Dorin

M-a atras chiar dinainte sa il cunosc.
Il chema ca pe mine. Prenumele meu si numele lui. Daca ne-am fi casatorit as fi fost ca Ion Ion. Mi-ar fi placut asta, doar din maxim narcisism.

Inca mai stiu cum s-a intamplat. Ciudat.
Am avut la dispozitie un an sa il cunosc. Imparteam un meditator; eu i-am trimis un mail, iar acesta m-a confundat cu tizul. Nu am facut nimic, nu mi s-a parut in nici un fel.
Apoi am aflat ca vom fi colegi. Asa ca am vrut sa il cunosc. Sa fim prieteni. Asa ca am facut asa incat sa ma sesizeze.
M-am prezentat, cu incredere. I-am si intins mana, ne-am conectat. Am creat un moment.
A urmat un an de prietenie intensa. Muncita.
Era dificil, cu multe griji, cu multe preocupari; incerca sa multumeasca pe toata lumea.
Eram copii, copii cuminte, experimentand oameni noi.
Treptat i-am dobandit increderea, treptat s-a deschis in fata mea. Mi-a zis din secretele lui, fara sa imi ceara nimic inapoi; eu nu cred ca am facut-o. Poate prea putin.
Era determinat. Mie imi lipseste asta.
Imi place sa imi amintesc. Am facut multe lucruri impreuna; poate nu suficient. M-a facut sa accept porumbeii. M-a scos in zapada. Am concertat pe scari in TNB. Am vizitat muzeul. Am incercat fotografii. Am impartit prieteni.

Aveam caldura, mult drag, frumos. Mi-e dor de asta.