Două părţi

Povestea aceasta are două părţi, mai mult sau mai puţin interlegate.

1. Motivul pentru care simpatitez limba engleză atât de mult, este expresivitatea mărită a cuvintelor - lucru care se poate demonstra din toate micile paranteze făcute de-a lungul timpului, în care dau şi varianta în engleză, mult mai potrivită.
În plus, ca şi cum expresivitatea nu ar fi fost un factor de sine suficient, limba engleză permite cuvintelor să se îmbine în cele mai neaşteptate moduri.

Ex. (redus la absurd). White-sniffer vs. câine-lup / alb-mâncau... Ceva nu sună tocmai bine...
Veriga lipsă a acestei povestiri este cuvântul "selfsufficient ".

2. Se pare că oamenii sunt atât de egocentrişti în marea lor majoritate, încât au format multe-multe cuvinte cu ajutorul..MEU.
Selfsufficient, self-assure(d), self-reliance, self-regulation = autoreglare, nu onanism, self-help, self-observation, self-judgment, self-amused, etc.

_________________________________________________________________
De multe ori mi se întâmplă să fiu selfsufficient. Fie că sunt home-alone, fie că mă aflu în compania cuiva.
Mi se întâmplă să îmi vină în minte melodii întregi, una după alta, exact ca un radio.
Sau să am câte un monolog foarte inspirant şi inspirat (cele mai bune dintre acestea au loc când stau la o masă cu încă o persoană, fără să vorbim, dar mie să mi se pară complet opusul).
E destul de amuzant când inconştient transfirm monologul interior într-o conversaţie pentru că nimeni nu vede logica conexiunilor...şi ar fi destul de mindblowing altfel.