Nu ştiu din care motive, din când în când (adică rar, foarte rar) întâlnesc câte o persoană care îmi câştigă complet încrederea. Aproape nejustificat.
În sensul că ajung să îi spun diverse lucruri în prima săptămână, lucruri pe care în mod normal nu le spun nici după câţiva ani de "convieţuire".
Eu vizualizez acest eveniment astfel: toată neîncrederea, foarte impersonală de altfel, pe care o împart şi distribui uniform tuturor se strânge într-o bubă, care creşte şi creşte... şi tot, şi tot... Urmând momentul cel mai interesant, când buba se sparge, într-o imagine foarte plastică, şi de acolo iese tot, oricât de personal, oricât de imperfect (a se citi stupid)... oricât de.
Urăsc să mă simt astfel.
Expus, vulnerabil, nesigur. Şi totuşi nu mă pot abţine.
No comments:
Post a Comment