Sunday, November 8, 2009

Eco viaţa

[fragmentul eco pe care îl voi aborda este despre gunoaie, dar la fel de bine se poate adapta şi modela pe întreaga gamă de idei]

Eco. O nouă modă.
Şi totuşi scepticismul mă îneacă.
De ce?
Pentru că Omul este foarte conservator de fel, lucru pe care l-am tot discutat.
De exemplu, pentru lămuriri, cum am mai zis, este conservator în începerea unei relaţii, consideră o bâtă un cadou mult mai de succes decât un buchet de flori, şi totodată, privind relaţionar-mai-extins, nu va respecta pe nimeni din jur (deci oarecum în completarea la nimeni vine şi nimic).

Astfel, eu nu văd toate reclamele "eco" având succes. Nu în faţa unor creaturi deja formate. Este dificil să modelezi un copil, cât despre un adult, este deja aproape fantezie.
Nu neg că mă bucur că există oameni care s-au gândit în cele din urmă "la natură".
În linii mari, personal nu mă interesează să o salvăm, nu prea este un lucru palpabil, fiind o forţă prea mare pentru a putea fi controlată, dar prefer să fie curată, deci mediul în care m-aş putea afla la un moment dat să fie plăcut şi curat.
Egoist?
Poate, dar are efect. Plus, că asta este doar coaja.
Cât despre reclame în spectrul personal, nu mă mişcă cu nimic. Eu nu am aruncat niciodată un gunoi pe stradă în mod constient. Cel mult să îmi cadă şi să nu îl văd. Şi nu exagerez deloc.
Aşadar, cum nu mă consider publicul vizat, că doar îmi zice că e timpul să încep să respect natura, nu mă motivează în nici un fel.

Dar, când cred Ei că Georgeta se va schimba? Şi cum? Privind reclamele? Georgeta, care îi dă lui Georgel un gunoi (ambalaj) să îl arunce pe geamul autobuzului, deşi mai are 3 minute până ajunge acasă. Ca să nu mai vorbesc de Georgel, care este mai mult decât complice.

Rezolvarea pe care o văd eu: mişcare media, care deja există, timid, dar suficient, ore de educaţie ecologică şi civică (dar nu ce prostii făceam eu când eram la şcoală), eventual şi nişte ore de educare a părinţilor, ca să nu zicem că nu am încercat, iar cireaşa de pe tort, AMENZI!
Fără pedeapsă, Omul conservator nu se va motiva să facă nimic.
Greşesc?
I highly doubt it.

No comments: