente din copilăria ei, la fel și ea; și-au spus povești. Eu nu prea am multe amintiri din copilărie, nici cu el, nici cu mine. Nu știu dacă ea a fost preferata lui, este posibil, poate și pe bună dreptate; și-a petrecut o parte mai mare din copilarie cu el decât am făcut-o eu pentru că e mai mare, ca să nu mai menționez că am fost dintotdeauna un copil foarte dificil. Dacă a fost ea preferata, a reușit să țină această informație destul de bine ascunsă.
Ne-a mai zis să nu te crezi puternic, pentru că de fapt, nu ești nimic. Orice ai face, o să mori. Apreciază. Iar moartea vine, pentru el a venit încet, încet. Cam atât cred că a putut să vorbească, și chiar și asta, cu mare dificultate.
Mai cerea apă, destul de des, știa că suntem noi. Ne zicea pe nume, ne recunoștea, deși nu ai fi crezut. Când mi-a cerut prima oară apă mie, am vrut să chem pe cineva, dar m-a mustrat cumva că deranjez pe altcineva, când aș putea face eu cu ușurință; da' de ce nu-mi dai tu? Cu greu accepta ajutorul, să se ridice, căci singur nu putea; era o imagine aproape sfâșietoare. Într-o zi mi-a cerut pește, nu aveam, evident, dar am fugit și am luat o conservă. Nu a putut să mănâne, zicea că e tare, dar în cele din urmă s-a liniștit.
Cam astea au fost evenimentele, dacă nu pun la socoteală relația care s-a creat între noi și cumnata bunicului, pe care eu nu prea mi-o aduceam aminte, sau nebuniile bunicii.
Cel mai dificil a fost, cum era de asteptat, pentru tatăl meu. Iar modul lui de a face față lucrurilor a fost destul de ciudat pentru mine, deși îl înțeleg în totalitate și l-am acceptat chiar și atunci. Ca să facă față, a început să își aducă aminte și evident să ne povestească toate lucrurile pe care i le-au făcut părinții, sau mai bine spus, pe care nu i le-au făcut. Se pare că nu au fost cei mai buni părinți, dar tatăl meu a reușit să facă un lucru minunat, le-a dat o șansă înceapă de la zero. Să fie socri, să fie bunici. În ciuda tuturor lucrurilor cu care au greșit față de el, a vrut să ne ofere o familie întregită. Nu consider că a greșit, ne-a oferit o copilărie frumoasă, fără probleme ale ”adulților”. Doar că acum mă simt cum nu l-aș fi cunoscut niciodată. Poate nu l-aș fi cunoscut oricum, chiar dacă știam toate detaliile, cu bune, cu rele, oricum nu aș fi înțeles, cu mintea mea de copil, necoaptă. Am învățat în schimb și mai multe despre tatăl meu, l-am auzit zicând lucruri pe care nu le-a mai spus până acum, lucruri venite din inimă. Lucruri care m-au făcut să-l apreciez și mai mult.

Iar amintiri, nici nu știu, cred că sunt suficiente să le număr pe degete.
Îmi aduc aminte, în anul '97, a fost o pseudoinundație și pentru o perioadă destul de scurtă s-au instalat la noi în curte multe broaște; îl văd cum îmi scotea din șoșoni una, aproape mormoloc. M-a scăpat odată de un liliac ce își găsise vara adăpost în dormitorul meu. Sau cum mă plimba atunci când vedea la noi pe Stela, care era de o cumințenie nemaivăzută. Îmi amintesc că știam că o să treacă pe stradă în drum spre porumb, atunci când lătra câinele nostru, care nu îl suporta (și care îl mirosea cu 5minute cel puțin înainte să se audă zgomot de potcoavă pe cimentul gol). Sau cum m-a pus în spatele lui Bujor, o namilă de cal, mai mare și puternic decât oricare altul pe care îl văzusem până atunci. Și cum am văzut și urmărit cel mai mare fluture galben, atunci când m-a luat sa „ajut” la cules de ceva. Cum mă mângăia pe cap cu degetele lui cocârjate, pe care nu putea să le întindă; dar nu ziceam nimic, că îmi plăcea când facea asta, deși mă și durea puțin. Și cum mereu când mergeam în vizită la plecare ne dădea niște bănuți, iar eu niciodată nu mă uitam să văd cât e, doar apreciam gestul. Iar când plecam, le făceam cu mâna până în capătul străzii, când nici nu mă mai vedeau. Altfel, am doar frânturi neclare.
Iar acum, acum nici nu știu ce simt.

Dorin

M-a atras chiar dinainte sa il cunosc.
Il chema ca pe mine. Prenumele meu si numele lui. Daca ne-am fi casatorit as fi fost ca Ion Ion. Mi-ar fi placut asta, doar din maxim narcisism.

Inca mai stiu cum s-a intamplat. Ciudat.
Am avut la dispozitie un an sa il cunosc. Imparteam un meditator; eu i-am trimis un mail, iar acesta m-a confundat cu tizul. Nu am facut nimic, nu mi s-a parut in nici un fel.
Apoi am aflat ca vom fi colegi. Asa ca am vrut sa il cunosc. Sa fim prieteni. Asa ca am facut asa incat sa ma sesizeze.
M-am prezentat, cu incredere. I-am si intins mana, ne-am conectat. Am creat un moment.
A urmat un an de prietenie intensa. Muncita.
Era dificil, cu multe griji, cu multe preocupari; incerca sa multumeasca pe toata lumea.
Eram copii, copii cuminte, experimentand oameni noi.
Treptat i-am dobandit increderea, treptat s-a deschis in fata mea. Mi-a zis din secretele lui, fara sa imi ceara nimic inapoi; eu nu cred ca am facut-o. Poate prea putin.
Era determinat. Mie imi lipseste asta.
Imi place sa imi amintesc. Am facut multe lucruri impreuna; poate nu suficient. M-a facut sa accept porumbeii. M-a scos in zapada. Am concertat pe scari in TNB. Am vizitat muzeul. Am incercat fotografii. Am impartit prieteni.

Aveam caldura, mult drag, frumos. Mi-e dor de asta.

Sunt oamenii pe care i-am cunoscut.

Intotdeauna m-am amorezat de oamenii pe care i-am cunoscut. M-am atasat de ei, m-am bucurat la fiecare intalnire, am crescut cu fiecare data.
Mereu invat cate ceva nou, chiar daca "lectiile" au fost predate inainte, cand nu eram pregatita pentru ele.
Ma atrage noul, curiozitatea, arome, nuante, informatie.
Imi place sa aflu cat mai mult de la fiecare.
Si sunt indragostita. Nicodata intr-un mod erotic. Mai degraba ca un copil intr-o biblioteca.

Si vreau sa ma gandesc la ei toti. Am inceput deja. Asa descopar lucruri noi pe care le-am aflat demult, fara sa stiu; lucruri noi in lucruri vechi, lucruri noi in locuri vechi.

Asa sunt eu.

Cu mare greutate m-am reapucat de scris.
O saptamana|windows. Din momentul in care mi-a venit acest gand si momentul in care am facut asta efectiv.
Nu stiu de ce.
Poate imi era frica. Asa cred. Reactie posibil normala, te temi sa faci ceva, asa ca amani cat mai mult.
Poate.

A trecut atat de mult de cand nu m-am gandit la blog, incat si uitasem, a fost o surpriza placuta sa il regasesc functional, 1001 de zile mai tarziu.

L-am parcurs pe tot, prin toate setarile si optiunile.
M-am gandit la cum vreau sa arate si ce sa contina, m-am gandit la cat mai mult.
Dar nu am facut nimic.
Stiu ca la un moment dat ma temeam ca nu o sa am nimic de zis.
Probabil nici nu am.
Dar vreau sa o fac.
Am nevoie. De transparenta. Chiar daca este doar o transparenta virtuala.
M-am hotarat sa scriu din nou, in urma a multor indemnuri nonanormale. Mici nonindicii din diverse locuri unde sunt magnetic atrasa. Le numesc asa pentru ca sunt niste secvente de evenimente, mici detalii pesonale, pe care  probabil multi indivizi nu le-ar fi pus cap la cap pentru a obtine acest rezultat.
Nimicuri efemere.

memorabil

il regretam de atunci
pentru ca te vedeam pe zi ce trece cum te ofilesti
si eu ma bucuram ca un prost
credeam ca o sa incepi sa vorbesti
but you didn't
si eu credeam ca glumesti cand imi spuneai de alta
credeam ca faci cum iti spuneam eu de altu
iar azi, si in general de cand ai zis ca vrei sa te muti
m-am racit de tine
nu pentru ca as simti altfel
doar pentru ca mi-e frica
mi-e frica de tine

Monday, November 30, 2009
|memorabil

just that

Ramasite|11

Wednesday, October 20, 2010

|m: mierador
  4: zici ca e sapun ieftin
  
Sunday, January 16, 2011

|unii oameni sunt facuti pentru a nu fericiti.
i had a friend once who said: happiness is a rare thing, there is rather joy. when i'll be completly happy, i will die.
I almost killed my friend
Vlahuță, umblă vorba prin casă că ești proastă.
Aici pisica se odihnește dupa o zi întreagă de șotii dar am și bătut-o.
 
Tuesday, March 1, 2011

|Cred că dacă o parte din oameni, la sfărşitul vieţii, ar putea să aleagă o a doua variantă, şi ar avea de ales printre altele sexul, cu siguranţă ar alege să fie bărbaţi.
Şi nu din cauză că bărbaţii au un statut mai bun social vorbind, că sunt fizic puternici, că au părul des, curul mic, sau mai ştiu eu ce probleme se pun în războiul dintre sexe..
Nimic dintre acestea, nici pe aproape.. când spun asta mă gândesc doar la un beneficiu: femeile.
 
Tuesday, May 31, 2011
|You are amazing...

Dar nimic altceva nu e.

Suntem fantastici noi, oamenii, cu imaginaţia noastră. Nu putem părăsi planeta, nu ştim ce există acolo, dar nimic nu ne poate opri să ne imaginăm.

Nu există Doctorul, Dalekşi, Vashta Nerada, dar totuşi i-am vazut.

Tuesday, May 31, 2011
|nu mai pot sa scriu....

..deşi mi-ar face plăcere.

Dar mă blochez, for some reason. Am destule gânduri, dar parcă nici unul nu vrea să ajungă la destinaţie. am nevoie de ceva, ceva fabulos, am nevoie de mai mult.

Înainte era simplu, erau zei, şi oameni,şi stări. Şi lucruri frumoase. Acum, nici nu mai ştiu...

Oh, sally, sparrow...

Tuesday, May 31, 2011

|Florea mea preferata îi floarea soarelui. nu doar din cauză că sunt o persoană foarte solară, dar din cauză că reprezinta atat de mult.

Ramasite|iunie

Friday, June 11, 2010
|Oboseala

Saturday, June 19, 2010
|So and So...

Da, e absolut genial, este printre oamenii aia cu foarte multă personalitate, dar căpătată oarecum forțat de împrejurări.
Ştii cum se spune, copii sunt răi. Iar răul te mutilează şi formează cel mai bine.
Mi-a luat ceva să îmi dau seama că ceea ce zice este şi nu  este.

Desi pare foarte sigur pe el, si chiar este 99%din timp, mai e si o parte mica mica, mai mica decat el, care incearca sa il reasigure de barbatia pe care o are.

Thursday, June 24, 2010

|Ce înseamnă de fapt cuvintele...

Mi se pare ciudat când oamenii aleg cea mai pură formă a unor cuvinte care nu sunt folosite, aproape în mod evident astfel...

  

Friday, June 25, 2010

|foto flori calatorii caini  

Ramasite|mai

Wednesday, May 19, 2010
|i am tealeaf

din cele 10 porunci, a mai ramas nimic...
le scriu pe alea, si le analizez

Wednesday, May 19, 2010
|Conflicte...

Orice fel de conflict ar putea fi... cu siguranţă este dificil. Cel puţin din perspectiva mea. Eu nu sunt tocmai capabil să reacţionez corespunzător în astfel de situaţii "extreme".
Şi din acest motiv am încercat întotdeauna să le evit. Dar cum de ce îţi este frică nu scapi, au fost câteva momente.
Şi se pare că cele mai dese în ultima vreme au loc la subsol.

Tuesday, May 25, 2010

|Paranoia extrema...

mi se pare ca totul in jur e din ce in ce mai dubios.

nu inteleg exact de ce

nu am ajiuns la assa nivel sa ma inttreb daca este totul o inventie personala. toata existenta. dar sunt pe aproape

  

Friday, May 28, 2010

|uneori te plictisesti
cat de misto e

Ramasite|aprilie

Friday, April 23, 2010

|i was checked out by a fameous ro

hot look

Sunday, April 25, 2010

|Nebunia e iubire!

Deşi nu este cel mai sănătos lucru. Cursa cu masina, chiar daca nu aprob.

Nebunie lasata libera

Tuesday, April 27, 2010  

|Long time no see

De mult nu am avut un şir de zile "nepotrivite pentru ştiinţă".

Ramasite|martie

Wednesday, March 31, 2010
|Butters...

Seară. Te rog, da-i şi tu play, l-am pus mai devreme să se încarce. Click! - click! Fereastră mare fail, forward good. Net prost. Buffering deplin.
(e mai funny decât pare)

Saturday, March 27, 2010
|copoipiopos cu pupulapa maparepe
|farmacia maica domnului
din start iti reteaza orice vointe sexuale
au voie sa aiba prezervative altemetode anti dumnezeu
  
Saturday, March 20, 2010
|Câte 10 întrebări...

Recent, îmi pun tot mai multe întrebări. Urmează astfel de exemple.
1. De ce nu există ratb-geriatric?
2. Cum ar fi aşezate scaunele, şi cine ar ceda locul?
3. De ce miniaturile trezesc senzaţii wow în ...rândul fetelor?
4. Ce înseamnă apartenența de o zi?
5. Integritatea mintală (sanity) înseamnă să te cerţi - dar nu zgomotos, cu placa ta pentru că nu se luptă cu vântul? Pe stradă...

Ramasite|9

Sunday, October 25, 2009
|Good friends always come fast, sau ce se naste din pisica, soareci mananca..
|In timp.Cu siguranta ma atasez prea mult.  Momentele, obiectele, spatiile, oamenii.  Melodii imi amintesc de situatii, de oameni; obiectele - la fel.
|Charlize Theron is a BABE!
Sunt lucruri care capătă importanţă.
Sunt bucle. Gânduri neformate.
Sunt nori.
Sunt mâini chinuite, figuri, imagini, nimic concret.
E durere, sunt lacrimi.

Wednesday, December 2, 2009
|Adoraţie..
Cât poate fi de frumos când nu merge nimic cum vrei.
Eu consider că lumea este guvernată de echilibru - şi astfel mă întreb: what the fuck? Pe cine echilibrez eu? sau poate că îmi merge atât de bine, încât nu îmi dau seama.

Thursday, December 12, 2013
[Charlize Theron is a BABE still! chiar mai ieri ma gaseam zicand asta]

Ordine si curatenie.

M-am hotarat de mult timp ca am nevoie de asta. Ordine si curatenie. O fac usor, treptat, in profunzime.
Intai in casa, prin lucruri, prin calculator, prin hartii, si ganduri, planuri, pana la urma, prin viata.
Iar acum, ca m-am reapucat de scris, m-am hotarat sa fac asta si prin vechile postari nefinalizate.
M-am gandit ca imi este util sa finalizez ceea ce incep.
Quali-tea

O sa urmeze o aglomerare de ganduri vechi - majoritatea neterminate, astfel aproape de neinteles si pentru mine, unele de mult uitate, care m-au facut sa ma redescopar aproape.

Ozaness. Sau de unde a pornit.

Mai bine de un an in urma a murit persoana cu care am avut cea mai ciudata relatie; unilaterala.
 #sepotspunemaimultdespredateleacestuievenimentchiarmaimultdeca
   tpotintelegedesileobserv
Surprinzator, imi si aduc aminte cum cunoscut-o. Cautam demult, la inceputurile personalitatii mele, informatii despre dreaduri; am gasit-o pe un forum, am adaugat-o pe yahoo!messenger. Avea si un alterego. Ozaness. Scria momente, pe care le impartasea online. M-am indragostit instant. M-a inspirat. M-a ajutat sa vreau sa imi modelez si eu cuvintele.
M-am indragostit de ambiguitate.
De atat-de-personalul ascuns in vag si neclar.
Am vorbit cu ea de cateva ori, mi-a raspuns cu rabdare la intrebarile mele de copil insetat...chiar daca acum realizez ca era si ea tot un copil. Putin, putin mai mare decat mine; doar crescuse mai repede.
Apoi m-am retras, urmarindu-i numai povestile.
In timp am incetat si asta.

Dupa destula vreme am redescoperit-o, tot printr-un research.
From friend of a friend; cautam un artist tatuator, iar cea pe care o gasisem era cea care ii facuse atat unei prietene de-ale mele, cat si ei, caci erau bune prietene.
Hm, again, small world.
Si astfel am descoperit si "fata din spatele cuvintelor", era cu mult peste ce m-as fi asteptat.
Ca apoi sa gasesc cum ca am fi pierdut-o pentru totdeauna.
Acum simt mult egoism.
Este complet si unilateral, prietena mea.