Homo sapiens sapiens

Nu demult am văzut un clipuleţ în care o tipă arată diverse tehnici de măsurat..


1. Fuck measuring tape, I'm an idiot TECHNIQUE
2. No, really, I'm very, very stupid TECHNIQUE
3. Yes, really, imaginary lines TECHNIQUE

______________________________
And that been said...
Care sunt variantele de finalitate ale acestei situaţii: Homo sapiens sapiens încercând să deschidă o cutie transparentă, puţin blocată, care ascunde diverse mici obiecte într-o mare masă de confetti?
1. confetti party
2. confetti party
n. confetti party

Deşi variantele sunt cam puţine, Homo sapiens sapiens (sapiens) îşi continuă activitatea, inconştient de ceea ce va urma să se întâmple.
Şi totuşi finalitatea este privită cu surprindere şi oarecare amuzament.
____________________________________________________

Întrebarea mea este: de ce în urma evoluţiei, oamenii (care) reuşesc să rezolve diverse situaţii şi/sau probleme extrem de dificile, totuşi uneori se găsesc în celelalte situaţii, neanderthale?
Cât despre măsurat, aş vrea să adaug câteva unităţi de măsură uzuale: lungimea de palmă, mărimea de deget mic, întindere de o falangă.
(and we all do it)

Sentimente transmisibile.

Cu siguranţă fiecare Om are cel puţin un alt Om pe care nu îl suportă, din oricare motive.
Cu siguranţă oricare Om este de nesuportat pentru mai mulţi alţi Oameni, din aceleaşi motive.

Dar ce se întâmplă când unul dintre Ei, de preferat cel din prima categorie (cel care prezintă semnele, nu motivele) îşi împărtăşeşte oful Altuia? Opinia mea studiată este că întregul spectru de sentimente apare automat în Receptor, care este un purtător, fără să ştie.
Iar atunci când Receptorul întâlneşte persoana cu pricina, şansele sunt (de reuşită) ca ura sau dispreţul să apară la suprafaţa, dar mult mai puternice decât dacă El (adică receptorul) nu ştia absolut nimic despre Cel de nesuportat. Într-un ciudat fel, trecutul de nesuportat al Celui de nesuportat este transmis Receptorului, iar acesta adaugă trăirea neplăcută alături de Vinovat, celor multe dintr-un trecut care nu i-a aparţinut.
Astfel, Vinovatul nu va avea nici o şansă de reuşită, şi recompensat cu joviala "pedeapsă cu moartea".

Semnul diavolului.

Nu cu foarte mult timp în urmă am urmărit un documentar-personal despre satanismul în muzica rock, bineînţeles pentru că nu am mai urmărit o comedie bună de ceva vreme.
Printre concluziile din acel documentar este şi că iubăreţul George Michael este un băiat rău, rău... şi citez: "Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu şi, neprimind Scriptura , George Michael nu îl primeşte pe Dumnezeu. Acest fapt este mai satanic decât ceea ce am auzit mai înainte , deoarece se ascunde sub masca dragostei păcătoase."
Oricum, principala concluzie este că diavolul trăieşte în toţi şi în toate.
___________________________________________________

Toate acestea fiind spuse, documentarul mi-a placut maxim. E simpatic cum poţi găsi argumente pentru a-i convinge pe cei din jur că părerea ta este cea bună. Chiar frumos.
Pe lângă acest sentiment, mă amuză că prind peste tot mesaje subliminale, sau să văd "semnele diavolului", aşa cum sunt prezentate în documentar.
(mai greu este să se înţeleagă de ce aceasta expresie e parte componentă de bază a vocabularului meu în prezent)

Enjoy this devil clip: (la final chiar se vede clar, "..este un cap, o mânuţă sau .. da? Capul Luciferului!)



PS: cartela mea suportă acum 666 mesaje scrise..

Aşteptarea este cea mai grea.

Astăzi este 1 septembrie. Şi nu este primul an aşa.
Este neplăcut să depinzi de alţii, ca destinul tău să depindă de nişte străini. Dar de multe ori aşa se întâmplă.
Acum, că m-am întors din trecut, stările sunt putin diferite, mai vesele şi însorite, căci ştiu ce va urma...
________________________________

Sunt multe probleme pe care nu poţi să le rezolvi, oameni cărora nu le pasă, dar nu prea poţi să lupţi singur.
Şi totuşi pleci entuziast la drum (care cu siguranţă nu va fi scurt), iar pe drum omori toti balaurii, şi le păstrezi solzii de aur.


À bientôt, Dodo.

What is supărarea?

Atunci când mă încearcă supărarea, îmi place să uit. Şi acum mi-am dat seama, chiar aşa fac şi eu. Cu cât stau, fără să aduc ceva bun în schimb, cu atât este mai rău, urât şi dificil.

De ce să stai încruntat, când poţi să faci masaj?
De ce să nu faci nimic, când poţi să mănânci bomboane de ciocolată?
De ce să suspini, când poţi să miroşi flori?

Poate că negarea nu este soluţia... Şi nici ignorarea. Dar de ce să te legi de lucruri urâte şi inutile, când ai putea la fel de bine să nu?
Viaţa este la fel de scurtă pe cât este de lungă, iar zilele frumose ţi le faci singur.

À bientôt, Dodo.

E ceva normal...

Când complimente - pentru anumite situaţii (nu neapărat calitaţi) - îţi sunt făcute repetat, acumulezi o energie de complimentare. Astfel, trebuie să ridici supapa la un moment dat, eliberând tot.
Şi chiar este ciudat să te auzi uneori zicând ceva de genul "ce pereche aveţi, doamnă" sau "îi aveţi de mult, ori sunt juni?", "sunt foarte frumoşi, pot să pun mâna?".

Şi totuşi, chiar dacă nu îmi place să vorbesc cu oameni pe stradă (most of the times), expresii de acest gen îmi ies necontrolat din laringe.
Şi cel mai ciudat este că nimeni nu s-a supărat.

Ceaikovski

Oamenii au tendinţa să facă idioţenii.
Oare de ce?
Iar despre copii mereu poţi spune că nu ştie mai bine.

Adoram în fragedă pruncie, dar şi mult după, când traseul unei excursii de teren conţinea şi un oraş oarecare, iar copiii ce erau în jurul meu, indiferent de oraşul de provenienţa, se urcau pe geamuri şi salutau oamenii; de parcă autobusul fusese căminul lor pentru ultimii 10 ani şi vedeau fenomenale forme de viaţă. (adoram gândul că aş putea să le provoc suferinţe fizice... în mintea mea, bineînţeles).
______________________________

Ador când un copil învaţă un cuvânt nou, nouţ, mai ales în prezenţa ta.
Este sigur şi fără de îndoială că el este singurul care deţine puterea de cunoaştere (..pentru acel cuvânt). Fără îndoială, din nou, că următorul pas este încercarea de a-l folosi in cele mai diverse propoziţii, iar uneori decât repetarea uneia dintre ele.
______________________________

- Ceaikovski. Îl ştii pe Ceaikovski? El, Ceaikovski. Îţi place Ceaikovski?
- Da, văd. E un idiot!

______________________________
Slăvită fie muzica.

Ganduri - vechi

am aflat secretul vietii. am gasit un mod de a ramane mereu tanar. mereu descopar ceva nou despre mine si nu stiu ce sa cred. intotdeauna incerc sa gsesc perfectiunea, o cale. am gasit un gol in spatiu, in timp. sau doar un gol. un gol edificator.

totul e pentru moment. iar unele momente raman.
totul e relativ. nu stiu ce este totul.
_________________________

ce s-a intamplat cu valorile umane?
sunt doua tipuri de oameni .. cei care sufera de prea multa viata si cei care sufera in lipsa ei..
si parca nimeni nu mai traieste..
totul se invarte in jurul unei vieti fara valoare.. in care nimeni ...[nu se ştie]
_________________________

atata suferinta, cat chin..
as vrea putin iubire, chiar fericire si chiar apoi sa mor - caci am trait o viata intreagă

Acum cu timpul

Întotdeauna ai nevoie de putin timp pentru tine.. sa te gandesti, sa meditezi, sa te uiti in gol, sa plangi, sa razi, sa urasti, sa iubesti, sa fii indiferent, sa creezi, sa distrugi, sa .........

Te întreb..

Ce este omul?

Back to the real world..

Sunt multe lucruri ce ne înconjoară ce nu sunt în regulă.
Şi cum probabil am tot zis.
Sunt lucruri asemănătoare care mă scot sau nu din pepeni.
___________________________

Lipsa spaţiilor de parcare se simte pe pielea şoferilor (uneori şi în portofel), dar mai ales a pietonilor.
Şi totuşi nu mă deranjează atât tare. În mare parte înteleg.
Totuşi nu înţeleg vitele care parchează în totalitate pe trotuar, deşi ar exista spaţiu încât să nu..
Aşa că de fiecare dată când găsesc pe cineva în aceeastă situaţie, am mereu grijă să îi las un mesaj de dragoste şi de sănătate.
Însă ultimă încercare de "apropiere şi iubire", pixul meu norocos şi-a pierdut norocul personal, şi şi-a dat...(ammmm...) duhul.
Astfel, am renunţat să îi las mesaj, dar am obţinut multiple pete de pastă albastră.

This is the real world...

Spoială

Sunt multe lucruri care ne separă.
Încrederea. Ce înseamnă?
Gândurile rămân pentru mine. Ele nu sunt înţelese de nimeni, nici de mine uneori.
Erau şi pentru Tine, dar mai demult, apoi oameni, sentimente şi nevoie (oare?) au intervenit.
Acum sunt eu, în pătura de frunze.
Urmează stratul alb, sub care poţi să găseşti orice, alt strat, poate gheaţă, sau corpul neînsufleţit.

Completly and utterly

Nu mai ştiu nimic.
Am nevoie de o lună de comă, în care toate gândurile să dispară sau să îşi găsească natural locul.
Am nevoie să merg pe apă, pe frunze, să alerg şi să joc în ploaie. Prin pământ cu picioarele goale.
Am nevoie de certitudine, să ştiu şi eu la ce să mă aştept.
Vreau să înţeleg. Vreau mai mult.
Vreau muzică şi foi, desen, grafit, pictură, lut, ace, puncte, mângâiere.

Sunt lucruri străine pe care nu le înţeleg, şi nu ştiu cum.
Trebuie să înţeleg trecutul. Viitorul vine, uşor, tot de acolo.
Vreau să cunosc.
Prea multe contradicţii simultan valabile.

Uite calul, dar unde e căprioara?

Care este definiţia saturaţiei?

Pe net se zice că
SATURAŢIE este un s.f. Şi înseamna starea unui compus chimic care (bla bla bla) sau a unei soluții, a unui mediu etc...
La figurat, nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. Plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare.

_____________________________________


M-am saturat de oameni. De oameni simpli. Trăim într-o lume de informaţie, din ce în ce mai multă. Care te îneacă. Şi asta nu ar fi problema. Deloc. Dimpotrivă.
Problema e platitudinea, robotizarea, uniformitatea, lipsa de viu, de suflu.
Oamenii au uitat scopul iniţial. Au uitat povestea. De ce a fost Lucifer aruncat din ceruri.
El înseamnă "aducător de lumină", se zice că nu a stagnat în creşterea sa, ajunsese la aproape-desăvârşire, noi am uitat asta; timpanele şi alăutele erau în grija lui, deci muzica era parte din sine.
Iar partea dumnezeiască este mai puţin importantă. Şi la fel şi el. Mândria, lupta, toate celea.


Treptat, nevoia a dezvoltat tehnologia, aş vrea să zic. Iar tehnologia a adus noi valori (sau pseudovalori).
Oamenii au devenit plicticoşi din cauza "totului, adus pe platou". Totul era acolo, la îndemână. La capăt de mână, la vârf de deget.
Probabil, nemaiavând nevoia de a revoluţiona lumea, de a aduce noi invenţii la viaţă, Omul s-a îndepărtat de scopul avut de veacuri, s-a îndepărtat de istorie, de timp.

om(N)UL actual a devenit aistoric, deci, neavând motivul să fie ISTORIE, caută ALTCEVA, de pildă bani, faimă (un fel de bârfă internaţională), sau mai-ştiu-ce.


Şi totuşi, în întreg potopul de plat, există şi creativi.
Sunt oamenii pe care îi ador, cei care merită lumea şi pământul. Acesta.
Trăiesc pentru muzică, pentru efort, pentru talent, pentru pasiune, pentru frumos. Tot.
Nu am răbdarea pentru altceva. Atât îmi doresc.

_____________________________________


Vreau să fiu un zeu, şi mai am decât puţin până acolo. Am puterea. Am voinţa. Doresc. Tânjesc. Trăiesc.
Şi asta pentru... Doar ca să creez.
Iar lumea mea e mică, mică, medie şi apoi mare.
Coloră. Neagră. Albă.
Cu suflet, mic, alb, negru.
Mă mângâie, nu e înţeleasă. E admirabilă, frumoasă.
Iubeşte celelale lumi create. E admirabilă. Frumoasă.

Reclamă

E frumoasă viaţa de noapte, fie că o trăieşti în casă sau afară.
Într-un oraş mic, monotonia apare foarte rapid, locurile pe care poţi să le populezi cu plăcere şi interes fiind cel mai probabil puţine.
În "the big city", în ciuda tuturor locurilor, daca nu ştii unde, nu ai unde (să te duci).
Iar prima parte a momentului o reprezintă plimbarea dintr-un local în altul, în căutarea unui sunet, miros, lumină, wave plăcut.
Iar în final o să ajungi cel mai probabil fie în localul "cel mai comod de folosit", fie undeva unde nu îţi place, din varii motive.
Or maybe it's just me....
______________________
De la noi te duci direct la serviciu.
Vă aşteptăm şi mâine, dar tot până la 5 şi un sfert... maxim.

Imn.

Nu respect nimic.
Nu am mândrie naţională. Poate dimpotrivă. Deci nu mă pot mândri cu faptul că sunt român, deşi ador această ţară, priveliştea este minunată... (dar doar atât, nici nu trebuie să încep).
În zilele de şcoală, mi se părea inutil să mă ridic în picioare atunci când ni se cânta frumos imnul în boxe. Pentru ce? Eu nu cred în ce spuneau ei acum "(aproape) sute de ani". Nu îmi tresare deloc sufletul, ci stă nemişcat pe partea dreaptă.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Foarte frumos, de ce nu?
Dar...
(Aceeaşi regulă se aplică şi pentru ode ale şcolarilor şi studenţilor, sau orice altă cântare impresionantă şi solemnă).