Iubire fericita. Idol.

Odata, un pusti, un personaj, a spus ca o data cu timpul petrecut departe de o persoana de care te-ai despartit, iti apar doua variante..
1. sa ii ridici statuie
2. sa ii urasti orice detaliu;

Cazul meu este cel mai nefericit.
Am idolizat-o ca fiind THE ONE AND ONLY, the greatest.


POEMUL

Prea mult, prea mult am iubit-o, m-am gandit doar la ea, m-am urat pentru despartire, am urat departarea, mi-am urat cuvintele, am vrut sa ii aflu orice miscare, sa fiu iar alaturi de ea.
Si am facut pasul care m-a luminat, nu mi-am retras cuvintele urate pe care le-am spus, nu mi-am cerut scuze, nu am facut nimic. Am reintrat in viata ei, brusc, brutal, si totusi insesizabil, de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Dar a fost neobisnuit. Pentru ca nu am fost niciodata cu adevarat acolo. A fost fantoma craciunului prezent.
Regret doar ca nu m-am transpus cand simtirea era noua. Caci acum pot spune doar ca am iubit o idee, atat. Caci fiinta era de mult pierduta.
Oamenii se schimba, nu sunt mereu la fel.
Iar cand traiesti doar sa simti ideea, nimic nu ti se pare suficient.
Dar simtind persoana, ideea pare prea mare, iubirea se termina, si binenteles regretul dispare.
Chiar daca apare altul, alte motive, alte idei.

Chiar am iubit-o, acum regret ca am pierdut-o. Am pierdut-o, dar nu pentru mine, ci pentru ea.
Ea s-a pierdut, si imi pare rau.
E vina mea.