Asa sunt eu.

Cu mare greutate m-am reapucat de scris.
O saptamana|windows. Din momentul in care mi-a venit acest gand si momentul in care am facut asta efectiv.
Nu stiu de ce.
Poate imi era frica. Asa cred. Reactie posibil normala, te temi sa faci ceva, asa ca amani cat mai mult.
Poate.

A trecut atat de mult de cand nu m-am gandit la blog, incat si uitasem, a fost o surpriza placuta sa il regasesc functional, 1001 de zile mai tarziu.

L-am parcurs pe tot, prin toate setarile si optiunile.
M-am gandit la cum vreau sa arate si ce sa contina, m-am gandit la cat mai mult.
Dar nu am facut nimic.
Stiu ca la un moment dat ma temeam ca nu o sa am nimic de zis.
Probabil nici nu am.
Dar vreau sa o fac.
Am nevoie. De transparenta. Chiar daca este doar o transparenta virtuala.
M-am hotarat sa scriu din nou, in urma a multor indemnuri nonanormale. Mici nonindicii din diverse locuri unde sunt magnetic atrasa. Le numesc asa pentru ca sunt niste secvente de evenimente, mici detalii pesonale, pe care  probabil multi indivizi nu le-ar fi pus cap la cap pentru a obtine acest rezultat.
Nimicuri efemere.