Thursday, December 10, 2009

Adorat.

Am început să ador.

De fiecare dată încerc să pun fiecare personă pe care o cunosc pentru prima dată pe un piedestal.
Îmi place să mă mint că lumea este bună, fără perversiuni - din punct de vedere social, nu sexual, perfidie, minciună, ipocrizie, post-făţărnicie (adică mai mult decât făţărnicie).
Şi cu bune valori morale, educaţie - bun simţ old school, bune intenţii, sinceritate, puţin altruism, inteligenţă, cu interese pentru "marile idei" sau măcar pentru evenimente, ------------- (spaţiu unde fiecare adaugă alte ..calităţi)

Astfel, ador când îmi dau seama de sisteme de scripeţi şi pârghii.
Nu doar că este atât de frumos când mă lovesc de zidul de realitate, când realizez că lumea nu este aşa cum îmi place să mi-o imaginez ("to fantasize" este o exprimare mult mai sugestivă), ci pentru că îmi place atât de mult să fiu un element de mişcare.
Ador să văd cum mă transform într-o bucată de vată sau tifon, ori într-o roată cu şanţ, într-o roată cu zimţi, sau articulaţie, ori altă construcţie adiacentă ... Îmi place să îmi schimb formele, iar asta mă ajută.

Deşi la prima vedere pare că m-am înşelat în privinţa umanităţii, zâmbetul meu ar spune altceva.

No comments: