Sunday, December 5, 2010

Rupert!

Îmi place cum se potrivesc lucrurile.
Cum unele lucruri nefăcute stas se sincronizează perfect, cum apar coincidenţe de date, de momente, de etc...
Sau cum îmi atrage atenţia ceva, despre care citesc, şi apoi îl găsesc în alt context.

De ex.
Youtube

Documentare -> Click.

Tuesday, November 23, 2010

Vecini = GÂLI!

Din deliciile acestei perioade şcolastice pot spune că sunt parţialele.
Şi chiar ar fi, dacă atunci când îţi e lumea mai dragă şi citeşti cu spor,
copii vecinilor vecinilor tăi (adică cei care nu stau în blocul meu, ci în blocul de vizavi - care are o parcare destul de spaţioasă) se comportă din nou ca niste draci bălţaţi şi plini dă căcat!
De obicei se rezumă la ţipete imbecile, de draci - dar acum, nu... acum este cu totul special...
Părinţii lor scumpi, care ştiu cum să le asigure o educaţie stabilă, mai ales prin exemplul personal, le-au cumpărat/câştigat la
barbut nişte goarne de jucărie!
Mai multă ţigănie e în parcarea aia decât într-o şatră nomadă. Şi nu mă refer la goarnă, singular, nu.. Mă refer la ţipete, la ore în şir de mâncat seminţe, băut bere, ţipat (ţipete aparţin copiilor, ţipatul aparţine adulţilor), ţinut copii să defecheze în stradă, etc...

Şi TOT la mine se uită ca la nebuni când m-am dus să le explic omeneşte că se aude imposibil de tare şi că din 5 în 5 secunde animalele fac un sunet înfricoşător - şi astfel nu pot să învăţ.
"Că sunt copii..."
Mă piş pe copiii voştrii!
PE TOŢI!


Şi or fi copii, retarzi care nu înţeleg nimic... dar goarna cine a luat-o? Tot nişte retarzi care nu înţeleg nimic, pot spune!

Friday, November 12, 2010

Zile prăjite...

Uneori se pare că reuşesc să mă pierd la subsol. 99,9%din cazuri când mai sunt cu cineva şi stau de vorbă.
Astăzi a fost presus. Maisus.

De la Universitate am ajuns la Unirii (nu Victoriei), iar de la Unirii a ajuns la Izvor... Şi nici una din aceste staţii nu era măcar în drumul meu, cu atât mai puţin destinaţie...
Problema majoră este că am mers atât de mult cu metroul că îmi dau seama şi unde trebuie să cobor, ca să ajung cât mai bine - chiar dacă nu merg cu rutină pe acolo.
Zofreud mi-a spus că în mod subconştient nu vroia să mă duc acasă, nu am fost doar pe alte meleaguri.

Monday, November 8, 2010

Crini...



M-am îndragostit de o tânără. O tânără metalistă.
Cu mănuşi negre tăiate, bocanci, blugi rupţi, şi-o geacă de piele scurta.

Friday, November 5, 2010

Part 1.

Sometimes i browse around the internet and i borrow things. Therefore:

I actually did:

07) Taken a candlelit bath with someone
09) Hugged a tree (not a tree hugger, tho')
14) Stayed up all night long, and watch the sun rise
20) Slept under the stars
27) Had an uncontrollable giggling fit at the worst possible moment
30) Taken a sick day when you’re not ill
32) Had a snowball fight
36) Enacted a favorite fantasy
38) Taken an ice cold bath
40) Seen a total eclipse
43) Fit three weeks miraculously into three days
44) Danced like a fool and not cared who was looking
45) Adopted an accent for an entire day
47) Actually felt happy about your life, even for just a moment
48) Had two hard drives for your computer
50) Loved your job for all accounts
53) Had amazing friends
58) Taken a road-trip
64) Been heartbroken longer then you were actually in love
70) Pretended to be a superhero
72) Lounged around in bed all day
77) Played in the mud
78) Played in the rain
80) Done something you should regret, but don’t regret it
93) Loved someone you shouldn’t have
97) Gone without food for 5 days
105) Got flowers for no reason
107) Got so drunk you don’t remember anything
113) Had a one-night stand
119) Shaved or waxed your pubic hair off
121) Spoken more than one language fluently
134) …more than once? - More than twice?
145) Broken someone’s heart
156) Eaten mushrooms that were gathered in the wild
157) Ridden a horse
160) Had a snake as a pet
163) Been arrested
172) Had 2 (or more) healthy romantic relationships for over a year in your lifetime
200) Slept for more than 30 hours

Thursday, November 4, 2010

Bună seara.. Mă numesc

Mă numesc Cătălin F.
Este februarie, noaptea. E destul de frig afară.

Acum sunt acasă, nu fac nimic. Mă uit pe pozele dintr-o galerie de arta din Bucureşti şi Cluj şi mă enervez.
În astă seară nu se organizează nimic, pe nicăieri - nu e viu nici un eveniment. Nici baruri, nici petreceri nu şi-au deschis porţile, parcă iarna nu te mai lasă să trăieşti.
Iar seara asta sunt singur, cuc. Nu e nimeni în casă, chiar şi pisica a fugit pe afară. Mereu se întâmplă aşa când este casa goală, timpul se dilată şi se complimă.
Şi e destul de mare agitaţia pe afară pentru vremea şi ora asta - suspect.

Mereu este aer puţin când nu sunt şi alţi oameni cu mine, şi parcă e şi mai cald - şi nu mai e apă.
E mare ameţeala, dar probabil am palpitaţii.

Cel mai bine o sa trec timpul cu niște ordine şi un film, probabil ANUPTAFO.

Wednesday, November 3, 2010

Revenge is a dish best served cold.

Cand ma gandesc la copilarie, si nu o fac de putine ori, ma gandesc la baiatul acela in pantaloni galbeni si cu parul in ochi care mereu gasea un motiv sa zambesca.
Copilaria ne invata sa ne bucuram cu adevarat de fiecare clipa care trece pe langa noi si chiar daca de multe ori in copilarie plangem ...la vederea primului fluture un zambet larg ne cuprinde toata fata si parca plutim si noi cu el.
Cand ma gandesc la copilarie imi amitesc mana bunicii care ma mangaia inainte sa adorm si vocea ei blanda care imi soptea poveste preferata cu alba ca zapada, o alba ca zapada pe care uni din noi o cauta si acum :) .
Imi aminesc cum nu imi venea sa cred ca si parintii mei au fost copii... sau mai ales bunicii care ii credeam ca sunt asa de cand lumea,nu credeam ca ea, copilaria ,trece foarte repede si in urma ne lasa sa ne gandim la ea toata viata.
Dar copilaria nu dispare definitiv. chiar si in toiag sunt momente cand ne bucuram ca un copil iar inima si ochii stralucesc ca pe vremea aceea.
"Copilaria este inima tuturor vârstelor."

Tuesday, October 26, 2010

Home, sweet home!

M-am mutat!
În sfârşit, îmi doream de mult. Aveam nevoie de spaţiu.
Iar spaţiul ăsta mă crează.

Mai e mult de construit, mai ales că vine iarna, iar iarna este frig. Dar esenţialul există, deci este perfect.
Haosul are prea mult sentiment, încă nu s-a stabilit.

[Urmează să adaug şi câteva fotografii, de la partyul de deschidere]

Wednesday, October 20, 2010

My new... Nneka - Heartbeat


You said you'd be there for me
In times of trouble when I need you and I'm down
And likewise you need friendship
It's from my side pure love but I see lately things have been changing
You have goals to achieve
But the roads you take are broad are heartless
That wants you make another way
You throw stones
Can you see that I am human I am breathing
But you don't give a damn

Can you feel my heart is beating
Can you see the pain you're causing
Can you feel my heart is beating
Can you see the pain you're causing

Blood blood blood...blood is rushing

And now the world is asleep
How will you ever wake her up when she is deep in her dreams, wishing
And yet so many die
And still we think that it is all about us
It's all about you
You sold your soul to the evil and the lust
And the passion and the money and you
See the same ones die, people hunger for decades
Suffer under civilized armedrobbers, modern slaveholders

Can you feel my heart is beating
Can you see the pain you're causing
Can you feel my heart is beating
Can you see the pain you're causing

Blood blood blood.... keeps rushing

Evaded, eliminated, erased, interrogated
Our tradition, our love for our fellow countrymen,
Our property, our resources - our pride

Can you feel my heart beating
No no no...you don't

Can you feel my heart is beating
Can you feel the pain you're causing
Can you feel my heart is beating
Can you feel the pain you're causing

Conversaţii din aer

Sunt unele fragmente pe care nu le uit.
1. conversaţie dintre două ţigănci, nu foarte bătrâne;
2. conversaţie dintre un tip, foarte studente, şi două tipe;
3. conversaţie între două tipe.


1. nu are disponibilitatea să facă şi să dreagă.
- asociere de cuvinte care mi s-a părut complet genială.
2. orice ar pune pe ea, dacă pui mâna, tot se simte.
- mi-a trezit curiozitatea.. în sensul că nu mă lamuresc pe ce ar putea pune mâna. Adică poate mă roade paranoia.

3. Despre păr. Cea mai recentă.
Din nefericire (just saying), nu pot cita în totalitate, însă ele au atins următoarele puncte, pe care aş vrea să le abordez sumar.
De ce în copilărie nu era nevoie de balsam, pentru a face părul mătăsos, de ce "acum" părul cade mai mult, de ce nu mai creşte la fel, şi alte probleme "biologice" influenţate în mod evident de vârstă.

Tuesday, October 19, 2010

Oamenii. They're the worse...

They really are...
Dar până la urmă, ce înseamnă societatea?
societate - SOCIETÁTE, societăţi, s.f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi între ei prin anumite raporturi economice. Ansamblu unitar, sistem organizat de relaţii între oameni istoriceşte determinate, bazate pe relaţii economice şi de schimb; 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărăşie, companie. – Din fr. société, lat. societas, -atis.

Dar de ce avem nevoie să ne înhăităm?
Cel mai simplu este sa analizam lumea animală, pentru că, trebuie să recunoaştem, suntem cu toţii animale până la urmă. Iar acolo relațiile sunt naturale, nealterate sau influente.
O primă concluzie este că oricine slab și vulnerabil va încearca conviețuirea în grup - după principiul "siguranţă în număr" (adaptare pentru "safety in numbers") -de aici: turmă, banc, stol.
În schimb, specialiştii au observat că majoritatea speciilor mai avansate pe scara trofică sunt solitare, au siguranţă şi conștienta puterii personale.

Dar ce rac se întâmplă cu oamenii?
Este fascinant cum pot exista atât de mulţi idioţi şi oameni absurzi.
Oameni care par bine, dar care nu sunt.
Şi e neplăcut să spun tocmai eu asta, pentru că eu locuiesc de multă vreme în mansarda unei clădiri, şi de aici totul se vede diferit, lumina e mai plăpândă uneori.

Monday, October 18, 2010

Here's Johnny!

Astă era weekend-ul de pus treburile cap la cap.
Aveam şi listă de activităţi benefice, lucruri pe care vroiam să le fac ce ceva vreme, dar pe care le-am tot amânat.
Dar toată lumea ştie că socoteala de acasă nu e aceeaşi cu cea din târg.
Vineri a fost în mare parte plin de succes, dar a gravitat în jurul unei singure idei.
Sâmbătă a fost zi de pauză, iar duminică nu a fost suficintă.

Totuşi, planurile sunt nobile.
Şi sunt făcute să fie respectate sau anulate.
Iar lista tudu e destul de mare, conţine elemente de home-maintenance (care par infinite), de eliberare "profesională" - palpabilă şi online, de afecţine pentru cei din casă, de modificare personală şi aşa mai departe.
Oricum, concluzia e că johnny's back...


Thursday, August 12, 2010

No vacancy!

A trecut ceva vreme.. Internetul este din ce în ce mai greu de obţinut.
Enjoy!

Sunday, July 11, 2010

Relevaţie...

Negreşit trăim într-o societate superficială, în care tiparul unui om este făcut să fie mic...
Cred că fie care grup de oameni are în componenţă pe cineva numit "grasu"... Cel puţin unul...
Până acum nu am auzit de nimeni "slăbuţu"! Poate cel mult "micuţu", care bineînţeles era un individ foarte corpolent.
Cât despre toleranţa pentru femeile grase, pot spune că nu există. Iar "grasa" sau "doli" nu o sa fie niciodată o denumire folosită.

Enjoy:

Monday, June 28, 2010

It's game time!

Curând, când o să am din nou mai mult timp, o să mă joc! din nou...
Momentan tot instalez jocuri trial, de câte o oră, doar ca să am certitudinea că nu o să mă ia valul şi să nu mă pot opri.
Încă nu m-am hotărât la ce anume să mă opresc, sau ce anume să caut...

TO BE CONTINUED...

Thursday, June 24, 2010

Billy Joel - She's Always a Woman

Încă o melodie, din auzite..


She can kill with a smile
She can wound with her eyes
She can ruin your faith
With her casual lies
And she'll only reveal
What she wants you to see
She hides like a child
But she's always a woman to me

She can lead you to love
She can take you or leave you
She can ask for the truth
But she'll never believe you
And she'll take what you give her
As long as it's free
Yeah, she steals like a thief
But she's always a woman to me

Oh, she takes care of herself
She can wait if she wants
She's ahead of her time
Oh, and she never gives out
And she never gives in
She just changes her mind

And she'll promise you more than the Garden of Eden
Then she'll carelessly cut you
And laugh while you're bleeding
But she'll bring out the best
And the worst you can be
Blame it all on yourself
'Cause she's always a woman to me

She is frequently kind
And she's suddenly cruel
She can do as she pleases
She's nobody's fool
But she can't be convicted
She's earned her degree
And the most she will do
Is throw shadows at you
But she's always a woman to me

Wednesday, June 23, 2010

I've cought a cold...

Da, am prins ceva, nu ştiu sigur ce e, dar nu pare să fie de bine...
Simt destul de multă oboseală, dar dacă reuşesc să dorm, este oarecum euforic, dar suficient de odihnitor pe moment; am un deficit de atenţie suplimentar şi aş mânca multă îngheţată şi piersici.
Aş vrea să dorm, să mă învelesc bine, să îmi fie cald, moale, ca într-o pătură de demult cu un sărut pe frunte.

Tuesday, June 22, 2010

Moment sentimental [..pauză]

Acum e mult să spun că înţeleg... dar, poate că văd mai bine...
Eşti cea mai minunată, bună, amabilă, îngăduitoare şi atentă fiinţă din viaţa mea. Cea mai grijulie, iubitoare, deschisă, înţelegătoare.
Îţi mulţumesc.
Stau, da, aproape mi-am pierdut cuvintele. Dar aşa mi se întâmplă mereu, mă pierd, în această lume haină.
Nu văd, nu ştiu, nu înţeleg.
Mai mult de atât nici nu ştiu ce aş putea spune, decât "îţi mulţumesc".
Din suflet, iar expresia "din suflet" are alt înţeles acum.

Întâmplător...

Cum multe lucruri se întâmplă aşa, întâmplător, astfel am găsit şi acest om, complet genial.
(ps. those are the best shoes ever, you can fold it and put it in your pocket)

Monday, June 21, 2010

Where the wild roses grow...

În ultima vreme îmi vin tot felul de melodii în minte, iar aceasta este una dintre ele:



They call me the wild rose
but my name was Elisa Day
Why they call me it I do not know
For my name was Elisa Day

From the first day I saw her I knew she was the one
As she stared in my eyes and smiled
For her lips were the colour of the roses
That grew down the river, all bloody and wild

When he knocked on my door and entered the room
My trembling subsided in his sure embrace
He would be my first man, and with a careful hand
He wiped at the tears that ran down my face

On the second day I brought her a flower
She was more beautiful than any woman I'd seen
I said, " Do you know where the wild roses grow
So sweet and scarlet and free?"

On the second day he came with a single red rose
Said:"Will you give me your loss and you sorrow?"
I nodded my head, as I lay on the bed
He said, "if I show you the roses will you follow?"

On the third day he took me to the river
He showed me the roses and we kissed
And the last thing I heard was a muttered word
As he stood smiling above me with a rock in his fist

On the last day I took her where the wild roses grow
And she lay on the bank, the wind light as a thief
As I kissed her goodbye, I said, "All beauty must die"
And lent down and planted a rose between her teeth

Saturday, June 19, 2010

Vrei să vorbim?

Haide să vorbim!
Uneori, unele subiecte chiar nu poţi să le abordezi cu anumite persoane, indiferent de gradul de obişnuinţă.
Fie din cauză că ştii că nu o să fii înţeles, fie că ceea ce s-a întâmplat nu este acceptat de reglementările interioare, fie că succesul tău o să fie motiv de invidie care va măcina până la separare, fie că unele lucruri sunt mult prea ample pentru a fi abordate.
Motivele sunt multiple, aşa că ai de unde să alegi.
Deci, hai să vorbim...

À bientôt, Dodo

Friday, June 18, 2010

"Blog me tender"

În speranţa că o să revin cu vitejia anterioară, Voilà...
Cu melodia asta m-am trezit în cap, din motive necunoscute.
(ps, mulţumesc pentru corectare)



I don't wanna dance
Dance with you baby no more
I'll never do something to hurt you, though
Oh but the feeling is bad
The feeling is bad

I love your personality
But I don't want our love on show
Sometimes I think it's insanity
Girl the way you go

With all of the guys on the corner
Oh baby, you're the latest trick
Oh, you seem to have their number
Look they're dancing still

Baby now the party's over
For us, so I'll be on my way
Now that the things which moved me
Are standing still

I know it's only superstition
Baby, but I won't look back
Even though I feel your music
Baby that is that

Sunday, June 6, 2010

Metalocalypse

PD.
"i have developse a mode to travells time"
"we are"
"and"
"but that`s just a plastic bag over your head"
"yes is are. we are travells trough time right now"
unu îşi dă jos punga şi întreabă
pe alt membru alt trupei
"you there , boy in the street, what days it is?"
"friday is... yesterday. its saturday ..i think"
"oh, i must have travelled trough time itself"
"yes, we travells trough time at the speed of regular time, but with plastic bags over our head"

Friday, May 28, 2010

Howdy, ho...

Da, am început să apar cam o dată pe an, dar din fericire, nu, nu este doar de Crăciun...

Melancolic.
S-au schimbat multe în jur de "ultima dată".
Dar de obicei nimic important cu adevărat.
Prăpăstios.
Timpul trece prea repede şi uneori treci peste prea multe deadline-uri fără să le respecţi (fie că e vorba de acelaşi reluat, iar şi iar).
Asasin...ic.
Din când în când treci prin grandioase perioade, unele de nervi când vrei poate să omori ceva/pe cineva.
Amuzat.
Senzaţii ciudate de duja ve, oameni noi pe care nu apuci să îi cunoşti, dar care te amuză.

Monday, May 10, 2010

Un mic flashback...



Ăsta este un mic clip, destul de cunoscut pe net, teribil de amuzant...
Am ţinut să îl "prezint", pentru că şi eu m-am găsit într-o situaţie mult prea asemănătpare, pe care am vrut să o păstrez...
Care a fost magia? Eclipsă în elipsă!

Thursday, May 6, 2010

Pentru că nu am găsit versuri...



Închipuie-ți, hai, că aș fi murit
chiar ieri sau chiar azi,
sau chiar acum
înmiresmat și bun
și chiar fericit,
în flăcări înalte
iar am pierit.
Închipuie-ți, hai, că aș fi murit
și nu te știu, nu te mai văd
nici vinul în pahar nu l-am sfârșit
nici casa, nici cartea,
e aproape prăpăd.
Iar dacă nu poți să îți închipui
dacă nu poți,
omoară-mă, haide,
să-ți fie ușor
să-ți fie bine
să-ți fie mai bine,
să ai de cine să îți fie dor.
Iar dacă nu poți să îți închipui
dacă nu poți,
omoară-mă, haide,
cu mâna ta,
să-ți fie bine
să-ți fie mai bine
să ai spre cine te îndrepta.

Închipuie-ți, hai, că aș fi murit
când tu mă știai
citind vrun eseu,
dar nu mai citeam
nu mai citeam,
de ce aș fi citit
tocmai eu?
Închipuie-ți, hai, că aș fi murit
și nu în vreun film, cu regine și regi
poate așa stătea
înalt, potrivit
de lângă mine să te dezlegi.
Iar dacă nu poți să iți închipui
dacă nu poți,
omoară-mă, haide,
să iți fie ușor
să-ți fie bine
să-ți fie mai bine,
să ai de cine să iți fie dor.
Iar dacă nu poți să îți închipui
dacă nu poți,
omora-mă haide, cu mâna ta...
să-ți fie bine
să-ți fie mai bine
să ai spre cine te îndrepta.

Închipuie-ți, hai, că aș fi murit
și nu în gluma
în vai, serios
la fel cum odată ardeam dragoste
lângă Bruxelles
Bruxellesul ploios.
Iar dacă nu poți să îți închipui
dacă nu poți,
omoară-mă, haide,
să-ți fie ușor
să-ți fie bine
să-ți fie mai bine
să ai de cine să iți fie dor.
Iar dacă nu poți să iți închipui
dacă nu poți,
omoară-mă haide, cu mâna ta...
să-ți fie bine
să-ți fie mai bine
să ai spre cine te îndrepta!

[Dinu Olarasu - Închipuie-ți hai]

Saturday, May 1, 2010

Oborul cui?

Unul din magazinele mele preferate nu este Obor.
Da, Obor.
Magazin cu vechime, şi ...renume. Cu siguranţă oricine a pus piciorul o dată măcar în el.
Într-o zi, destul de recent, din abundență de timp şi lipsă de ceva mai bun de făcut, m-am gândit să intru "o tură".
În momentul respectiv eram pe o latură (intrarea "principală" fiind pe partea cu McDonald
), deci am urcat direct la etaj... unde mare mi-a fost surprinderea: era aproape gol.
Se pare că efectul crizei s-a simțit masiv, pentru că multe magazine dispăruseră.
Au închis chiar si magazinul de obiecte "simbolistice" chinezești şi gablonzuri, ... la care oricum nu cred că se oprea nimeni - deci e grav.
Dar ce-i drept, aşa le şi trebuie...
Pentru cine e magazinul ăla (mă refer la Obor, în general)?
Produse slabe, aduse de godknowswhere, cu preţuri complet imense... Adică nejustificate. Şi chiar dacă ar avea produse ok - şi mă refer exclusiv la haine, preţurile spun nu.
Astfel, mă întreb... pentru cine?

Friday, April 30, 2010

B 88 MYC

Da.
Este al doilea lucru "personal" care nu îmi aparţine şi îl fac "public".
Mai mult de atât, este numărul de înmatriculare al unor oameni pe care mi-aş dori să îi întâlnesc. ...Dar de la depărtare.

În primul rând mi-au atras atenţia pentru că nu erau hotărâţi pe ce bandă să stea, şi din câte se vedeau ar fi vrut banda autobuzului. Iar apoi, după ce s-au retras (brusc) ... fie căutau semnal la telefon cât mai aproape de asfalt, fie vroiau să filmeze roata maşinii ca să se convingă că se roteşte...

Thursday, April 29, 2010

Mulţumesc, Bob Fosil...

M-am uitat puţin la dansul prim al lui Bob Fosil şi am regăsit melodia...



Well he looked down at my silver chain
He said I'll give you one dollar
I said You've got to be jokin' man
It was a present from me Mother
He said I like it I want it
I'll take it off your hands
And you'll be sorry you crossed me
You'd better understand that you're alone
A long way from home
I hurried back to the swimming pool
Sinkin' pina coladas
I heard a dark voice beside me say
Would you like something harder
She said I've got it you want it
My harvest is the best
And if you try it you'll like it
And wallow in a Dreadlock Holiday

_____________
Apoi m-am documentat puţin despre 10cc - art rock band, englezi, etc.
Se pare că nici ei nu ştiu exact ce este art rockul - citez:
In 2004, the phrase "art rock" was used by British writers from music publications to describe a group of new, mostly "indie" bands influenced by the 1970s/1980s workS.
While other art rock bands such as generally eschew self-conscious descriptions as "art rock", there is also a continuing subcultural movement of underground, sometimes highly uncommercial music with original roots in Punk rock, Post punk or the radical avant-garde whose style or philosophy would fall under common definitions of "art rock". Some of these bands may also be described as experimental rock, while the even more abrasive and abstract acts such as Wolf Eyes and Merzbow may be described as noise music.

ps. eschew = a evita.
Deerhoof - alternative rock, art punk, avant-garde music, experimental rock, garage rock, indie pop, indie rock, post-punk revival, psychedelic rock, etc - asta scrie în descrierea lor.
Şi un exemplu.
Simpatic



Wednesday, April 28, 2010

Energy. Sleepy. Good high.

Yup.
Este foarte sugestivă. Reprezentativă. Mă regăsesc.
Drogul meu nu este cafeaua, căci din nu ştiu care motiv, cofeina nu are mare efect asupra mea...
Totuşi, pentru că nu dorm, mai deloc, sunt hiperactiv.
Foarte hiperactiv.
Obositor de hiperactiv, în principal pentru mine.
Cam în toate zilele.
Aşa că îmi doresc o zi de apatie.

Later edit: I wrote this before my "112 ride" ... deci să aveţi grijă ce vă doriţi.

Tuesday, April 27, 2010

Găina oarbă

Găina oarbă şi tristă
ameţitor cloncăne
şi jale,
iar baragladina perfidă,
lipicioasă ca un plasture,
se strecoară
curmându-i suferinţa
fără suflare
ca o mişcare uşoară şi calmă
a sternocleidomastoidianului.

______________
by roaca, 28. 01. 2007 - 10:07 PM

Monday, April 26, 2010

Am întâlnit Oameni!

Aventura mea cu spitalul a fost... altceva.
Cu siguranţă puteam evita acest eveniment sau altele asemănătoare printr-o viaţă organizată şi sănătoasă, dar deja întrăm pe alte tărâmuri.

Spitalul este un loc al groazei, unde nimeni nu vrea să ajungă. Cum se spunea şi în clipul "maraciuca" ce circulă pe internet, "unii au murit sau, mai rău, au ajuns la spital".
Negreşit a fost o experienţă destul de neplăcută, nici nu se putea altfel, lichide intrând şi ieşind, o întreagă fantezie...

Iar din acestă experienţă m-au marcat două aspecte.
1. crizele epileptice şi creierul uman au ajuns pe noi meleaguri - pentru mine;
2. am descoperit că există şi Oameni.
În mod normal, eu nu suport doctorii, dar aceşti patru oameni, pe mâna cărora am picat, m-au lăsat complet fără cuvinte. Au fost oameni!
Au făcut tot posibilul să îmi facă şederea cât mai plăcută şi au fost incredibil de atenţi. Nu doar că şi-au făcut meseria, dar cum am mai spus, au fost Oameni.
Mă înclin.

Sunday, April 25, 2010

Drumul cel bun...

Cum ziceam, a trecut vacanţa, cam de o săptămână.
Negreşit a trecut şi a lăsat în urma ei teme şi termene limită.

Sâmbătă - trezire 11:30
Duminică - culcare 02:00
Duminică - trezire 09:30
Luni - culcare 20:30
Marţi - trezire 11:30
Joi - culcare 03:00
Joi - trezire 11:30
Vineri -culcare 03:00 - somn de veghe
Vineri - trezire o6:30

Program minunat asezonat cu maxim două mese pe zi, şi multe alte "beneficii", punctul de plecare către o tură de ambulanţă prin Bucureşti.

Saturday, April 24, 2010

Da, ştiu, au trecut zile...

Da, stiu, obişnuiam să las câte un... semn în fiecare zi.
Dar a venit "vacanţa"! Şi nu, nu cu trenul din Franţa, ci cu practică... deci multă, multă muncă.
Da, munca aia cu dureri.
Apoi a venit şi termenul limită, am trecut şi peste ăla, au venit şi alte termene limită, am trecut şi peste alea.
Iar în timp ce toate acestea se întîmplau, m-am îndepărtat vertiginos de minunea internetului.
Personal tind să cred că internetul este cel mai bun liant, informaţie la vârful degetelor, şi... I dono, games and free porn...
Iar din acest motiv, internetul poate deveni mai addictive decât fumatul.
Totuşi nu este singurul.

Ps. recomand "over logging"

Friday, April 23, 2010

I like to have my cake! And eat it too!

Urăsc oamenii care se tot răzgândesc.
Urăsc când tot amână un lucru prestabilit şi planificat. Bine (prestabilit şi planificat).
Urăsc să mă trezesc dimineaţa devreme, când nu am dormit mai deloc sau doar în general. Şi urăsc când fac asta degeaba.
Urăsc când cineva nu îşi respectă termenul.
Urăsc oamenii care nu respectă timpul celorlalţi.
Urăsc dacă fac şi eu aşa.

Thursday, April 22, 2010

Asta primesc eu pe net offline....

Join ska&metal crew.dak nu prea aveti prieteni;dak nu v-ati integrat bine in nici un grup pana akum si dak aveti peste 18 ani alaturati-va noua.dak va surade ideea sa intrati intr-un crew q ideologiile disciplina;rasism;neo-haiducism si sunteti rebeli in acelasi timp alaturati-va.impreuna putem fi cei mai puternici.scz de mass.da mai departe. laura_m1989: Dai mai departe? scuzati de mass


Asta primesc eu pe net offline...
Nu am idee cine e laura_m1989, dar nici nu vreau...
În schimb, dacă voi vreţi, eu m-am gîndit că merită puţină reclamă, pentru efort....
Ha.

Tuesday, April 13, 2010

Înţelepciune...

Circulă vorba că bătrânii sunt înţelepţi.
Pentru că au trecut prin viaţă, s-au uns cu toate alifiile, că au văzut şi au auzit.
Dar unde apare limita?
Când încetează omul bătrân să mai fie înţelept?
Pentru că uneori am dubii. De exemplu când vezi pe cineva aparţinând acestei categorii care încearcă să ridice un balon de pe jos de capătul mai bont...

Monday, April 12, 2010

Muzica...

Muzica este un lucru fantastic.
Te rupe de lume atunci când ai nevoie, la fel crează punţi.
Te linişteşte, te agită, te îmbie, te ajută să vorbeşti, să iubeşti, să adormi, să orice.
Şi e fantastic să găseşti ce simţi (sau ştii) în gura altcuiva - dar nu întotdeauna bine.

Sunday, April 11, 2010

Vatel...

Am cunoscut o fată astăzi.
Era îmbrăcată cu o rochiţă roşie. Îi avantaja talia.
Avea ochii verzi, aproape ciudaţi, plete lungi şi creţe, piele albă şi fină.
M-a mângâiat prin păr şi mi-a spus că îi plac lucrările mele. M-a îmbrățișat, apoi m-a sărutat scurt pe buze şi a fugit.
Nu ştiu nici cum o chema. Şi cu siguranţă nu o să o mai văd niciodată - iar dacă o să o vad, tot cu siguranţă nu o voi recunoaşte.

E ciudat cum unele persoane ne schimbă viaţa atât de mult cu atât de puţin....

Saturday, April 10, 2010

2708

Astăzi am învăţat/înţeles două lucruri drăguţe.
1. Sunt un "egocentredselfishselfabsorbednarcisist".
De cele mai multe ori, când sunt pus în faţa unei situaţii "sociale" - cu nuanţă de nou, nu am nici un interes de a mă cenzura pentru bunăstarea celor ce nu au trăit experienţe... solicitante să zicem.

2. Am înţeles o melodie.

- nu am fost niciodată mare fan al muzicii româneşti, cu atât mai mult al formaţiei în discuţie.
Doar am înţeles melodia.

Thursday, April 8, 2010

In dying need for a rub...

Picioare cu tălpici.
Genunchi neunşi.
Spate rupt.
Degete amorțite.
Umeri grei.
Gât ţeapăn.

Sau cu alte cuvinte "zile de teren".
Da.
Câte 8 ore de drum, de căutări, de alegeri, de îndosarieri, numerotări, cotări, etc.
Dar nu prea am ce comenta - în afară de durere. Iar durerea are şi părţile ei bune/amuzante.
Şi e adevărat ce se spune, cabina de duş este pentru igienă, iar vana este pentru relaxare.

Wednesday, April 7, 2010

Fragmentul meu preferat din biblie...

În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi, şi a tras la un om din Adulam, numit Hira. Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Cananit, numit Şua; a luat-o de nevastă, şi s-a culcat cu ea. Ea a rămas însărcinată, şi a năsuct un fiu pe care l-a numit Er. A rămas iarăşi însărcinată, şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan. A mai născut iarăş un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czeb, când a născut ea. Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât. atunci Iuda a zis lui Onan: “Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.” Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său. Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el. (Genesa 38:1-10)
__________________
Ok, recunosc, nu am trecut de geneză, - deşi am vrut... Dar oricum, e preferatul meu.

În primul rând: Onan... Does it ring a bell? Da, e drăguţ, amuzant, dar prost interpretat...
Apoi, cât de
mişto sună: Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el.
Iar legat de asta circulă pe net o treabă simpatică, care aproape începe cu fragmetul acesta, but not really.


Şi în cuvinte: aici.

Cât despre cei 10 ucişi de Satan, este vorba despre "copiii lui Job"...
(oricum, God mergea mână în mână cu Satan, to prove something): Job 1:1-19
Povestea aceasta apare şi în episodul Cartmanland - SP.

...dodo

Tuesday, April 6, 2010

SpringTime is here!

Deşi în mod normal nu simt nevoia să mănânc "în oraş", întotdeauna există excepţia de la regulă.
Astfel, am fost să iau ceva de mâncare de la Spring, un sandvici .
Am plătit.
Am dat bonul.
Am aşteptat. Am mai aşteptat puţin.
M-am plictisist, m-am apucat să citesc afișele de pe acolo.
Astfel, atenţia mea era complet departe de mediul înconjurător.
Şi se pare că în acest răstimp sandviciul meu a fost gata.
S-a strigat la mine "cheeseburgeru"... de parcă ar fi trebuit să îmi atragă atenţia...
Mi s-a întâmplat să răspund la Nurofen, dar la cheeseburger nu văd cum aş putea...

Monday, April 5, 2010

Casa de schimb nu e acasa!

Ce faci când cineva de lângă tine miroase a brânza?
Îl înjuri în gând, bineînțeles, şi te miri cum pică norocul pe tine. Dar apoi?
Îl întrebi unde sunt vacile?
Sau îl întrebi unde sunt pisicile și cum e "călătoria"? (cuz you know he's tripping)
Şi ce faci când începe să simtă oscilațiile tramvaiului mai mult decât oricine din jur?

Dar ce faci când ești între doi homeleşi? Mai exact unul pe scaun, iau unul în picioare, cu mâna pe bară - ca "blocare" - yes, god damned combo!
Apoi, e ok sa te gândești (doar să te gândeşti, am spus!) dacă spargi gheaţa oamenii o să creadă că a fost el/ei - după caz?
Şi de ce homeleşii coboară doar la capăt de linie?

Sunday, April 4, 2010

Oh, my god! They've killed Kenny!!

Mi se pare mie sau singurul episod în care cineva este pedepsit pentru moartea lui Kenny este Cartmanland?
Iar în episodul acesta, pedeapsa vine oricum mai degraba ca o scuză pentru bani decât pedeapsă-pedeapsă...
Serios...
Greşesc eu?

You bastards!

Saturday, April 3, 2010

Psychedelic

Psychedelic Mushrooms

For millennia, Psychedelic or hallucinogenic mushrooms have figured in society, culture and religion. There are more than 180 species of mushrooms which contain the psychedelics Psilocybin or Psilocin.
They have a long history of use in Mexico and tribal societies and are currently one of the most popular and commonly available natural psychedelics. Psilocybin and Psilocin are the psychoactive ingredients responsible for the hallucinatory state or “trip” the user experiences some twenty minutes after consuming the mushrooms.
The effect of which is similar to that of LSD but shorter lived and will be outlined in the LSD section.
Some of these “Magic Mushrooms”, are actually more poisonous than they are hallucinogenic, great care must be taken to pick the correct types. In fact it is a rule of thumb with users that you should never pick them without being accompanied by someone who has picked them before. In the United Kingdom, taking or possessing ‘shrooms, is legal, but preparing them including drying them or selling them is an offense under the misuse of drugs act. The Netherlands, in recent years, has made the possession of Magic Mushrooms totally illegal, which may surprise people who are aware of its relaxed laws on Cannabis. Magic Mushrooms can be dried, eaten fresh, cooked or boiled into a “tea”


LSD
Lsd Collage2


LSD (Lysergic Acid Diethylamide) is possibly the most powerful hallucinogenic drug known. It was discovered in 1938 by Albert Hoffman a Swiss chemist, whose actual purpose was to find a cure for the common cold. It has had a checkered history to say the least. Iconic public figures have, in the past, advocated its use: Hunter S Thompson, The Beatles, and Timothy Leary being notable advocates.
After 1-2 hours of ingesting the drug, visual awareness is heightened, sounds become enhanced, emotions and physical sensations are altered. The user’s sense of self and its interaction with people or objects, their concept of reality is generally brought to question. Strange visual stimuli, that may or may not be comforting or frightening overwhelm the user, there is a real risk of irrational fear taking over, paranoia, confusion or panic. Equally, some people have apparently wonderful experiences with none of these symptoms.

The most popular of all recreational drugs, Cannabis, or Marijuana, Grass, Hemp, Weed, Pot, Hash, Dope or a variety of regional names has been cultivated for thousands of years. Derived in various forms from the Cannabis plants Cannabis Indica or Cannabis Sativa, it is native to central Asia but its cultivation and use is global. It is a Psychoactive and a Psychedelic. It can be smoked as leaves or flower buds, it can be ground down to isolate the crystallized sap and then pressed into a solid, or the resin extracted by collection via contact with the sticky plant parts.
The effects are fairly immediate, a slightly drunken but euphoric sensation, it can be mild or strong according to the method of delivery and the strength and quantity of the dose. It is not generally debilitating unless as with anything else it is taken to excess, and it can cause some mental confusion that is mostly temporary.

Drăguţ, nu?

Friday, April 2, 2010

Sunete rosii, verzi....

M-am reîntors la subsol.
Sunt eu, alături de roboţei, teribilişti şi nurlii.
Ce-i drept, cronologic vorbind se întâmpla înainte de (re)venirea primăverii, dar acest lucru este mai puţin important.

Subsol. Tren. Oameni. Tren. Oameni.
Iar când plimbarea cu caruselul s-a terminat, am ieşit cu toţii la suprafaţă.
Dar se pare că eu am fost singurul element care a avut halucinaţii după.
Halucinatii roşii, iar apoi verzi.
Dar... ce sunt halucinaţiile?
______________
The Wise Man says: halucinaţia este o tulburare psihică prin care o percepţie senzorială are loc în absenţa stimulului. Cu alte cuvinte, deşi obiectul fizic nu există în realitate, acesta este perceput de subiect prin intermediul unuia din cele cinci simţuri.

Dar... de unde?
______________
The Wise Man says:
  • Expunerea extinsă la ultraviolete
  • Sentimentul intens de frică
  • Cofeină
  • Salvie, iarbă, ciuperci, mescalină, LSD, anticolinergice, anestezice
  • Etc
Dar dacă teoretic nu eşti expus la niciunul din aceşti factori, cum poţi vedea oamenii îmbrăcaţi în roşu, dar numai pentru o perioadă scurtă de timp, sau doar să vezi pe ici pe colo benzi colorate? (repet, roşu, verde)
Drăguţ, nu?
Greu de explicat, nu?

Thursday, April 1, 2010

I fucking love IT!

Acum multă vreme am descoperit tag-cloud.
Şi da, am văzut tagcloud-ul cu următoarele cuvinte în urechi "I must have this".
Aşa că mi-am cont pe blogspot.com (cought).
Da, poate părea stupid sau cel puţin pueril, dar hei, îmi plac lucrurile rotative şi posibil repetitive.

Dar în altă ordine de idei, am vrut să îl folosesc, deşi pe vremea aia nu aveam nici taguri... şi din nefericire pentru el şi pentru atunci, e mai complicat decât drag and land (versiunea de mouse pentru copipaste).
Deci nu mi-am dat prea mult interesul, şi cum se întâmplă cu multe lucruri, am uitat.
Totuşi am avut o scânteie recent, and here we are.
E frumos.
E rotativ şi posibil repetitiv.
And I'm getting pretty good at this.

Wednesday, March 31, 2010

Butters...

Seară. Te rog, da-i şi tu play, l-am pus mai devreme să se încarce. Click! - click!
Fereastră mare fail, forward good. Net prost. Buffering deplin.

(e mai funny decât pare)

Tuesday, March 30, 2010

Pentru viitor!

1. Marţi este zi de plan şi de lucru manual. (nu, nu este un joc de cuvinte, deşi, as I always say "a little jerk before work" nu strică niciodată)
2. Dacă este timp şi pentru altceva, ok.
3. Joi este zi de fotografie, de caiet, de studiu, de atenţii.
4. Ultima săptămână e săptămâna "să nu pleci niciodată/deloc din casă"
5. Evită contactul cu oamenii din jur, chiar și cu cei pe care îi cunoști - mai ales cu cei care te îmbie spre leneveală.
6. No sleep, no sex, no food, go Architecture!
7. Nu amâna nimic, întotdeauna mai e câte ceva de făcut.
8. Fă detaliat totul, cel puţin din când în când, chiar dacă asta înseamnă să refaci un lucru. Practice makes perfect.
9. Cafeaua este perfecţiune, dar nu exagera!
10. Sfat de final...

Cineva mi-a dat un sfat: don't be so mad, it's bad for your heart... şi acesta este numărul meu 10.

Monday, March 29, 2010

Butters bottom bitch...


Sucking on my titties like you wanted me
Calling me, all the time like Blondie
Check out my chrissy behind
It's fine all of the time
Like sex on the beaches
What else is in the teaches of peaches? Huh? What?

Sucking' on my titties like you wanted me
Calling me, all the time like Blondie
Check out my chrissy behind
It's fine all of the time
What else is in the teaches of peaches?
Like sex on the beaches, Huh? What?

Huh? Right. What? Uhh
IUD SIS, stay in school ‘cause it's the best

Sucking' on my titties like you wanted me
Calling me, all the time like Blondie
Check out my chrissy behind
It's fine all of the time
Like sex on the beaches
What else is in the teaches of peaches? Huh? What?
Fuck the pain away. Fuck the pain away

Sunday, March 28, 2010

Go Architecture...

Am găsit un post la un articol, sau ceva de genul ăsta...

I'm a Architecture student, so it is really common for me to stay awake for 3-4 days and working, and there are rummors in my university that some students have gone crazy from the stress, I personally start feeling sick after 2 days, after 3 I start having memory lapses and hallucinations but thats life, sleep or work. I take 2 cafeine aspirins and a coke, that really makes you wake up (don't try that at home) but I've done a small research about this and many documents I read and some doctors I asked say you can't die from lack of sleep, you will pass out before dying, and your body will fall asleep no matter what after some days (depending on your resistance) so, don't freak out, you won't die of lack of sleep unless of course you go for a walk and you get hit by a bus in your stand by state... anyway, try to sleep at least 6 hours. XOXO.


Drăguţ, nu?
So, cum se spune pe la noi: No food, no sex, no sleep. Go Architecture!
(ps. am completat eu formula de nevoi primare, căci "noi" e mai cnalizat)

Saturday, March 27, 2010

Super -game- freak...


Uneori devin gameobsessive, sau cu alte cuvinte maniac. Mi-am dat seama de aceast detaliu pentru că am jucat un minijoc pentru telefon (gen tetris), iar scorul de moment - 247.666 era încă la nivel 9. Deci probabil jocul nu fusese făcut pentru a fi jucat atât de intens.
Iar nivelul 9 începe de la 30.000.
Da.
A fost destul de... jenibil. Dar nu m-a împiedicat să ajung la fantasticul scor de 520 de mii, 690.... and rising.
Da.

Friday, March 26, 2010

Major league bullshit...

First of all: nu poţi să ai încredere în prietenii şi fraţii tăi albi!
E complet imposibil.
Prin natura lor prietenii tăi albi sunt backstabbingcuntbuttandadolfinsdicksuckingassholes.
Deşi de cele mai multe ori e amuzant, or Fuck it, că e mereu amuzant, e nasol că ştii că ai şi tu rândul tău.
Chiar când nu te aştepti.

Un exemplu amuzant. Mulţumesc:


Second of all:
Mi se întâmplă şi să mă duc într-un magazin ştiind că trebuie să cumpăr ceva, dar să nu ştiu exact ce.
Dar în rest ştiu exact ce vreau.
90% din dăţi.
Therefor, este atât de plăcut să mergi după trei produse anume şi să nu găseşti nici măcar unul.
Therefor, FUCK YOU, magazine!

Third: ce mă enervează când cuvintele folosite fără prea mult interes sunt revigorate.
Revigorat în sensul că li se dă importanță prea mare. Recunosc, nu folosesc întotdeauna cele mai potrivite cuvinte. Iar scârba poate fi uneori ok, poate însemna "fără suflet". Ha.
Şi până la urmă, snusnu in you!

Iar pentru final, cuvinte vulgare:
"mănânci căcat, căcatule! de ce ești atât de prost? aşa de greu e să înțelegi? era suficient de simplu să îţi dai seama din context. Căcănar prost!"
____
À bientôt, dodo!

Thursday, March 25, 2010

Poezie...

My name is Plate-a.
People eat off of me.
Sometimes.
Sometimes they eat saucy meals.
I usually sit in the china spot of the house.
I am a precious porcelain.
Sometimes people eat off of me.
I love sauce. Hot, not hot, dripping, tasty...

My name is.
I like to eat.
But more I like to drink.
I like to eat icecream
I scream, you scream, we all scream for Icecream...

Wednesday, March 24, 2010

Oh, the stupid things you do...

Unul din caracteristicele umane, după convingerile mele, este nevoia de a împărtăşi. Cum sunt tipii şi mirosurile neplăcute (e o secvenţă cunoscută, păcat că nu îmi amintesc de unde e).
Şi unul din subiectele cele mai abordate este "Să vezi ce prostie/tâmpenie am făcut/mi s-a întâmplat".
Dar cât de neplăcut poate să fie să faci atât de stupid încât să nu vrei să crezi că ai făcut respectivul lucru, ca să nu mai vorbesc de povestit...?
Foarte...

(ps. am căşti nokia)

Tuesday, March 23, 2010

Doar atât...

Am auzit-o într-o melodie, şi mi-a rămas în minte...
___________________
Mă gândesc la fosta iubită
Şi când zic iubită, înseamnă că am iubit-o

Monday, March 22, 2010

Remember, remember...?

Nu, nu the fifth of November.
Ci cum ziceam că e căcat în Orange-shop.
Atunci mi s-a părut drăgut să nu povestesc direct. Dar acum mi-am amintit momentul. Şi era amuzant, dar
de căcat.

Negreşit era exact cum am zis... Un puşti intrase în Orange-shop cu un ditamai rahatul pe papuc. Nici nu vreau să ştiu din ce ieşise, dar copilul a reuşit chiar să se plimbe
mult prin magazin cu el, s-a asigurat în sub(in)conştient că îl plimbă bine, iar apoi, când a început să se împută treaba, s-a dus să se şteargă.
Nu.
Nu pe un petic de iarba, ca un om normal, ci pe preşul din magazin.
Care, normal, trebuia curăţat de cineva care lucra acolo.

Da.. aşa zic şi eu.. "de căcat"...

Sunday, March 21, 2010

Doctori

Poate nu am mărturisit acest detaliu despre mine până acum, dar eu urăsc doctorii, exact aşa cum alţii urăsc clovnii.
Astfel, singurele incursiuni făcute pe teritoriu-spital au loc atunci când trebuie să ajut pe cineva să ajungă acolo, când vizitez un prizo-pacient. Sau în cazuri extreme, când merg la un control mult-rugat-de-oameni-prea-îngrijorați.
În restul, funcţionează foarte bine principiul "nu caut, nu ştiu, nu am".

Pe de altă parte, era plăcut să merg oftalmolog.
Şi deşi ceea ce urmează să spun este mai degrabă un compliment, scuzele mele de pe acum - just in case.
Era plăcut, tocmai pentru că nu mi se părea că este tocmai... doctor, aşa că era safe.
Era şi nu mai este.
Nu mai este pentru că ultima vizită (anuală) s-a transformat într-o consultație proctologică.

Nu e cel mai plăcut să vezi un om uitându-se în ochii cuiva cu un ac în mână şi să auzi "nu vă mişcaţi, nu vă micaţi. (pauză seacă). Haideţi, sunteţi bărbat, ce Dumnezeu.

Saturday, March 20, 2010

Trei frontal şi cinci parţial. Plus o maşină.


sau

on the road again. after a long, long while... on the road again.
_______
Da. A venit iar primăvara. Iar, fie "şi anul ăsta", fie "încă o dată de când a început 2010".
Dar acum m-am reunit cu vechiul meu mijloc de transport.
Curând o să fiu printre cei care înjură (excesiv) maşinile de pe trotuar, maşinile care nu respectă normele impuse pentru eliminările de dioxid de carbon şi oamenii care merg pe benzile pentru biciclişti.

I'm riding the high way, all the way. Cu un stâng sub pământ.
Dar totul e cum ar trebui să fie.

Friday, March 19, 2010

O întrebare la care nu ştiu sigur răspunsul -

De ce să faci ceva ce ştii că nu e bine?
____
Dar şi: ce e mai nasol decât să pleci de acasă comando, şi să uiţi să îţi închizi pantalonii?

Wednesday, March 17, 2010

What do the five fingers say to the face?

Dacă tot am intrat pe firul Dave Chapelle şi (I'm) Rick James (bitch), trebuie să pun setul acesta de clipuri.





Acest tip de relaţie mi se pare complet deosebit.
Ce poate fi mai drăguţ decât un grup de oameni care se pocnesc repetat.
Cum spune şi Sadimicri, e inevitabil uneori.
Uneori, când toate variabilele sunt favorabile.
E inevitabil câte un wresling prietenesc, un mic pumn în bărbie, sau o împingere către un spaţiu închis.

So, SLAP!

Tuesday, March 16, 2010

Viaţa din filme... RECURSIV

Urăsc când filmele manipulează unele informaţii, doar pentru a îşi fabrica povestea...
Sau când doar îşi fabrică anumite clişee...

5.
a. Vestimentaţia.
Eu îmi amintesc doar filme cu oameni perfecţi. Toate lumea îmbrăcată în haine foarte frumoase, toţi "fixaţi" şi aranjaţi. Mai puţin dacă reprezintă stereotipuri.
Dar serios?
Nici un american nu mai stă pe acasă cu un tricou murdar de ketchup pe umăr, sau nişte pantaloni care ar fi fost la spălat, dacă nu i-ai purta?
Sau ce s-a întâmplat cu pjs (nn. the gay term for pajamas/pyjama)? Toţi americanii se schimbă imediat după ce s-au trezit?

b. Z
garbură (adică încălţăminte).
În America nu există praf? Noroi? Microbi? Măcar un rahat? Nimic?!
Că pe mine mă depăşeşte cum oamenii aia, nu doar că stau atât de lejer încălţaţi în casă, dar - wait for it - SE URCĂ - wait for it - pe canapele şi în PAT încălţaţi!!!
Nu vreau să fiu culmea ipocriziei acum, nu pot spune că mă descalţ mereu dacă uit ceva atunci când plec (şi trebuie să mă întorc), sau că mă descalţ mereu imediat cum intru pe usă, sau că nu mă plimb pe rotile prin casă.
Dar 99% din timp nu folosesc decât încăltăminte "pentru interior", mai mult papuci decât şosete. Tocmai din cauza acelui 1%. Plus că am o mică plăcere stupidă, şi anume îmi place să îmi ţin picioarele cât mai "la aer".
Şi nu doar că port papuci, dar uneori fac duş pardoselii cu domestos... Şi nu mereu mi se pare suficient.
Şi după ce spăl papucii şi pardoseala cu vreo trei sticle de domestos, tot nu mă simt bine să mă urc cu aceştia în pat.
Call me crazy. Poate sunt doar eu în căciula asta.

Dar serios, chiar e verosimil aşa ceva?!

______________________________
BONUS:

Cam de la 00:15 - 1:50 (ha!ha!)


Istoric:
7 feb 2010
4 feb 2010

Sunday, March 14, 2010

C. de om...

Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.
aka
Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.

Ai putea spune că evoluţia economică vine tocmai din încălcarea acestei porunci, mai ales dacă este te numeşti Carlin.
____________________
Thou shalt not covet thy neighbor's goods. This one is just plain fucking stupid. Coveting your neighbor's goods is what keeps the economy going. Your neighbor gets a vibrator that plays "Oh Come All Ye Faithful". You want to get one, too.
____________________

Dar ce se întâmplă când tot ce vrei este ce nu este al tău?
Tot ce ai de făcut e să încerci/începi să obții totul. Dar pare cam mult risc.

Succes. À bientôt
, dodo.

Friday, March 12, 2010

Cu exactitate...

Uneori faci alegeri. Că trebuie.
De cele mai multe ori, Cineva are grijă să te plouă în faţă.

Urăsc să iau taxi.
Pentru că urăsc taximentriştii. Triştii taximetriştii.
Aleg astfel alte metode de transport: în comun, personale - automate sau... manuale - convenționale sau nu, mersul pe jos sau aşteptarea.
Dar au existat situaţii în care niciuna din acestea menţionate mai sus nu au putut fi folosite, deci a trebuit să recurg la drac să mă treacă puntea.

De exemplu:
Urma să iau penultimul drum, dar l-am pierdut din cauza unei alegeri. M-a depăşit pentru că am ales să merg o statie cu altceva.
Iar ultimul drum a dispărut în timp şi spaţiu.
Adică l-am văzut, l-am aşteptat, a dispărut, am mai aşteptat, m-am făcut frate cu dracu, eram la mijloc de punte, a apărut de nicăieri în faţa mea şi acolo a rămas (nn. ultimul drum).
Superb.

Thursday, March 11, 2010

Final de 40. LOL!

Multe lucruri banale sunt făcute din plăcere.
Un lucru banal care mi-ar fi plăcut (şi mi-am dorit multă vreme) este să merg cu o maşină până la capăt şi înapoi. Doar că acest lucru necesită fie timp, fie o voinţă de pornire.
Aşa că, în lunga perioadă în care am avut contact cu regia autonomă de transport, nu m-am îndurat să îmi fac această plăcere.
Până când nu a mai fost cazul.
Aşa că... mulţumesc Sadimicri că ai schimbat planurile în ultima clipă şi că mi-ai dat posibilitatea să îmi fac această plăcere.

Wednesday, March 10, 2010

Mental note.

Sunt patru lucruri pe care vreau sa le realizez.
Achieve.

1. vreau să inventez un dispozitiv care să facă oamenii să se înțeleagă, să (se) creadă, să fie pe aceeași undă chiar dacă acționează și reacționează diferit. Să reușească să ajungă în acelaşi loc, chiar dacă pe drumuri diferite;
2. să fac o lege care să nu poată fi încălcată, sau, mai bine, un cip implantat în creierul uman şi care să oprească oamenii-copii să înceapă relaţii înainte de 21 de ani; - link pt post anterior
3. să fac modele arhitecturale;
4. să fac o lege sau poate un cip implantat, întotdeauna este mai uşor astfel, prin care să conving/forţez oamenii să nu mai folosească banda destinată autobusului - cu gândul la Bucureşti.

Aceste patru lucruri ar face lumea un loc mai bun, atât pentru mine - direct şi indirect, cât şi pentru ceilalţi.
Să explic?
O primă problemă a umanităţii este lipsa de înţelegere, comunicare, empatie, încredere.
Apoi, lipsa de responsabilitate poate aduce pe lume copii nedoriţi, responsabilitati, şi chiar o ruptură între oameni.
Punctul 3. este pur ego.
Iar punctul 4. este o rezolvare a timpului, a poluării locale, a tuturor problemelor pe care le întâmpină ratb din cauza populației care foloseste transport personal.

_______________
Patru idealuri mici, patru speranțe mari.

Tuesday, March 9, 2010

I had one.

I had one. A blow job.
A fost mic, deci scurt, deci dezamăgitor. A fost ca o bomboană cu rom topită - not a great fan of those.
A fost, totuşi, amuzant.


Cam aşa arată. Nu am obiceiul să beau, iar dacă beau rareori mă complic.
Acum a fost o excepţie, să zicem.
Dar asta nu îmi explică de ce oamenii pun nume de sex la băuturi. Dacă vor să inducă o stare/amintire anume, e păcat să dea reateu.
Păcat.
Pentru o băutură ca "bj" este simpatică (doar) bogăţia de glume.
De exemplu, comanda:
- Aş dori un bj, vă rog. Mergem într-un separeu, sau este în regulă aici?
sau pentru novici, gluma pentru momenul stânjenitor:
- "ce-i asta?"/ "asta-i tot?"

Muza mea a fost paharul gol, deci nu îmi amintesc toate glumele care mi-au blocat mintea.
Păcat - nu doar pentru pierderea glumelor.

Monday, March 8, 2010

Relaţii timpurii. BANNED !!!

De ce cred că nu ar trebui ca tinerii să aibă relaţii? Şi negreşit mă refer la relaţii serioase, sentimentale, nu la relaţii de prietenie.
Simplu, oamenii-copii nu ştiu ce vor.

Sunt conştient că îmbătrânesc.
Şi pe măsură ce eu îmbătrânesc, ei întineresc. Ei nu mai ştiu ce e aia copilărie, scopurile umane parcă s-au schimbat. Ori înnebunesc eu.
Either way.
_______________
Există două cazuri.
1. cel extrem, în care la răsărirea a celui de-al treilea fir pubian se intensifică marea curiozitate sexuală, de multe ori urmată de câte un "bebe" în burta unui copil abia intrat la liceu, în cel mai bun caz - dar care probabil iubește (cough).
2. cel obişnuit, pentru copii-persoane ceva mai raţionale, care încep o relaţie, probabil se îndrăgostesc nebuneşte, ca apoi să se maturizeze treptat, să se modifice şi să piardă ce au avut.
Trist este că poate ce au avut e ceea ce ar putea avea nevoie, dar în alt timp, mai prielnic.
Iar oamenii sunt ca "piatra pe care un singur bijutier nu o poate şlefui", sunt permanent marcaţi de trecut. Mai ales dacă bijutierul nu poartă întotdeauna mănuşi.

Sunday, March 7, 2010

De ce ai citi o carte "uşoară"?

Prin carte uşoară nu înţeleg o conversaţie ca aceasta:

- Doriţi o carte mai uşoară?
- Nu, e bună aceasta, sunt cu maşina.


Prin carte uşoară înţeleg o carte cu (preferabil) 1-300 de pagini, pe care o poţi urmări cu lejeritate alături de ratb/metrorex, pe care uneori poţi să o judeci şi după copertă, şi pe care o alegi ştiind că o să o termini repede, că o să îţi ridice starea de spirit, astfel urmând să fie drogul de început.
De ce ai alege să citeşti o astfel de carte?
Păi, permiteţi-mi să mă repet: nu necesită un timpul de vânătoare, nu o să îţi mănânci (prea) mult timp lecturând - pentru că se citeşte uşor, îţi ridică moralul - mai ales dacă ai făcut o pauză beletristică.
Din altă perspectivă, o carte "uşoară" este versiunea introvertită a unei conversaţii light (cunoscută şi sub numele de "small talk"). Small talk nu este un lucru esenţial existenţei umane, dar cu siguranţă face lucrurile plăcute atunci când este nevoie.
Bineînţeles, cartea are şi versiune foto/telegenica, iar întrebare este "de ce te-ai angaja la două ore de film discutabil?" - prin discutabil înţeleg de o calitate nu foarte bună; nu vreau să merg atât de departe să spun "un film prost".

De ce nu ai face asta?
Cu siguranţă timpul este irosit în mod repetat de fiecare dintre noi, prin incredibil de multe metode.
Astfel eu sunt pro.
Pro citit câte o carte banală din când în când, pro vizionat un film dubios, pro small talk.
Dacă tot pierzi timpul, poate înveţi şi ceva în același timp.

Thursday, March 4, 2010

Despre mâncare... (2)

Ce este mâncarea?, one might ask...
The Wise Man says: tot ceea ce serveşte la nutriţia omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment.
_____________
Ce este cel mai neplăcut la mâncare?
The Man says: se strică.
_____________
Ce reprezintă termenul de garanţie?
The Wise Man says: reprezintă limita de timp stabilită de producător, până la care un produs - perisabil sau un produs care în scurt timp poate prezenta un pericol imediat pentru sănătatea consumatorului, îşi păstrează caracteristicile specifice.
The Man says: reprezintă limita de timp estimată de producător, până la care un produs e posibil să îşi păstreaze caracteristicile specifice.

Friday, February 26, 2010

Ce este cu adevărat important?

Ştim cu toţii că greşim. Nu se poate altfel, fie greşim faţă de noi, fie greşim faţă de ceilalţi, niciodată nu o să fie totul perfect. Pentru că nu există nimic perfect.

Se pare că pentru unii oameni, imaginea este foarte importantă.. Poate mai importantă decât adevărate valori - valori de familie.
Şi cum ziceam, toţi greşim.
Iar unele greşeli sunt capitale, schimbă absolul totul în jurul nostru.
Mulţi ar considera ca sinonim "iresponsabilitate".
Ce este iresponsabilitatea?
______________________________
Ce este iresponsabilitatea?
The Wise Man says:
Însuşirea de a fi iresponsabil; obligaţia de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta şi suporta consecinţele; răspundere. ______________________________
Şi astfel oameni iresponsabili sunt transformaţi peste noapte, îşi pun o imagine frumoasă şi totul este bine...
Iar cum transformarea vrea tot ce e bun şi frumos, pe capetele lor atârnă noi responsabilitati.

Intrebarea mea este: what the fudge is wrong with people?
The Wise Man says: they're the worse...

Thursday, February 25, 2010

Sometimes I just wish I could sleep all way through

You know Marcel Proust?
French writer. Total loser.
Never had a real job. Unrequited love affairs. Gay.
Spent 20 years writing a book almost no one reads. But he's also probably the greatest writer since Shakespeare.
Anyway, he gets down to the end of his life...and he looks back and decides that all those years he suffered - those were the best years of his life, because they made him who he was.
All the years he was happy? You know,total waste. Didn't learn a thing.

Wednesday, February 24, 2010

Facts.

Iarna oamenii nu sunt mai simpatici decât în alte anotimpuri.
Şoferii de autobuz nu simt că e necesar să deschidă uşile pentru un călător care a ajuns în dreptul uşilor după ce s-au închis, chiar dacă afară ninge, viscoleşte şi e ger.
Dacă ai 94% şanse de câştig - calculate, negreşit poţi pierde urât.
Obiceiurile vechi ţi le schimbi greu, mai ales cele proaste.
Nu aprecieri lucrurile maxim decât după ce nu le mai ai.
Când viaţa ţi se schimbă complet, dai soluţii pentru tot din jur, aşa cum eşti tu nou.
Când te temi de insucces, nu o să câştigi niciodată.
Jucăriile noi sunt mult mai dicstractive, dar la cele vechi ţii mai mult.
Filmele vechi horror sunt mai tensionante (decât cele noi, sau cel puţin mai mult tensionante decât înfricoşătoare) ... probabil din cauza obişnuinţei cu un horror bolnav - recent.
Fiecare îşi trăieşte viaţa în funcție de cât estimează să trăiască.
Îngheţata cu rom are gust şi miros de spirt (oh, so I've heard).

Tuesday, February 23, 2010

Good job, soldier!

Uneori, lucrurile scapă de sub control şi simţi nevoia să te ridici, să faci un duş rece - just to feel manly of course, şi să prinzi hăţurile, deci să iei problema în propriile mâini.
Personal văd viaţa ca pe o serie de etape prin care inevitabil treci, indiferent de factorii externi de influenţă.
Aproximativ.
De multe ori, când observi că ceva îţi face rău, oricât de mult ţi-ar face plăcere, încerci metode de a pune punct (sau virgula, în funcţie de voinţa personală).
Mă rog, ce spun eu acum e la fel de adevărat ca şi "în viaţă două lucruri sunt sigure: moartea şi taxele".


Uneori, lucrurile scapă de sub control şi simţi nevoia să te ridici
.
E greu şi frumos să te abţii.
O dietă este mai mult decât un stil de existenţă, e nectarul proustian.
Filmele sunt frumoase, şi ele. Pentru că sustrag doar părţi reprezentative din viaţă.
Zâmbesc mereu (bineînţeles cu un zâmbet superior şi niciodată sincer) la secvenţele AA.
Sunt cele mai sugestive.
Au trecut
63 de zile.
Omul este o creatură slabă, de aceea are nevoie de ajutor. De la oamenii apropiaţi lui sau poate de la străini. Iar problemele sunt multiple.


Uneori, lucrurile scapă de sub control şi simţi nevoia să te ridici.
Iar cum ziceam, te simţi puternic când te poţi abţine, un mic dumnezeu al vieţii tale.
Dar poate mai bine te simţi şi când uiţi să te abţii puţin.
Începi să visezi. Munţi de ciocolată, păduri de picioare, câmpuri de iarbă, ploi de acid, sticle de absint, fiecare cu slăbiciunea lui.

Monday, February 22, 2010

Recomand..

Recent discutam. Să zicem cu un prieten, fie el Sadimicri Gustav.
Şi am realizat că practic există două tipuri de oameni, unu - oameni care au anumite idei şi principii, fie că sunt considerate bune sau rele, doi - oameni care sunt convinşi şi atraşi de primii oameni în ideile şi principiile lor.
Mă rog, discuţia asta poate ţine zile, dar nu este cazul acum.

Recomand: idee aceasta privită prin South Park - sezon 5, episod 4: Super Best Friends, şi Family Guy - sezon 4, episod 18: The Father, the Son, and the Holy Fonz.
Have fun...

Sunday, February 21, 2010

Despre mâncare...

Ce este mâncarea?, one might ask...
The Wise Man says: tot ceea ce serveşte la nutriţia omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment.
_____________
Ce este cel mai neplăcut la mâncare?
The Man says: se strică.

Şi mereu, în casele cu oameni care nu adopta un stil de viaţă ..extrem, momentul acela este extrem de dificil.
Pentru că de multe ori momentul
acela apare aşa: pui înapoi în frigider sticla cu lapte expirat sau chiar un produs pe care nu ai putea să îl încadrezi într-o categorie anume (două dintre cele mai întâlnite exemple).
Era important de menţionat că acest comportament apare în casele în care locuieşte mai mult de un individ - din simplul fapt că oamenii nu sunt deloc egoişti, dar există şi cazuri rare de inşi care locuiesc singuri - probabil cazurile acestea sunt de lene extremă.



Saturday, February 20, 2010

mmmmmMinxy

Din nu ştiu care motiv, cought, rutina mea săptămânală (sau uneori chiar zilnică) conţine mai nou momente de youtuberack(andsometimesstacks) view... and I do, I do subscribe...


Have fun...

Friday, February 19, 2010

What is ....Încredere?

Uneori mi se întâmplă cele mai ciudate lucruri.
Just now.

Uneori am prea multă încredere-forţată în oameni din cauza unor situaţii ciudate. Adică mă prefac că am încredere din cauza unor preconcepţii stupide.
Şi prin oameni înţeleg străini. Complet străini.
Da.....

Totuşi până acum am nimerit oameni care fie nu m-au dezamăgit, fie m-au surprins plăcut.

Thursday, February 18, 2010

e BUN!

Cea mai eficientă metodă de a aprecia lucrurile din viaţa de zi cu zi e de a face o pauză suficient de lungă.

Sfat: mănâncă cam o săptămână orez cu foarte puţină sare şi apoi o să mănânci cele mai bune fructe şi legume, pizza, etc, pe care le poţi avea vreodată în faţă.
Sfat: stai vreo două zile (sau mai multe, depinde de obiceiurile fiecăruia) fără a avea nici un fel de activitate sau contact cu tehnologia utilă şi apoi vei asculta cea mai frumoasă muzică creată vreodată şi vei vedea cele mai frumoase filme şi fotografii existente pe pelicule.

Sunday, February 14, 2010

Cuvinte blânde

Nu ştiu dacă m-a văzut... Zâmbea.
Îi stătea bine cu păr scurt. Pare om serios... Şi cum era îmbrăcat.

Saturday, February 13, 2010

De la o Ea

Îmi place să mă plimb.
Ador fumul, dar nu să fumez.
Îmi place să fiu sus.
Muzica.
Iubesc spaţiile deschise, largi.. fie mare, fie câmp, fie...
Am nevoie de afecţiune.
Îmi place căldura.
Ştiu ce înseamnă ironie. Şi orgoliu (stupid).
Şi egoism.
Nu mă abţin.
Şi vreau multe.
Şi nu îmi pasă. Sau îmi pasă prea mult.
Mă enervez repede.
Înteleg absurdul.
Mă trezesc târziu.
Şi adorm târziu.
Ascult.
Şi inteleg.

Îmi place ceaiul.

Friday, February 12, 2010

All the way....

Uneori mi se pare că nu mă gândesc la toate detaliile.
O idee pare bună la început, dar atunci când o pui în aplicare, îţi dai seama că nu te-ai gândit la toate detaliile, sau cum ar spune francezii: didn't think it all the way through.

Exemplu.
Cum ar fi să mă echipez pentru interior - pentru un eveniment important, fie office, fie doar oficios, dar să uit o importantă necunoscută, situaţia din exterior.
Iarna. Frig. Zăpadă.

Sau să încerc să scot forţat un pachet de paie printr-un orificiu mai mic sau egal cu volumul iniţial - ignorând complet partea pe care se poate deschide pachetul (care evident este unde nu mi-aş fi dorit să fie).

Sau...

Thursday, February 11, 2010

Două părţi

Povestea aceasta are două părţi, mai mult sau mai puţin interlegate.

1. Motivul pentru care simpatitez limba engleză atât de mult, este expresivitatea mărită a cuvintelor - lucru care se poate demonstra din toate micile paranteze făcute de-a lungul timpului, în care dau şi varianta în engleză, mult mai potrivită.
În plus, ca şi cum expresivitatea nu ar fi fost un factor de sine suficient, limba engleză permite cuvintelor să se îmbine în cele mai neaşteptate moduri.

Ex. (redus la absurd). White-sniffer vs. câine-lup / alb-mâncau... Ceva nu sună tocmai bine...
Veriga lipsă a acestei povestiri este cuvântul "selfsufficient ".

2. Se pare că oamenii sunt atât de egocentrişti în marea lor majoritate, încât au format multe-multe cuvinte cu ajutorul..MEU.
Selfsufficient, self-assure(d), self-reliance, self-regulation = autoreglare, nu onanism, self-help, self-observation, self-judgment, self-amused, etc.

_________________________________________________________________
De multe ori mi se întâmplă să fiu selfsufficient. Fie că sunt home-alone, fie că mă aflu în compania cuiva.
Mi se întâmplă să îmi vină în minte melodii întregi, una după alta, exact ca un radio.
Sau să am câte un monolog foarte inspirant şi inspirat (cele mai bune dintre acestea au loc când stau la o masă cu încă o persoană, fără să vorbim, dar mie să mi se pară complet opusul).
E destul de amuzant când inconştient transfirm monologul interior într-o conversaţie pentru că nimeni nu vede logica conexiunilor...şi ar fi destul de mindblowing altfel.