Hedonism.

Cândva, am fost la şcoală.
Atunci am avut o profesoară, ca toate cele, dar din care am vrut să îmi amintesc decât părţile bune. Poveştile.
Una din acele poveşti era despre plăcere, şi despre cum unii oameni destul de deştepţi (mai greci la faţă) credeau că, la sfârşit de linie, scopul vieții este plăcerea, deci astfel, întreaga trăire este un cult al plăcerii.
Idee care mi-a aprins câteva raze de zâmbet, mi-a răspuns la unele întrebări şi mi-a formulat altele.
_______________________

Şi cum obiceiurile rele nu pier uşor, şi acum sunt la şcoală. Foarte personal.
Poveşti uneori aud mai mult decât aş vrea să ascult. Nu vreau poveştile banale, de ce le-aş vrea?
Poveşti din tinereţe, de vitejie, poveşti de noapte neinspirate; pentru cine?

Totuşi, hedonismul mă urmăreşte uşor. Uneori îl urmăresc la rându-mi, dar asta este mai puţin important.
Dar mereu o să accept un răspuns, oricât de stupid ar părea: "Din plăcere" (pentru "De ce faci asta?") .. pentru că este adevărat.