Încă din copilărie am avut o repulsie faţă de vite, acest lucru fiind urmarea unui eveniment aparent nefericit (atunci lucrurile păreau a fi ceea ce nu erau).
Totuşi nu m-am gândit că acest sentiment va supravieţui si mult în inima urmaba, cel puţin la acea vârstă, a inocenţei.
Bovinele, aceste rumegătoare cu tendinţe blânde, au avut cea mai rapidă evoluţie din toate fiinţele ce au prins viaţa.
Au pornit uşor, de la organisme unicelulare, spre pluricelular, cu păr scurt, bot lung şi buze umede, coarne goale şi ochi mari.
Apoi, au lepădat coarnele, dar au păstrat golul. La cele două degete şi-au mai pus câteva, şi-au modificat postura, îşi aranjează mai mult părul, care capătă şi alte proporţii, and so on.
Dar evoluţia este o treabă mult prea complicată. Finalitatea este mult mai uşor de observat.
_______________________________________
Urăsc oamenii care nu au interes faţă de ceva, sau oamenii care nu se respectă.
Căci oamenii care nu se respectă pe ei, nu vor ştii niciodată să respecte pe altcineva.
Iar în lumea lor conservatoare, multe lucruri sunt normale.
Mâncatul de biscuiţi într-o încăpere cu maxim 90 de locuri, din primul rând, e ok.
Vorbitul tare despre amintirile din copilărie într-o altă încăpere, ceva mai mare de astă dată, e ok.
Să te strâmbi şi să pleci zgomotos în timp ce Cineva îşi prezintă părerile, oricît de neobişnuite ar fi pentru tine, ca apoi să râzi şi mai zgomotos, de afară, încât să se ştie ce faci, e ok.
[and i could go on, and on...]
De fapt, ştii ce?
Nu, nu e ok, deloc.
Trebuie, ca în fiecare zi să mă armez cu mai puţină răbdare şi toleranţă, căci asta va salva lumea.
No comments:
Post a Comment